Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Alexandru Rafila: „Cred că am reuşit să gestionăm bine controlul pandemiei. În valul al cincilea au fost de patru ori mai puţine decese în România decât în valul al patrulea”

VIDEO | Alexandru Rafila: „Cred că am reuşit să gestionăm bine controlul pandemiei. În valul al cincilea au fost de patru ori mai puţine decese în România decât în valul al patrulea”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, la Digi24, că echipa sa a gestionat bine pandemia de COVID-19 şi s-a reuşit scăderea numărului de decese de patru ori în valul al cincilea, comparativ cu valul al patrulea de COVID-19. În acest context, oficialul a precizat că a fost crescută testarea şi au fost dezvoltate servicii medicale în ambulatorii.

„Legat de controlul pandemiei, cred că am reuşit să-l gestionăm bine și am avut noroc, pot spune, pentru că am avut o echipă foarte competentă. Am lucrat în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică şi Direcţiile de Sănătate Publică, am lucrat în parteneriat cu personalul medical şi cred că lucrul acesta a făcut posibilă organizarea unui alt sistem, decât cel exersat anterior. Am ajuns la o situaţie pe care poate mai puţini au sesizat-o, dar noi vedem cifrele. În valul al cincilea au fost de patru ori mai puţine decese în România decât în valul al patrulea”, a declarat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a menţionat că la îndeplinirea acestui obiectiv a contribuit şi faptul că varianta Omicron a avut o mortalitate mai mică, lucru care a ajutat la evitarea cazurilor grave de îmbolnăvire.

„Trebuie să facem o mică precizare: toate studiile ştiinţifice legate de patogenitatea variantei Omicron arată o mortalitate mai mică – 1,3-1,5 ori, iar noi am reuşit să reducem de patru ori decesele, ceea ce arată că am putut să evităm cazurile grave şi prezentările tardive în mult mai mare măsură decât în perioada anterioară. Eu cred că lucrul acesta, la un moment dat, putem să-l și documentăm, să facem și un articol științific, pe această temă, comparând datele cu cele din alte țări”, a afirmat Alexandru Rafila.

De asemenea, ministrul Sănătății a precizat că, în cel de-al cincilea val al pandemiei de coronavirus, a crescut şi numărul testărilor, însă au fost dezvoltate şi serviciile medicale în ambulatorii.

„Am avut un număr mult mai mare de teste, dar nimeni nu a împiedicat pe nimeni să facă mai multe teste. Cred că nu a existat o interdicţie să dezvolţi servicii medicale ambulatorii, nu a existat o interdicţie să furnizezi în regim ambulatoriu antivirale, să încurajezi oamenii să se prezinte încă din primele zile la medic. Problema în valurile anterioare a fost legată de prezentarea tardivă şi de lipsa serviciilor medicale ambulatorii şi de o testare extrem de redusă.

Faptul că am reușit să dublăm numărul de teste a fost legat de modul în care colegii mei şi cu mine, într-o anumită măsură, am organizat sistemul, am oferit testarea la medicul de familie, prin decontarea testelor la medicul de familie, înainte nu exista acest lucru. Am organizat numeroase centre de recoltare, la București au fost zeci de astfel de centre, iar persoanele diagnosticate pozitiv și puteau să aibă complicații se puteau adresa acestor servicii ambulatorii unde erau evaluaţi şi primeau și tratamentul de care aveau nevoie”, a precizat Alexandru Rafila.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Jaful secolului în lumea crypto! Cum au dispărut 6,3 miliarde de dolari de la Binance
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Adevarul
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide o importantă fabrică din România, după atacurile Rusiei din Ucraina. Urmează concedieri colective
Mediafax
Kelemen Hunor, mesaj clar despre Guvernul Niculescu. Cât vrea să reziste actualul Executiv
Click
Mai tinere cu 10 ani, după operația estetică la gât! Sfatul designerilor pentru Minodora și Ozana Barabancea: „Pot purta din nou decolteuri”
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Ce poți face seara pentru sănătatea inimii și care sunt semnele unui infarct ce nu trebuie ignorate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Care sunt țările cele mai afectate de Super El Niño?
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP