Prima pagină » Actualitate » Un tânăr din Republica Moldova a murit după o supradoză de droguri la SAGA Festival. Alți trei sunt intubați în stare gravă în urma consumului de stupefiante. Reacția organizatorilor

Un tânăr din Republica Moldova a murit după o supradoză de droguri la SAGA Festival. Alți trei sunt intubați în stare gravă în urma consumului de stupefiante. Reacția organizatorilor

Andrei DumitrescuGilda Popa

Un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce a consumat stupefiante la SAGA Festival. Tânărul a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon în șoc cardio-respirator  și a fost declarat decedat în ambulanță.

Potrivit surselor GÂNDUL, tânărul decedat avea la încheietura mâinii stângi mai multe urme de înțepătură, iar anchetatorii care au deschis dosar de moarte suspectă presupun că a murit în urma unei supradoze. Aceasta în condițiile în care pe corpul său nu s-au găsit urme de violență care să conducă la suspiciunea de omor.

Alți trei tineri au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca și Sfântul Pantelimon, tot în șoc cardio-respirator, după ce au consumat substanțe ilegale, au mai spus sursele citate. Aceștia sunt acum internați la Terapie Intensivă, la secția de toxicologie, intubați.

În noaptea de vineri spre sâmbătă a Festivalului SAGA, de la Arena Națională unde au loc concertele, au fost ridicate circa 30 persoane care aveau asupra lor substanțe interzise, mai spun sursele GÂNDUL.

„Au fost, într-adevăr, trei tineri pe care i-am preluat de la festival. Unul, din păcate, cu toate eforturile medicale depuse, a decedat în drum spre Spitalul Pantelimon”, a declarat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Reacția oficialilor festivalului: SAGA Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzise

„SAGA Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzise și are zero toleranță pentru posesia lor și un comportament de acest gen. De aceea se încearcă de fiecare dată, prin toate modalitățile, educarea publicului în acest sens.

În ceea ce privește evenimentele regretabile de vineri seară, menționăm faptul că echipajele SMURD și Ambulanță au acționat rapid pentru a le oferi primul ajutor persoanelor în nevoie, la față locului și transport de urgență la spital”, se arată într-un comunicat transmis ulterior de organizatori.

Organizatorii mai susțin că au luat toate măsurile necesare pentru a preveni incidente de orice fel.

„La intrarea în perimetrul evenimentului, echipele de securitate controlează în detaliu fiecare persoană care accesează zona. Ca o confirmare a poziției pe care o luăm, reprezentând totodată o constanța pentru noi, este și parteneriatul de anul acesta cu Agenția Națională Antidrog, care este prezența la eveniment cu puncte de informare, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe interzise”, se arată în comunicatul transmis către GÂNDUL.

Voluntarii Agenției Naționale Antidrog au împărțit pliante la festival SAGA Festival a început vineri pe Arena Națională și ține tot weekendul. La festival au fost prezenți mai mulți voluntari ai Agenției Naționale Antidrog, cu un stand de informare la intrarea pe stadion, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe.

Aceștia au împărțit pliante cu informații și i-au încurajat pe participanți să încerce ochelarii care simulează efectele consumului de alcool și droguri. Într-o postare pe Facebook din prima zi de festival, ANA a îndemnat la „distracție fără să consumi droguri”: „Nu știi niciodată sigur ce efect pot avea”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată