Prima pagină » Actualitate » VREMEA de joi, 22 mai 2025. Unde sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice

VREMEA de joi, 22 mai 2025. Unde sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice

VREMEA de joi, 22 mai 2025. Unde sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice
FOTO - Caracter ilustrativ

Meteorologii au anunțat că vremea de joi, 22 mai, va fi în general frumoasă, dar instabilã, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date.

Astfel, sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice în cea mai mare parte a ţării, potrivit observatornews.ro. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar cele minime se vor încadra între 7 şi 15 grade.

Pe parcursul zilei cerul va prezenta înnorãri temporar accentuate şi vor fi averse şi descãrcãri electrice pe arii relativ extinse în zonele montane şi submontane, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Munteniei şi local în celelalte regiuni.

De asemenea, vor fi condiţii de grindinã, iar pe arii restrânse cantitãţile de apã vor depãşi 10-20 l/m². Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri ziua în estul şi sud-estul ţãrii, dar de scurtã duratã şi în timpul ploilor, cu viteze în general de 40…60 km/h şi vor fi posibile vijelii.

Va fi ceaţã, dimineaţa în depresiuni, iar noaptea pe arii restrânse în sudul, centrul şi estul ţãrii. Presiunea atmosferică va fi în scãdere (câmp ciclonic).

Noaptea, astfel de fenomene vor mai fi locale, în vestul şi nord-vestul teritoriului, şi doar izolat în rest. În intervale scurte de timp cantitãţile de apã vor depãşi 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp şi va cãdea grindinã.

Vremea în Bucureşti şi Cluj

Vremea va fi în general instabilã. Cerul va avea înnorãri temporare, iar mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi averse însoţite de descãrcãri electrice şi posibil grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximã va fi de 24…26 de grade, iar cea minimã de 11…14 grade. Spre sfârşitul nopţii vor fi condiţii de ceaţã. Presiunea atmosferică va fi în scãdere (câmp ciclonic).

La noapte, cerul va fi temporar noros şi vor fi posibile ploi de scurtã duratã, iar vântul va sufla slab şi moderat, temperatura minimã fiind de 11-14 grade Celsius.

În Cluj, vremea va fi călduroasă, dar sunt aşteptate și ploi. Maxima zilei se va situa între 19 şi 21 de grade Celsius.

Vremea pe litoral

Vremea de la malul mării va fi normalã, din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu înnorãri trecãtoare şi vor fi condiţii de averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri trecãtoare pe timpul zilei.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi de 13…14 grade. Temperatura apei mãrii va avea valori între 12 şi 15 grade.

Vremea la munte

Vremea la munte  va fi în general instabilã, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date.

Pe parcursul zilei cerul va prezenta înnorãri temporar accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse şi descãrcãri electrice.

Pe timpul nopții, astfel de fenomene vor mai fi local în Carpaţii Occidentali şi doar izolat în restul zonei.

În intervale scurte de timp cantitãţile de apã vor depãşi 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp şi va cãdea grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri de scurtã duratã şi în timpul ploilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!