Actrița Iulia Samson: „Jurnalele din adolescență au fost o sursă de inspirație pentru acest rol”

Iulia Samson joacă rolul unei adolescente care încearcă să se facă ascultată de părinți în spectacolul „Interzis sub 18 ani”, de Mihaela Michailov, spectacol a cărui regie este semnată de Lenuş-Teodora Moraru, la Teatrul EXCELSIOR. Spectacolul creionează o temă actuală și încearcă să ofere soluții atât tinerilor și cât părinților în acest etern conflict între generații.

Confruntarea între generații, între părinți și adolescenți, în general, rămâne un subiect de interes permanent. Ce se întâmplă în „Interzis sub 18 ani” din perspectiva personajului Lulu, adolescenta interpretată de tine în acest spectacol?

FLASH NEWS Ministrul Apărării, reacție după ce o navă comercială care se îndrepta spre portul Constanța a fost lovită de trei drone

15:16

FLASH NEWS Alfred Simonis trage un semnal de alarmă și explică faptul că sute de localități riscă să rămână fără bani pentru salarii și iluminat public

15:10

Iulia Samson: Spectacolul se concentrează pe momentul cel mai acut al conflictului între generații. Se axează fix pe confruntarea dintre adolescent și părinte, un părinte fără niciun skill, fără metodă, un tată care nu știe să-și asculte copilul, nu știe cum să comunice. Confruntarea din „Interzis…” este despre părinți și adolescentul aflat în plină creștere și dezvoltare și care nu poate și nu știe să-și exprime sentimentele și traumele prin care trece.

Cum ai nuanțat acest rol, raportându-te și la „adolescenta” din tine?

Iulia Samson:  Când m-a invitat Lenuș să joc, am început să-mi citesc jurnalele din clasele a X-a, a XI-a, și mi s-au părut o sursă de inspirație și o metodă foarte bună de a pricepe puțin mecanismele prin care trece Lulu, care are 17 ani. Jurnalele au fost pentru mine un punct de pornire foarte bun.

„Nu am făcut exact ce face Lulu în spectacol, dar sentimentul că nu sunt ascultată, că părinții sunt mult prea bătrâni și îmi sunt străini, l-am avut…”

Ai regăsit furtuni, rebeliuni, nesupuneri comune cu personajul tău?

Iulia Samson: Normal (N.R.: Râde!) Normal că am găsit furtuni, rebeliuni… Doamne! Nu am făcut exact ce face Lulu în spectacol, dar sentimentul că nu sunt ascultată, că părinții sunt mult prea bătrâni și îmi sunt străini, l-am avut… Cumva există nostalgia timpurilor trecute pentru că, adolescent fiind, îți amintești că în copilărie puteai să comunici, să vorbești deschis cu părintele, și că acum, la 16, 17 ani, ceva se rupe total și nu mai găsești nicio punte către cel de lângă tine.

Actualitatea spectacolului rezidă și din modul în care se pune accentul pe „metodele” prin care adolescenul zilelor de azi, la fel ca altădată, de altfel, încearcă să se facă ascultat de părinți, profesori, adulți, în general…O „pedeapsă” pentru cei mari care se transformă într-o „pedeapsă” pentru ei…

Iulia Samson: Vorbim despre un text și un spectacol care se concentrează pe relația dintre părinte și copil. Vorbim despre o tânără dintr-o familie nefuncțională, cu părinți proaspăt divorțați. Și cum își refac viețile părinții și reacția de revoltă a adolescentei la aceste schimbări. Sunt în text niște informații despre cum Lulu trece printr-o transformare majoră de la copilul cuminte, studios, care ascultă întotdeauna, este o transformare la 180 de grade, și trece în cealaltă extremă…

Crezi că accesul la cultură, prin teatru, de exemplu, tot ne aflăm la Teatrul EXCELSIOR  al cărui public țintă este format tocmai din tineri aflați la începutul drumului, poate nivela, sau măcar domoli, aceste confruntări între generații?

Iulia Samson: Da, cred că dacă se pot oglindi într-un spectacol interesant, care vorbește despre ce li se întâmplă lor, pot trage anumite concluzii care să-i ajute, dar e necesar ca și părinții să vină să vadă spectacolul sau spectacolele care dezbat aceste teme, ca să poată deschide marele subiect și să învețe cum să le spună: „Dragul meu, draga mea,  sunt aici să te ascult, să înțeleg prin ce treci , orice s-ar întâmpla, eu sunt aici cu tine!”

„Am reușit să petrec și să mă întorc pe „șeștache”, să nu se prindă nimeni.”

Ne poți destăinui un moment de revoltă față de părinți din adolescența ta?

Iulia Samson: Îmi amintesc mai multe, nu știu care ar fi bine de povestit… Citesc părinții mei și… (N.R.: Râde exploziv) Da! La un moment dat, aveam niște prieteni un pic mai mari, eu eram minoră, clar minoră… Ei aveau deschis un bar, organizau petreceri. Pe mine, părinții nu mă lăsau să stau mai mult de zece seara în oraș, ceea ce era trist, pentru că pe ceilalți adolescenți îi lăsau pănă pe la unsprezece. Și pentru că voiam neapărat să particip la aceste petreceri, am fugit de acasă noaptea de câteva ori. Am reușit să petrec și să mă întorc pe „șeștache”, să nu se prindă nimeni.

Părinții tăi au aflat de povestea asta sau o să o citească acum în acest interviu?

Iulia Samson: Cred că au auzit ceva, vag, dar nu era ceva așa grav, așa că… Am fugit de acasă și m-am întors pe picioarele mele, întreagă! Și am și dansat!

Revenind la „Interzis sub 18 ani”, spectatorul va avea ocazia să vadă, radiografiată, relația dintre adolescent și părinte… Acum diferențele dintre generații par mai accentuate ca înainte. Crezi că există o soluție, o metodă prin care s-ar putea apropia aceste lumi, care par din ce în ce mai îndepărtate?

Iulia Samson: Nu știu dacă există o soluție pentru această problemă eternă, dar sunt convinsă că un punct de pornire, crearea unui pod între generații, ar fi timpul petrecut de părinți cu adolescenții… Timpul de calitate… De când este copilul foarte mic. Pentru că se știe, există studii, primii trei ani sunt foarte importanți și tindem să trecem peste aceste lucruri. Și tindem să nu vorbim cu copilul, nici atunci când este mic. Și atunci, dacă nu comunicăm cu el, pe tot parcursul dezvoltării lui, nu o să reușim să-l înțelegem când ajunge la adolescență. E nevoie de o reîmprietenire, de o recreere a relației. Să nu mai fie vorba despre veșnicul „eu sunt părintele, trebuie să asculți părerea mea, ce crezi tu, nu contează, tu ești un copil”. Tezismele ăstea nu funcționează pentru că se știe că un copil simte când îi este frig, foame, când ceva nu este în regulă, poate că nu are cuvinte să se exprime, dar tu ca părinte, fiind lângă el, poți evalua situația, îl cunoști și înveți, la rândul tău, cum să îl înțelegi. Nu trebuie să te raportezi la situație doar din perspectiva ta, pentru că tu ești adultul și e clar că tu știi mai bine.

„…acum știm că nu contează doar raționalul, avem nevoie și de inteligență”

Pe de altă parte, există și responsabilitatea pe care o ai ca părinte, de unde rezidă și autoritatea…

Iulia Samson: Da, sigur, autoritatea. Dar, uite, un profesor bun nu este cel care te pune la colț când greșești, sau care te pedepsește fără să-ți explice ce se întâmplă. Poate te va ajuta să te descurci în viață, dar nu va rămâne în memoria afectivă a tânărului și nici nu va participa cu nimic la dezvoltarea acestuia. Și acum știm că nu contează doar raționalul, avem nevoie și de inteligență emoțională. Și cu părintele se întâmplă același lucru, nu sunt pro metoda nu spune nu copilului, în nici un caz, asta este o altă extremă, dar o explicare cât de cât coerentă a unei situații, în locul a „nu face asta pentru nu e voie”, cred că este o formulă mult mai bună. Revenind la „Interzis”, avem un părinte absent care își vede de viață și o mamă mult mai prezentă și care își folosește autoritatea excesiv.

„A fost un adolescent, un băiat, care a a zis după spectacol: Uau, e reprezentarea vieții mele!”

Cum receptează publicul tânăr acest spectacol? Dar cel adult?

Iulia Samson: Îi văd sau îi aud în timpul spectacolului. A fost un adolescent, un băiat, care a a zis după spectacol: „Uau, e reprezentarea vieții mele !” Am văzut un domn pe la 60 de ani care aplauda la ultimul spectacol, ne-a tot chemat la scenă, era megaentuziasmat, văd lacrimi la anumite replici sau situații în ochii spectatorilor, simt, mai ales în timpul spectacolului, pentru că se sparge „cel de-al patrulea perete”, simt susținere din partea adolescenților, sunt cu mine, îi văd că empatizează cu personajul meu. Dar simt și din partea părinților…  Când mă uit în ochii unei mame, de exemplu, și văd că e emoționată și înțelege nevoia adolescentului de a fi ascultat, îmi dau seama că am realizat ceva cu această poveste, cu acest rol.  Văd și simt că fac bine ce fac!

Și, la final, câteva cuvinte pentru cititorii care s-au regăsit în povestea acestui spectacol.

Iulia Samson: Vă invităm în garsoniera noastră, garsoniera familiei Iordache, la Teatrul EXCELSIOR, în care, timp de o oră și jumătate, veți fi martori la o poveste despre maturizare și despre schimbare. O poveste prin care treceți și voi, adolescent sau părinte, o istorie necesară care vă poate oferi și zâbete, și lacrimi, dar și răspunsuri.