EXCLUSIV. Detalii privind flagrantul în urma căruia Niculae Bădălău a fost reținut duminică seara după audierile la DNA. I-ar fi dat mită unui primar să atribuie un contract de peste 7 milioane lei unei firme administrate de o rudă a sa

EXCLUSIV. Detalii privind flagrantul în urma căruia Niculae Bădălău a fost reținut duminică seara după audierile la DNA. I-ar fi dat mită unui primar să atribuie un contract de peste 7 milioane lei unei firme administrate de o rudă a sa
Publicat: 27/11/2022, 18:52
Actualizat: 27/11/2022, 23:00

Fostul ministru al Economiei Niculae Bădălău, în prezent vicepreședinte al Autorității de audit din cadrul Curții de Conturi, a fost reținut duminică seara după ce a fost  audiat la DNA într-un dosar de corupție, au precizat surse judiciare pentru GÂNDUL. Anchetatorii de la DNA i-ar fi pregătit un flagrant, au precizat sursele citate, într-un dosar legat de implicarea sa într-o serie de fapte de trafic de influență în favoarea firmelor familiei sale.

UPDATE ora 19:50 Redăm comunicatul în care DNA anunță reținerea lui Niculae Bădălău, după ce informația a fost confirmată de sursele GÂNDUL. Aceleași surse judiciare spun că este vorba despre un flagrant, în condițiile în care fostul ministru al Economiei i-ar fi promis unui primar de comună suma de 170.000 euro pentru atribuirea unui contract de peste 7 milioane lei firmei unei rude de-ale sale, care, precizează sursele GÂNDUL, este chiar ginerele său. Acesta ar fi intermediarul menționat în comunicatul DNA.

Contactat de GÂNDUL, Bădălău junior a spus că nu comentează.

„Ce să mai comentez?”, a adăugat Gabi Bădălău.

Flagrantul ar fi avut loc pe autostradă, primarul fiind înregistrat de anchetatori în momentul în care primea banii, spun sursele GÂNDUL. Ulterior, primarul ar fi povestit procurorilor cum a decurs atribuirea contractului către firma administrată de familia lui Bădălău, dând detalii despre cum a primit mită.

Primarul este Dan Păsat, fostul deputat PNL care a fost condamnat în 2013 la 3 ani de închisoare pentru șantaj, au declarat pentru GÂNDUL surse judiciare. Dan Păsat este primar în comuna Bucșani din județul Giurgiu, fieful lui Niculae Bădălău. El este, potrivit surselor GÂNDUL, și cel care l-a denunțat pe Bădălău la DNA după ce ar fi fost șantajat de acesta.

Comunicatul DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 noiembrie 2022, a inculpaților:

BĂDĂLĂU NICULAE, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții, pentru comiterea infracțiunilor de:
– dare de mită, în formă continuată,
– trafic de influență,

Persoană fizică, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.
În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă…”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.
În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.
În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 noiembrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.”

Știrea inițială: În dosar, procurorii ar investiga un presupus lobby pentru companiile pe care le dețin copiii săi. Sursele judiciare au confirmat pentru GÂNDUL că, la momentul redactării acestei știri, Niculae Bădălău este la sediul central al DNA, unde este audiat de procurori. Ulterior, fostul ministru al Economiei a fost reținut pentru 24 de ore, în urma unui flagrant, au precizat sursele citate.

La sediul DNA a venit și Gabi Bădălău, fiul lui Niculae Bădălău. În sediul DNA a intrat, la un moment dat, și celebrul avocat Florian Șurghie. Contactat de GÂNDUL, avocatul a precizat că nu are comentarii în acest moment cu privire la speță.

Audiat duminică seara la sediul central al DNA

Acestea sunt datele de la care au plecat procurorii anticorupție în momentul în care au emis un mandat de aducere pe numele lui Niculae Bădălău și care este, conform informațiilor GÂNDUL, la această oră, audiat de un procuror anticorupție la sediul central al instituției din București. Niculae Bădălău este în prezent vicepreședinte în cadrul Curții de Conturi, ocupă această funcție din octombrie 2020, atunci când a și renunțat la funcțiile de conducere din PSD și la cariera politică începută din 2012. În momentul în care a devenit parlamentar PSD, a fost și ministru al Economiei timp de un an.

Niculae Bădălău a fost deputat, senator și prefect de Giurgiu și ministru al Economiei și propus de fostul premier Viorica Dăncilă ministru interimar la Energie, în septembrie 2019. Împreună cu familia sa, Bădălău deține o avere impresionantă. În 2018, hoții au spart casa lui Niculae Bădălău și au plecat cu bijuterii, bani și un pistol Beretta, care nu era ținut în seif, conform legii, astfel că senatorul PSD a fost amendat cu 5.000 de lei și i s-a interzis să dețină armă pentru următorii 5 ani. În 2020, hoții i-au spart casa și lui Gabi Bădălău, fiul său, iar printre bunurile furate s-au numărat 15 ceasuri, dintre care două de aur, și 30.000 de euro. Prejudiciul calculat pe baza reclamației fiului lui Niculae Bădălău era estimat la 80.000 de euro.

Pus sub învinuire tot pentru trafic de influență în 2013

În 2013, Bădălău a mai fost pus sub învinuire tot pentru trafic de influență, pentru că ar fi apărat interesele unei societăți implicate ”în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA)”, se arată în comunicatul DNA de la acea vreme.

„Niculae Bădălău ar fi apărat interesele unei societăţi comerciale implicate în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât şi pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectură, conducerea Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA)”, potrivit comunicatului DNA.

Societatea comercială în favoarea căreia a intervenit Bădălău ar fi primit de la APIA, conform DNA, suma de 2.778.000 lei. Banii au fost folosiți în circuitul evazionist, și nu în scopul pentru care fuseseră alocați.

Dosarul a fost clasat de procurori.

În 2019, Consiliul județean Giurgiu, condus din iunie 2016 de Marian Mina, finul de cununie al ministrului Economiei, Niculae Bădălău, a încheiat contracte pentru asfaltări și deszăpeziri cu firmele familiei nașului de cununie al lui Gabi Bădălău, fiul ministrului Economiei. Patronul firmei, șeful CJ și Bădălău jr apar în fotografii dansând pe mese la Mamaia în 2016. Detalii, pe G4Media. Șeful CJ Giurgiu, Marian Mina, declara la acea vreme că legăturile de rudenie nu încalcă legea.

Niculae Bădălău a fost unul dintre apropiații lui Liviu Dragnea, apoi a trecut în gruparea pucișitilor anti-Dragnea, alături de Mihai Tudose și Paul Stănescu.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Idolul lui Mircea Badea. N-a mai văzut niciodată un om ca el
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Unde se află prima cabană montană construită în România?