Prima pagină » Actualitate » VIDEO EXCLUSIV | Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă: „Miercuri vom avea gata chestionarul privind consumul de stupefiante. Îl vom implementa în școli”

VIDEO EXCLUSIV | Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă: „Miercuri vom avea gata chestionarul privind consumul de stupefiante. Îl vom implementa în școli”

Nicolae Oprea

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat, luni seară, la Gândul Exclusiv, că marți, sau cel târziu miercuri, va fi gata chestionarul privind consumul de substanțe stupefiante, care urmează să fie implementat în școlile din București.

„Chiar în această săptămână, mâine, cel târziu miercuri, vom avea finalizat acel chestionar pe care îl vom implementa la nivelul tuturor liceelor din București, și, în urma consultării cu Inspectoratul Școlar vom vedea dacă la gimnaziu vom începe în clasa a – VII – a, din clasa a V-a, mai avem de stabilit câteva criterii metodologice cu privire la cercetare”, a declarat Rareș Hopincă la Gândul Exclusiv.

Potrivit prefectului Capitalei, societatea românească s-a schimbat și în bine, dar a preluat și obiceiuri nocive, precum consumul de droguri.

„Ce vreau să spun este că de când am lansat această dezbatere, despre necesitatea prevenirii consumului de stupefiante în școli, am primit foarte multe opinii, foarte multe solicitări, multe contestări chiar, din partea mai multor factori interesați. Iar lucrul acesta consider eu că este unul foarte bun. Faptul că am reușit să creăm o dezbatere, în mediul școlar, la nivelul părinților (…) trebuie să înțelegem că societatea românească s-a schimbat. Și în bine, în urma globalizării, a accesului la resurse, dar a preluat și anumite metehne și obiceiuri foarte nocive, iar unul dintre acestea este consumul de stupefiante”, a precizat Rareș Hopincă la Gândul Exclusiv.

Rareș Hopincă: „Avem copii dovediți care încep consumul de substanțe stupefiante de la vârsta de 13 ani”

Prefectul Capitalei a mai precizat că sunt copii care încep consumul de droguri de la vârsta de 13 ani.

„Tot ce s-a făcut până acum nu prea a funcționat. Avem vârste din ce în ce mai scăzute, și revin și spun că avem copii dovediți care încep consumul de substanțe stupefiante de la vârsta de 13 ani. Este clar că este un fenomen cu care ne confruntăm, iar noi, ca stat, ca societate, ca familii, nu am învățat să-l gestionăm”, a mai declarat Rareș Hopincă la Gândul Exclusiv.

Întreaga emisiune cu Rareș Hopincă poate fi vizionată AICI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
O centrală nucleară, oprită din cauza meduzelor. Câte reactoare a afectat?