Prima pagină » Auto » Toyota a vândut anul trecut, în premieră, peste un milion de vehicule hibrid

Toyota a vândut anul trecut, în premieră, peste un milion de vehicule hibrid

Toyota a vândut anul trecut, în premieră, peste un milion de vehicule hibrid
Toyota, cel mai mare producător mondial de automobile, a vândut anul trecut peste un milion de vehicule hibrid, depășind pentru prima oară acest prag, relatează AFP.

Grupul japonez a anunțat că a livrat 1,219 milioane de vehicule hibrid, parțial datorită succesului gamei Prius și a reușitei noului model Aqua în Japonia, comercializat sub numele Prius C în America de Nord.

Vehiculele hibrid au reprezentat anul trecut 14% din automobilele vândute la nivel global, proporție care atinge 40% în Japonia, unde aceste vehicule sunt tot mai puțin impozitate și beneficiază de subvenții la cumpărare.

Modelele hibrid dispun de un motor clasic pe benzină, dar și de unul electric, alimentat de o baterie care se încarcă în timpul rulării.

Un purtător de cuvânt al Toyota a declarat că grupul vrea să vândă în acest an 1,25 milioane de vehicule hibrid.

De la intrarea pe piață, în 1997, a primului model de acest tip destinat pieței mondiale, Prius, Toyota a comercializat în total 5,125 milioane de vehicule hibrid, respectiv 21 de modele în circa 80 de țări.

„Am dezvoltat primul model hibrid pornind de la zero”, a declarat un vicepreședinte al Toyota, Takeshi Uchiyamada, șeful proiectului Prius.

Utilizarea vehiculelor hibrid ale Toyota a dus la emisii de dioxid de carbon cu 34 de milioane de tone sub cele care ar fi fost generate de automobile clasice de același gabarit și a permis o economie de 12 miliarde de litri de benzină, potrivit grupului.

Constructori auto concurenți, precum Renault-Nissan, s-au concentrat pe producția de mașini electrice, cu rezultate deocamdată mixte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!