Prima pagină » Cultură » Actrița Eugenia Bosânceanu va primi trofeul pentru întreaga activitate în cadrul Galei Gopo

Actrița Eugenia Bosânceanu va primi trofeul pentru întreaga activitate în cadrul Galei Gopo

Actrița Eugenia Bosânceanu va primi trofeul pentru întreaga activitate în cadrul Galei Gopo
Actrița Eugenia Bosânceanu va primi trofeul pentru întreaga activitate la gala Gopo.

Actrița Eugenia Bosânceanu va primi trofeul pentru întreaga activitate, iar regizorului de animație Ion Truică i se va acorda un premiu special la ediția din acest an a galei Gopo, care va avea loc pe 30 martie, la Teatrul Național București (TNB), informează organizatorii.

Născută pe 8 februarie în 1925, la Rădăuți-Prut, Eugenia Bosânceanu a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1952 (secția actorie, clasa Aura Buzescu). Specializată cu precădere în roluri secundare – conform propriilor spuse, „nu-ți trebuie mai mult de o replică pentru a face un rol mare” -, actrița are în spate o carieră de peste cincizeci de ani, din filmografia ei nelipsind, pe lângă producțiile de cinema, seriale, filme de televiziune, scurtmetraje, piese radiofonice și dublaj de voce.

Eugenia Bosânceanu și-a început cariera artistică înainte de a termina facultatea – în anul doi, ca urmare a unui examen, Alexandru Finți, directorul Teatrului Armatei a angajat-o fără să clipească. După șapte ani de teatru, în 1957, actrița a debutat în cinema cu un mic rol în „Ciulinii Bărăganului”, o ecranizare după romanul omonim al lui Panait Istrati, o coproducție româno-franceză coregizată de Louis Daquin și Gheorghe Vitanidis, selecționată în competiția Festivalului de la Cannes.

După un rol în primul lungmetraj de ficțiune al lui Mircea Săucan, „Când primăvara e fierbinte” (1960), Eugenia Bosânceanu a colaborat la o nouă coproducție româno-franceză – și tot o ecranizare după Panait Istrati -, „Codin” (1963), în regia elvețianului Henri Colpi. A urmat un rol în ultimul film realizat de Victor Iliu, „Comoara din Vadul Vechi” (1964), ocazie cu care l-a cunoscut pe Lucian Pintilie, pe atunci debutant în cinema ca asistent de regie și care avea să-i ofere, în timp, roluri în două dintre filmele sale seminale – „Duminică la ora 6” (1966) și „Balanța” (1992).

De altfel, talentul uriaș ce i-a permis să joace personaje extrem de diferite i-a adus actriței colaborări multiple cu câțiva dintre cei mai importanți și mai prolifici regizori români de dinainte și după 1989: Mircea Mureșan („Răscoala” și „Baltagul” – unde a asigurat vocea Vitoriei Lipan), Sergiu Nicolaescu („Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Pentru patrie”, „Triunghiul morții” și „15”), Mircea Moldovan („Vifornița”, „Pintea”, „Totul se plătește” și „Expediția”), Maria Callas Dinescu („De bunăvoie și nesilit de nimeni”, „Bunicul și doi delincvenți minori” și „Marele premiu”), Malvina Urșianu („Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” și „Liniștea din adâncuri”), Mircea Drăgan („Raliul” și „Atac în bibliotecă”), Cristian Mungiu („Occident” și „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”) și Călin Peter Netzer („Maria”, „Medalia de onoare” și „Poziția copilului”).

Pentru cariera sa impresionantă, actrița Eugenia Bosânceanu va fi omagiată în 2015 cu premiul Gopo pentru întreaga activitate.

De asemenea, organizatorii galei premiilor Gopo vor acorda un premiu special regizorului de animație Ion Truică.

Născut în 1935, la Caracal, Ion Truică este considerat unul dintre cei mai prolifici regizori de animație români, cu o filmografie ce cuprinde peste 50 de titluri realizate la Studioul Cinematografic Animafilm. Grafician și scenograf, regizorul este și membru al Uniunii Artiștilor Plastici, al Uniunii Cineaștilor, al Asociației Internaționale a Filmului de Animație și al Uniunii Teatrale din România (UNITER).

A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A predat desen, compoziție, istoria costumului și teoria scenografiei la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea „Hyperion” din București și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Începând cu 1968, a avut numeroase expoziții de grafică și scenografie la București, Iași, Annecy, Lund, Leipzig. A publicat „Poetica filmului de animație” (2002), „Arta scenografilor români” (2003), „Teoria scenografiei” (2003), volumul de eseuri „Efectul de cupolă” (2005), albumul „Iarna caligrafului” (2010) și volumul de poezie „Praful și pulberea” (2010). Totodată, el a îngrijit volumul postum Dan Jitianu „Sinteza scenografică” (2004).

Pe lângă o selecție în competiția de la Cannes cu scurtmetrajul „Hidalgo” (1976), Ion Truică are în palmares premii la Berlin, Veneția și Teheran. Cel mai recent film al său, „Obeliscul” (2014), pe un scenariu coscris cu Laurențiu Damian și inspirat de poezia omonimă a lui Geo Bogza, a fost prezentat în avanpremieră la Festivalul Internațional de Animație Anim’est (care i-a acordat și premiul de excelență în 2008), la Ziua Filmului Românesc.

Cea de-a noua ediție a galei premiilor Gopo va avea loc pe 30 martie, la Teatrul Național București – Sala Studio, și va fi transmisă în direct pe TVR 2 și online, pe www.premiilegopo.ro și www.tvrplus.ro.

Gala premiilor Gopo 2015 este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Babel Communications, Primăriei Municipiului București prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur