Prima pagină » Actualitate » Victor Negrescu: „Am votat pentru o Românie reprezentată cu profesionalism la nivel european. Am respins prin votul meu scandalul și EXTREMISMUL”

Victor Negrescu: „Am votat pentru o Românie reprezentată cu profesionalism la nivel european. Am respins prin votul meu scandalul și EXTREMISMUL”

Otilia Serescu
Victor Negrescu: „Am votat pentru o Românie reprezentată cu profesionalism la nivel european. Am respins prin votul meu extremismul”

Victor Negrescu și-a exprimat votul, duminică, la o secție din Sebeș. El a vorbit, într-o scurtă declarație de presă, după ce s-a prezentat la urne, despre importanța reprezentării României cu profesionalism la nivel european și respingerea extremismului în politică.

Victor Negrescu este pe lista Alianţei PSD PNL la alegerile europarlamentare 2024.

„Am votat pentru o Românie reprezentată cu profesionalism la nivel european. Am respins prin votul meu scandalul și extremismul”

Eurodeputatul Victor Negrescu, chestor al Parlamentului European, a votat duminică, în Municipiul Sebeș, la ora 07:30.

„Am votat pentru o Românie reprezentată cu profesionalism la nivel european. Am respins prin votul meu scandalul și extremismul.

Totodată, am votat pe plan local pentru schimbul de generații în politică, pentru oameni noi de bună-credință, care pot să facă mai mult pentru Alba, mai bine pentru oameni.

Am votat împotriva tarifelor județene ridicate la apă și gunoi şi a taxelor mari aplicate în județul Alba. Sunt încrezător că oamenii vor respinge modul de a face politică a ultimului baron local din România”, a declarat europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu.

Secțiile de vot s-au deschis duminică, la ora 07:00

Cele 18.955 de secții de votare din țară – pentru alegerile comasate locale și europarlamentare – s-au deschis duminică 9 iunie, la ora 07:00 și se vor închide la ora 22:00.

Peste 18 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să îți exprime opțiunea electorală în secțiile de votare din țară, aceștia putând să voteze atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele europarlamentare. Alți aproape 960.000 de români cu domiciliul în străinătate pot vota la secțiile deschise în diaspora, dar doar pentru cei 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European.

Românii cu drept de vot sunt așteptați, începând de la ora 7:00, să își aleagă candidații, respectiv partidele preferate, care să le reprezinte interesele în administrațiile locală și în Parlamentul European.

Ce votăm

Cetățenii români cu drept de vot care participă la alegerile locale 2024 vor pune ștampila pe candidații sau formațiunile preferate pentru pozițiile din administrația publică, pentru un mandat de patru ani, într-un singur tur, respectiv:

  • primari/ primari de sector – scrutin uninominal;
  • consilieri locali / consilieri locali de sector– sistem electoral proporțional, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
  • consilieri județeni/ consilieri generali – sistem electoral proporțional, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
  • președinți ai consiliilor județene/ primarul general – scrutin uninominal.

Românii își aleg și cei 33 de eurodeputați (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide), pentru un mandat de cinci ani. Pentru europarlamentare, votul a început efectiv sâmbătă, la ora 22:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă.

Cum votăm

Cartea de identitate este singurul document cu care se poate vota la alegerile locale și europarlamentare, în cazul cetățenilor care locuiesc în țară.

Potrivit hotărârii Biroului Electoral Central, doar cetățeni români cu domiciliul în străinătate și care votează acolo, precum și cetățenii români domiciliați în afara țării, dar care votează în România, pe 9 iunie, pot merge la vot cu pașaportul simplu, electronic și temporar.

Alegătorii ale căror cărți de identitate sunt expirate, pierdute, furate sau grav deteriorate, pot cere de le Direcțiile de Evidența Persoanelor eliberarea unui document de identitate nou chiar și duminică, în ziua votului, de la ora 07:00 până la 22:00.

Unde votăm

Alegătorii sunt arondați unei secții de votare, în funcție de domiciliu sau reședință. Listele de alegători sunt întocmite în avans.

Astfel, aceștia pot vota în localitatea de domiciliu (adresa din cartea de identitate/buletin), dacă nu au altă reședință, dacă nu au depus cerere pentru viza de flotant la birourile pentru evidența persoanelor pentru înregistrarea reședinței sau dacă nu și-au înregistrat reședința înainte de 11 aprilie 2024, sau în localitatea de reședință (unde au viza de flotant).

Totuși, dacă se află într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reședință în ziua alegerilor, alegătorul poate vota și la altă secție, dar doar pentru europarlamentare. În acest caz, președintele Biroului Electoral al secției de votare va înregistra solicitantul pe listele suplimentare de alegători.

Alegătorii care nu știu unde trebuie să voteze pe data de 9 iunie pot afla secția la care sunt arondați accesând site-ul registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, numele de familie și codul captcha. După completarea corectă a datelor, site-ul va afișa numele și numărul secției de votare la care alegătorul este arondat, precum și adresa și harta unde este localizată secția.

Câte buletine de vot primim în secțiile din țară

Fiecare alegător din țară va primi cinci buletine – patru pentru aleșii locali și unul pentru eurodeputați -, pentru a le ștampila în cabinele de vot.

Bucureștenii vor primi tot cinci buletine de vot, câte unul pentru primarul și consiliul local de sector, unul pentru primarul general și unul pentru Consiliul General al Municipiului București, alături de cel pentru cei 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European.

Cine poate să voteze la urna mobilă

Legea permite cetățenilor cu drept de vot care nu sunt transportabili și se află fie în spitale, fie la domiciliu, precum și celor aflați în arest preventiv sau în detenție, să solicite Biroului Electoral din localitatea de domiciliu să trimită o echipă cu urna specială.

Condiția este să facă o cerere standard și să aducă dovezi că sunt netransportabili.

În ce situații se mai poate vota după ora 22:00

La scrutinul din 9 iunie 2024, votarea începe la ora locală 07:00 și se încheie la ora 22:00. Alegătorii care la ora 22:00 se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând, în afara acestuia, pot să exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59.

Cum afli prezența la vot în timp real

Datele despre prezenţa la vot vor fi prezentate în timp real în ziua alegerilor, pentru fiecare scrutin în parte, după cum a decis Biroul Electoral Central, prin afişarea pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente – prezenta.roaep.ro.

Va fi comunicat numărul alegătorilor care au votat pe liste permanente sau suplimentare, defalcat pe sexe, vârste şi mediul de provenienţă. După închiderea urnelor, datele din procesele verbale încheiate în secţiile de vot vor fi publicate pe site-ul BEC.

Rezultatele exit-poll-urilor vor fi aflate după ora de închidere a urnelor.


CITEȘTE ȘI:

START VOT pentru România la alegerile EUROPARLAMENTARE 2024. Primii români votează din Auckland, Noua Zeelandă, pentru cei 33 de eurodeputați

CE ALEGEM la scrutinul de duminică și câte buletine de vot primim în secția de votare

Cum arată BULETINUL DE VOT pentru alegerile EUROPARLAMENTARE 2024. Aproape 500 de politicieni se bat pe 33 de locuri de eurodeputat

Aproape 12.500 de români de peste 100 DE ANI sunt pe listele electorale la alegerile din 9 iunie. Peste 200.000 de tineri pot vota pentru prima dată

ALEGERI LOCALE ȘI EUROPARLAMENTARE | În ce condiții se poate cere urna mobilă pentru votul din 9 iunie. Procedura și formularul special

Cetățenii care și-au pierdut sau cărora le-a expirat buletinul pot obține acte noi pentru alegerile de duminică. Procedura și programul de lucru

Cum pot vota românii din DIASPORA la alegerile EUROPARLAMENTARE 2024. Peste 900 de secții de votare, cele mai multe în Italia, Spania, Marea Britanie

Câți deținuți au solicitat URNA MOBILĂ pentru alegerile de duminică. Ce VIP-uri execută pedepse în penitenciare la locale și europarlamentare 2024

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană