Prima pagină » Ai Aflat! cu Ionuț Cristache » Dan Bittman: „În timp ce Nicușor se chinuie, să nu uităm că Bulgaria a fost primită în Visa Waiver”

Dan Bittman: „În timp ce Nicușor se chinuie, să nu uităm că Bulgaria a fost primită în Visa Waiver”

Ruxandra Radulescu

Dan Bittman, solistul Holograf, a comentat la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache” că în timp ce Nicușor Dan face eforturi pentru a stabili o vizită la Washington, Bulgaria este tot mai aproape de a fi inclusă în programul Visa Waiver.

Bittman a vorbit despre relația României cu Statele Unite, și a precizat că Statele Unite ale Americii nu o acordă vreo importanță deosebită României. Acesta a mai adăugat că cei de la conducerea țării nu „înțeleg” America.

„Eu nu cred că noi suntem în atenția lui Donald Trump așa cum credem. Cum să-mi permit să-mi dau cu părerea despre cineva pe care nu-l cunosc, mai ales că este cel mai puternic om al lumii. Noi ne facem înrolări în armată…..

Noi nu înțelegem America. Nu poți să-ți dai cu părerea de aici, din România”, a precizat solistul.

Dan Bittman: „De la anul toți românii vor dori să-și ia cetățenie bulgară”

Dan Bittman a comentat, apoi, situația economică din Bulgaria, prin comparație cu cea din România. Acesta a precizat, totodată că țara noastră a fost exclusă din programul Visa Waiver, în timp ce țara vecină ar putea fi acceptată până în 2026.

„E normal pentru Nicușor Dan să-și dorească vizita (n.r. – la Washington), dar în timp ce Nicușor se chinuie, să nu uităm că Bulgaria a fost primit în Visa Waiver. Să nu uităm că au tot 30% din PIB datorie, noi suntem la 60%”a precizat Bittman.

Solistul mai punctează ca bulgarii sunt aproape de a intra și în zona euro, în vreme ce România se îndepărtează de acest deziderat

„Au intrat în zona euro”.

Artistul a glumit apoi că românii își vor dori cetățenie bulgară.

„De la anul toți vor dori să-și ia cetățenie bulgară”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Marea Neagră! Șeful NATO și ministrul turc de Externe, discuții de urgență după atacurile cu drone
Digi24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Cancan.ro
Milionarul Horațiu Nicolau și Lidia Buble și-au spus ADIO 😯 Prima reacție a artistei
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Adevarul
Luca Niculescu vrea să schimbe harta administrativă a României. Ce greșeli trebuie să evite Guvernul
Mediafax
Taxele, marea necunoscută a anului viitor. Ce anunță noul premier despre banii românilor
Click
Cum arată acum Cornelius Roșiianu, prezentatorul „Telejurnalului” de la TVR din perioada comunistă: „Iute la mânie, tipicar și neîndurător cu nemunca”
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
Primul mesaj din partea familiei lui Kim Jong-un, după ce s-a spus că ar fi în comă. Ce zice sora lui
Ce se întâmplă doctore
Când trebuie depus dosarul de pensionare și în cât timp vine prima pensie? Termenele pe care trebuie să le știe toți românii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute