Universitatea Sapientia a împlinit 25 de ani de la înființare. Instituția privată de învățământ superior în limba maghiară, dezvoltată în patru orașe din Transilvania, a ajuns în prezent la aproximativ 2.500 de studenți.
La evenimentul aniversar organizat de reprezentanții Universității Sapientia a fost prezent și președintele UDMR, Kelemen Hunor, care a subliniat că majoritatea tinerilor care studiază în această instituție ”s-au născut deja într-o Transilvanie în care există o universitate maghiară”.
”Pentru ei este ceva firesc să poată studia, să desfășoare activități de cercetare și să obțină o diplomă în limba maghiară. Ceea ce pentru o generație era încă un vis, pentru următoarea face deja parte din viața de zi cu zi. Nu poate exista o confirmare mai frumoasă a muncii fondatorilor. Avem motive să ne bucurăm că universitatea maghiară face parte în mod natural din viața noastră. Și trebuie să muncim pentru ca aceasta să rămână așa și pentru generațiile viitoare. Dumnezeu să binecuvânteze Sapientia și pe toți cei care contribuie zi de zi la viitorul ei”, a transmis Kelemen Hunor.
Sapientia funcționează ca instituție privată de învățământ superior și nu beneficiază în prezent de finanțare normativă din partea statului român. Resursele financiare majore sunt alocate de guvernul de la Budapesta, din finanțări europene și proiecte gestionate de Ministerul Educației din România, precum și din taxele de școlarizare a celor aproape 2.500 de studenți.
În afara veniturilor din taxele de școlarizare și din alte proiecte de cercetare, Universitatea privată Sapientia și-a asigurat resursele financiare majore de la guvernul Ungariei, prin intermediul Fundației Sapientia, inițial prin OMPH, iar în prezent în principal prin intermediul Fondului Bethlen Gábor.
Universitatea Sapienția are sediul central la Cluj Napoca, dar și facultăți active în Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Târgu Mureș.