VIDEO | Românii vor primi bani pe card pentru facturi și lemne. Marcel Boloș: „Vestea bună este că putem acorda acest ajutor. Ar putea fi în jur de 4 milioane de beneficiari”

Publicat: 01/11/2022, 18:07

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a vorbit la Antena 3 CNN despre românii care vor primi bani pe card pentru a-și plăti facturile la energie și pentru a-și cumpăra lemne de foc.

Guvernul are la dispoziție un miliard de euro pentru plata acestor ajutoare timp de un an de zile. Marcel Boloș a explicat cum vor ajunge banii în buzunarele românilor.

„Trebuie să vă spun că acești bani sunt disponibili în cadrul politicii de coeziune, respectiv din banii pe care nu îi putem consuma până la finele anului 2023. Iar acest miliard de euro destinat sărăciei energetice face parte din pachetul de măsuri pe care Comisia Europeană l-a propus pentru modificare și adăugare la regulamentul mecanismului de redresare și reziliență.

În acest context, coaliția urmează să decidă asupra modului în care vor fi utilizați acești bani și cuantumurile care urmează a fi primite de către cei care sunt socotiți ca fiind persoane și familii vulnerabile”, a precizat Marcel Boloș.

„Condițiile care există la nivel de regulament sunt cele legate de sărăcia energetică, adică să existe consumuri rezonabile, reduse de energie electrică la nivel de gospodărie și persoanele vulnerabile și gospodăriile vulnerabile sunt în funcție de limita de venit pe care am avut-o și până acum, respectiv sub 1500 de lei venitul mediu pe membru de familie. Acest lucru urmează să îl definitivăm în discuțiile pe care le vom avea cu Comisia Europeană.

Noi avem acum 2.414.000 de beneficiari. Este posibil ca din simulări, pentru că acum se lucrează și la partea de simulări a numărului de beneficiari și coaliția a solicitat să existe mai multe alternative, respectiv să creștem această limită de venit, să zicem undeva în jurul sumei de 2000 de lei, aceste lucruri urmând a fi clarificate în mecanismul care se va pune la punct pentru derularea acestei scheme. Deci există și perspectiva aceasta de creștere a numărului de beneficiari, ținând cont și de bugetul pe care îl avem la dispoziție”, a menționat Marcel Boloș.

Peste 4 milioane de români ar putea primi bani pe card

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a menționat că peste 4 milioane de români ar putea primi bani pe card pentru facturi și lemne.

„Dacă discutăm de noul plafon, ar putea fi în jur de patru milioane de beneficiari, sau poate chiar între patru și cinci milioane de beneficiari am putea avea. Dar subliniez că acestea sunt simulări care se fac în momentul de față și cred că într-un timp rezonabil vom anunța detaliile în ceea ce privește atât plafonul de venit cât și cuantumul acestui ajutor care se va decide la nivel de coaliție.

Este posibil să avem aceste tipuri de carduri care să fie multifuncționale, după cum este posibil să avem și un card separat. Acest mecanism urmează să îl punem la punct în funcție de deciziile care se vor lua cu privire la cuantumul acestui sprijin pentru încălzirea locuințelor.

Este de menționat faptul că  este luată în calcul și varianta compensării energiei termice și încălzirii termice în sistemele centralizate de căldură. Dar toate aceste detalii vor fi anunțate la momentul potrivit. Vestea bună este că putem acorda acest ajutor și că avem un buget la dispoziție pe care îl putem aloca pentru această formă de sprijin a populației.

În general, aceste carduri sunt carduri care circulă în regim controlat și nu pot face obiectul tranzacțiilor decât furnizorilor cărora le este destinat respectivul card. Dacă, de exemplu, furnizorul de energie electrică este în rețeaua emitentului de carduri, beneficiarul se prezintă cu cardul la casierie sau unde are loc plata facturilor în mod curent și de acolo, cu ajutorul acestui card, și cu codul PIN corespunzător, se vor utiliza respectivele carduri.

De reținut este că nu vor putea fi retrași bani în numerar de pe aceste carduri. Există un regim strict de utilizare al lor și nu pot fi tranzacționați”, a spus ministrul Marcel Boloș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
ȘOCANT! Cum arată un hamburger de la McDonald’s după ce a fost ținut timp de...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai...
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Amendă uriașă după o ceartă pe social media