Prima pagină » Comunicate de presă » Cele mai importante recorduri care au fost doborâte la JO Paris 2024

Cele mai importante recorduri care au fost doborâte la JO Paris 2024

Cele mai importante recorduri care au fost doborâte la JO Paris 2024

Ediția 2024 a Jocurilor Olimpice este una în care cade record după record.  Sunt puține disciplinele în care performanțele câștigătorilor nu au fost superioare celor din anii trecuți, una dintre noile borne fiind stabilite chiar de către un român.

Cătălin Chirilă a înregistrat un nou record olimpic la disciplina canoe simplu 1000 de metri. Campion mondial și european la simplu, românul a concurat în seria a treia în calificări și a terminat primul, cu timpul de 3:44.75. Așa cum se menționează pe PariuriX, Cătălin este considerat „noul Patzaichin” și prin prisma faptului că s-a născut și a copilărit în județul Tulcea, la Sarichioi.

Iată alte recorduri importante doborâte până acum la JO 2024:

Aruncarea cu discul – jamaicanul Roje Stona a aruncat 70 de metri, doborând recordul lituanianului Mykolas Alekna, de 69,97 metri, stabilit în 2004.

Haltere bărbați – Chinezul Li Fabin și-a apărat medalia de aur ridicând 143 de kilograme, un nou record pentru categoria 61 de kilograme.

Atletism – americanul Cole Hocker i-a depășit pe final pe norvegianul Jakob Ingerbrigsten, pe conaționalul Yared Nuguse și pe britanicul Josh Kerr, stabilind un nou record olimpic la proba de 1.500 de metri, cu un timp de 3:27.65.

Săritura cu prăjina – suedezul Armand Duplantis a sărit peste bara fixată la 6,25 metri, doborându-și propriul record de 6,24 metri. Duplantis a stabilit opt recorduri până acum.

Cățărare feminin – poloneza Aleksandra Miroslaw a ajuns în vârf în 6,06 secunde, bătând recordul de 6,24 secunde.

Brazilianul Gabriel Medina a fost cel mai bun la surfing, câștigând „aurul” cu un scor record de 9.90. Proba s-a desfășurat în Tahiti, în Polinezia Franceză, la peste 15.770 kilometri distanță de Paris.

Ciclism, proba de sprint – echipa britanică formată din Katy Marchant, Emma Finucane și Sophie Capewell a terminat cursa în 45.186 de secunde. Precedentul record era de 45.487 secunde. A fost doborât recordul și la masculin, echipa olandeză formată din Roy van den Berg, Harrie Lavreysen, Jeffrey Hoogland oprind cronometrul la 41.279 secunde. Recordul precedent fusese stabilit la JO de la Tokyo (41.369 secunde).

Atletism, 10.000 de metri – ugandezul Joshua Cheptegei a scos un timp de 26:43.14, nou record olimpic. Vechiul record era în picioare din 2008 și aparținea etiopianului Kenenisa Bekele (27:01.17).

Înot, ștafetă 4×100 de metri – americancele Gretchen Walsh, Torri Huske, Lilly King și Regan Smith au fost mai rapide cu aproape o secundă față de recordul valabil înaintea JO 2024, scoțând un timp de 3:49.63.

Înot, 200 metri spate – Kaylee McKeown din Australia a terminat proba în 2:03.73, un nou record olimpic. Vechiul îi aparținea americancei Missy Franklin, fiind stabilit la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. Tot Kaylee a stabilit recordul la 100 metri spate, atingând marginea bazinului după 57:33 secunde de la start. Ea este a doua femeie din istorie care reușește să își apere titlul olimpic la această probă.

Înot, proba de ștafetă 4×200 freestyle – a fost câștigată de sportivele australience Mollie O’Callaghan, Lani Pallister, Brianna Throssell și Ariarne Titmus, care au stabilit un nou record olimpic, de 7:38:08. Precedentul, înregistrat în urmă cu trei ani la Tokyo, era cu aproape două secunde mai slab.

Înot, proba de înot 200 metri spate – a fost câștigată de francezul Leon Marchand într-un timp record de 2:05:85. Până în acel moment, cel mai rapid concurent în proba respectivă fusese Zac Stubblety-Cook, la Tokyo 2020 (2:06:38).

Marchand a bătut și un record stabilit în 2008 de Michael Phelps, în proba de 400 de metri, terminând cursa în 4:02.95.

Americanca Gretchen Walsh a câștigat proba de înot 100 de metri fluture în 55.38 secunde, record olimpic. În 2018, Sarah Sjostrom scosese un timp de 55.38.

Proba de 100 metri freestyle a fost câștigată de chinezul Pan Zhanle, care a completat medalia de aur cu un record mondial de 46:40. Un alt chinez, Lihao Sheng, a obținut cel mai bun scor din istorie la tir cu pușca 10 metri, de 252.2. La Tokyo 2020, americanul Shaner William realizase un punctaj de 251,6.

Patru jucătoare de rugby din Noua Zeelandă au reușit câte două încercări împotriva Chinei, iar echipa lor a câștigat cu 55-5, ceea ce reprezintă un record pentru rugby-ul în șapte. Până atunci, cele mai multe puncte (53) fuseseră realizate de Australia împotriva Columbiei, în 2016.

Sud-coreanul Lim Sihyoen a stabilit recordul olimpic și mondial la tir cu arcul, cu 694 de puncte din 720 posibile. Recordul olimpic precedent era de 680 de puncte (stabilit la Tokyo 2020), iar cel mondial de 692 de puncte (înregistrat în CM din 2019).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Chistul e uriaș. Nu știu cum rezistă”. Emily Burghelea, mărturisire dureroasă despre diagnosticul soțului
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!