Prima pagină » Actualitate » VIDEO EXCLUSIV | Acuzații grave la o grădiniță din București: ”Copilul meu, zăcut pe jos, doar se mai târa (…) Patru doamne au trecut pe lângă ea”

VIDEO EXCLUSIV | Acuzații grave la o grădiniță din București: ”Copilul meu, zăcut pe jos, doar se mai târa (…) Patru doamne au trecut pe lângă ea”

Galerie Foto 4

O situație incredibilă a fost făcută publică de mama unei fetițe care era înscrisă la o grădiniță privată din București. La un moment dat, copila s-ar fi simțit rău și ar fi căzut din picioare. Mama fetiței susține că micuța ar fi zăcut pe podea mai bine de două ore, fără ca vreuna dintre educatoarele care supraveghează copiii să intervină. Mai mult, imaginile surprinse de camerele de luat vederi ar arăta-o pe educatoarea de la clasă cum butonează în acest timp telefonul mobil.

UPDATE: Cazul fetiței a ajuns în atenția anchetatorilor, în urma sesizării făcute de tatăl micuței. Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că, după ce a preluat-o pe fiica sa, minoră, în vârstă de doi ani și cinci luni, de la grădiniță, tatăl a constatat ca aceasta este într-o stare precară de sănătate.
Cercetările au fost preluate de către Serviciul Siguranța Școlară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

Știrea inițială:

În luna martie a acestui an, Lorena Constantin și-a înscris gemenele la grădinița privată cu program prelungit ”Orhideea Kids”, din Sectorul 6 al Capitalei. Pentru ambele fete, Anastasia și Natalia, care acum au 2 ani și 5 luni, plătea în total o taxă lunară de aproximativ 5.000 de lei, în care erau incluse și unele activități extrașcolare.

Tânăra mămică nu și-a făcut nici o secundă griji că micuțele pe care le lăsa în fiecare dimineață la grădiniță nu ar fi în siguranță. Pe 22 septembrie, însă, după ce tatăl lor le-a luat de la grădiniță, una dintre fetițe se simțea foarte rău. Era lipsită de energie și respira greu.

Mămica a vrut să știe ce s-a întâmplat cu fetița, așa că a contactat-o pe directoarea grădiniței, care a asigurat-o însă că Anastasia nu a dat semne că ar fi avut probleme.

”Am sunat și am întrebat cum a fost copilul pe parcursul zilei și mi s-a spus că a fost bine, că a dormit, că a mâncat”, ne-a povestit mama fetiței.

Odată ce a ajuns, însă, cu micuța la spital, chiar în aceeași seară, medicii i-au pus diagnosticul de pneumonie interstițială, o afecțiune care ar fi putut avea consecințe foarte grave dacă în istoricul medical al micuței ar fi existat boli respiratorii.

”Când a luat-o de la grădiniță, prietenul meu a constatat că Anastasia are respirația rapidă și sacadată, nu poate să stea în picioare și de-abia ține ochii deschiși. Am ajuns cu ea la camera de gardă, unde medicii au constatat că se află în insuficiență respiratorie, i-au dat oxigen și aerosoli cu Ventolin din 20 în 20 minute și au ținut-o în spital de la ora 19.00 până la ora 1.00, când au reușit s-o pună pe picioare”, ne-a mai spus mama fetiței.

”Nimeni nu a verificat dacă are febră, dacă mai respiră, dacă doarme”

Lorena Constantin a vrut să afle ce s-a întâmplat în ziua respectivă cu fetița sa, așa că a cerut grădiniței să îi pună la dispoziție imaginile surprinse de camerele de luat vederi.

În momentul în care s-a uitat pe imagini, a avut un adevărat șoc. Și-a văzut fetița întinsă pe podea, unde a zăcut peste două ore fără ca vreo educatoare să intervină și să o ajute. Educatoarea din sală părea absorbită de telefonul mobil, în timp ce copiii se jucau veseli și alergau pe lângă colega lor de grupă căzută la pământ.

Mai mult, o altă educatoare a intrat la un moment dat în încăpere și s-a așezat pe un scaun, dar nici aceasta nu i-a acordat atenție Anastasiei.

”Patru doamne au trecut pe lângă ea, iar trei butonau telefonul. Nimeni nu a verificat dacă are febră, dacă mai respiră, dacă doarme… Privind înregistrările video am observat că, după ora 15:30, copilul meu, zăcut pe jos la orizontală, doar se mai târa puțin dintr-un loc în altul. «Doamnele» respective nu au avut nici măcar bunul simț s-o mute în pătuț în camera de somn sau să ne sune, sau să facă ceva”, ne-a mai spus mama fetiței, care și-a retras imediat fetele de la grădinița respectivă și care nu a primit până la această oră nicio explicație oficială din partea reprezentanților instituției cu privire la acest incident.

După incidentul din luna septembrie, Lorena Constantin și prietenul ei și-au retras ambele fetițe de la grădinița unde erau înscrise | Sursă foto: arhivă personală

Pentru luna septembrie, mămica a plătit integral taxa de școlarizare a celor două fetițe. Cu toate acestea, ea nu a primit înapoi suma aferentă perioadei în care fetele au fost retrase de la grădiniță.

”Cu greu ne-au dat și fișele medicale. Plăteam taxă fără să primim niciun bon fiscal, nu doar noi, ci și ceilalți părinți”, ne-a mai spus Lorena Constantin.

Reprezentanții grădiniței spun că ”imaginile sunt prezentate trunchiat”

Contactați de Gândul, reprezentanții grădiniței au altă versiune. Redăm integral mesajul transmis de aceștia.

”Acuzele doamnei Constantin Lorena sunt nefondate. Deținem imagini și dovezi care nu susțin povestea expusă în spațiul public. S-a comunicat cu mama înainte și după preluarea gemenelor de către tată, iar mesajele pe care le deținem contrazic «dezvăluirile» recente făcute în mediul online.

Imaginile postate sunt prezentate trunchiat într-o poveste denigrantă. După vizionarea imaginilor video, fondatorul grădiniței a fost contactat de către domnul Tănase Andrei Viorel (n.r. tatăl fetelor) în vederea unei discuții de stabilire a condițiilor prin care fetele să revină la grădiniță cât mai curând.

Contrar susținerilor părinților, fetița nu a fost dusă de la grădiniță direct la spital, ci abia târziu în seară, fapt care ne-a fost comunicat chiar de către dânșii. Ulterior, optica domnului Tănase privind evenimentul invocat s-a schimbat radical, apelând la metode de intimidare. Cazul se va soluționa în continuare pe căi legale”, ne-a transmis directoarea Grădiniței ”Orhideea Kids”, Safiya Vasilica.

CITEȘTE ȘI:

MĂRTURIILE copiilor care ar fi bătuţi într-o grădiniţă din Ploieşti: „O trăgea de păr şi îi dădea palme în cap”

Copil de 3 ani, trimis acasă de educatoare. Reacția grădiniței: ”S-a manifestat foarte violent”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vești proaste. Meteorologii anunță că perioada cu vreme foarte rece se prelungește, în unele zone ar putea ninge
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii! Cătălin Măruță, OUT de la Pro TV 😲 Când va fi difuzată ultima emisiune, de fapt
Prosport.ro
Cuplul momentului în România. Cunoscuta cântăreață se iubește cu fostul fotbalist FCSB
Adevarul
Cât de justificată e creșterea taxelor locale: „Dacă plătești 100 de euro în plus și te transformi din asistat în cetățean activ, merită”
Mediafax
Criza din Iran zguduie marile puteri. Ce ar însemna căderea regimului pentru Putin, Trump și Orientul Mijlociu
Click
Cutremur la PRO TV! Dispare emisiunea lui Măruță, după 18 ani. Când va avea loc ultima ediție
Digi24
Reacția Chinei după ce Donald Trump a declarat că SUA vor prelua Groenlanda ca să nu ajungă pe mâinile Beijingului
Cancan.ro
Această cerșetoare era, în urmă cu mulți ani, una dintre cele mai faimoase femei. Acum, a ajuns de nerecunoscut 😲
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un McLaren diferit de toate: povestea INCREDIBILĂ a monopostului care a însoțit titlul lui Lando Norris
Descopera.ro
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Explică-mi și mie de ce te-ai culcat cu soră-mea?
Descopera.ro
Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au creat artă rupestră