Prima pagină » Actualitate » Vești bune pentru români! Lista localităților unde, din cauza poluării, se poate ieși mai repede la pensie

Vești bune pentru români! Lista localităților unde, din cauza poluării, se poate ieși mai repede la pensie

Elena Popescu
Vești bune pentru români! Lista localităților unde, din cauza poluării, se poate ieși mai repede la pensie

Știai că există localități în România unde oamenii se pot pensiona chiar și cu doi ani mai devreme? 

Așadar, persoanele care au locuit în orașe intens poluate vor putea beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără să sufere nicio penalizare, începând cu 13 iulie.

Recent, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, propunerea legislativă prin care este extins numărul persoanelor care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din zonele afectate de poluare remanentă, din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a altor minereuri.

Prin Legea 212/2023, publicată luni în Monitorul Oficial și aplicabilă din 13 iulie, lista ce conține localitățile poluate, ai căror locuitori, inclusiv cei de pe o rază de opt kilometri, pot ieși la pensie cu doi ani mai repede, fără să sufere penalizări, se modifică din nou.

Mai exact, locuitorilor aflați deja pe lista ce permite reducerea vârstei de pensionare din cauza mediului poluat în care au trăit li se alătură și cei din Bistra și Sălciua din județul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Comănești din județul Bacău, Băița din județul Bihor, Codlea din judeţul Braşov și Giurgiu, municipiul de reședință al județului cu același nume.

Legea pensiilor (263/2010) stabilește că, în cazul persoanelor care vor să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare, nu se aplică penalizările ce, în mod normal, se aplică în situația pensiei anticipate parțiale, potrivit avocat.net.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CCR decide în disputa de 4,8 miliarde de lei dintre Guvern și Înalta Curte. Miza: restanțele salariale ale magistraților
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Ce „plăcere nevinovată” are știrista de la Observator? Teodora Tompea, despre locul unde îşi „încarcă bateriile”
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce se moare, de fapt, pe șoselele din România? Statistica pe 2025 este uluitoare
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!