Prima pagină » Auto » Vânzările Dacia în Germania la nouă luni au crescut de trei ori mai rapid decât piața

Vânzările Dacia în Germania la nouă luni au crescut de trei ori mai rapid decât piața

Vânzările Dacia în Germania la nouă luni au crescut de trei ori mai rapid decât piața
Vânzările Dacia în Germania au crescut cu 8,8% în intervalul ianuarie-septembrie din acest an, la 37.500 de mașini, avansul înregistrat fiind de trei ori mai rapid decât cel de 2,9% al pieței, care a ajuns la 2,28 milioane de unități.

În pofida creșterii vânzărilor, cota de piață a Dacia în Germania a coborât la 1,6% în perioada ianuarie-septembrie, față de 1,7% în primele opt luni ale anului, potrivit datelor biroului german de înmatriculări auto.

Cel mai mare avans din primele nouă luni a fost consemnat de Jeep, cu o urcare a vânzărilor de 40,2%, la 6.809 de autoturisme. În clasamentul celor mai importante creșteri, marca Jeep este urmată de Mazda (21,5%), cu 42.264 de unități vândute și Land Rover (18,4%), cu 11.211 de mașini comercializate.

Cel mai mare declin a fost înregistrat de Chevrolet, de 73,7%, la 5.358 de autoturisme.

Livrările liderului de piață Volkswagen au urcat cu 3,2%, la 485.801 mașini, iar cele ale mărcii Renault, parte a grupului cu același nume, care deține și Dacia, au avansat cu 5,6%, la 76.773 de unități.

În luna septembrie, înmatriculările Dacia au consemnat una dintre cele mai importante creșteri dintre mărcile prezente pe piața germană, de 22,9%, la 3.308 unități, față de aceeași lună din 2013.

Datele arată că tot marca Jeep a înregistrat cel mai mare avans al vânzărilor din septembrie, de 49,8%, la 1.002 mașini, în timp ce livrările liderului pieței, Volkswagen, au urcat cu 9,3%, la 54.939 de unități.

Vânzările mărcii Renault au urcat cu 12,2% în septembrie prin comparație cu aceeași lună din 2013, la 7.982 de unități vândute.

De asemenea, cel mai mare declin al vânzărilor din septembrie, de 93,9% a fost consemnat de Chevrolet, cu 124 autoturisme comercializate.

Germania este a doua piață ca mărime pentru Dacia, după Franța.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...