Prima pagină » Cultură » Colecții de artă din România, de la Muzeul Țăranului și Brukenthal, pe Google Cultural Institute

Colecții de artă din România, de la Muzeul Țăranului și Brukenthal, pe Google Cultural Institute

Primele colecții de artă și tradiție din România au fost lansate pe platforma online Google Cultural Institute.

Trei dintre cele mai importante muzee din România – Muzeul Național al Țăranului Român din București, Muzeul Național Brukenthal și Complexul Național Muzeal Astra din Sibiu -, dar și asociații și fundații care își expun lucrările din patrimoniu – Asociația Folclor Fără Frontiere, Ordinul Arhitecților din România, Fundația Pro Patrimonio și Fundația Wassertalbahn (care se ocupă de trenul „Mocănița” de la Vișeul de Sus) – și-au lansat, marți, colecțiile pe platforma Google Cultural Institute.

Astfel, imagini cu peste 800 de exponate din colecțiile acestor instituții – picturi, desene, obiecte de artă populară, artefacte religioase, fotografii și documente – sunt disponibile pe platforma Google. Totodată, o selecție de obiecte de artă a fost imortalizată la înaltă rezoluție, permițând reliefarea celor mai mici detalii.

De exemplu, utilizatorii platformei Google Cultural Institute pot admira, începând de marți, lucrări de la Muzeul Brukenthal, precum „Wilhelm IV de Bavaria”, de Hans Schwab von Wertinger, „Iacoba de Baden”, de Hans Schwab von Wertinger, „Natură statică cu cireșe”, de Theodor Aman, și „Omul cu tichie albastră”, de Jan van Eyck.

De asemenea, trei clădiri (Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie „Casa Altemberger” și Muzeul de Istorie Naturală) care aparțin Muzeului Național Brukenthal pot fi vizitate virtual, prin intermediul tehnologiei Street View, direct din platforma Google Cultural Institute.

Totodată, pe Google Cultural Institute, utilizatorii pot explora universul satului românesc, prin intermediul unor imagini cu obiecte de artă populară unice din colecția Muzeului Țăranului Român din București și al imaginilor cu gospodăriile expuse în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra din Sibiu. Pe platforma Google sunt disponibile și imagini cu piese relevante ale spațiului etnografic extra-european din Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din cadrul Complexului Național Muzeal Astra.

Alături de exponatele celor trei muzee, pe Google Cultural Institute sunt disponibile expoziții cu diferite teme ale asociațiilor și fundațiilor partenere: „Vioara cu goarnă”, „Mocănița de la Vișeul de Sus”, „Vila Golescu”, dar și creațiile arhitectului Ion Mincu, în special Casa Mincu, actualul sediu al Ordinului Arhitecților din România.

Evenimentul de lansare a primelor colecții de artă din România pe platforma Google Cultural Institute a avut loc marți, la Muzeul Țăranului Român, în sala „Casa în casă”, în prezența unor personalități ca Dan Bulucea, Country Manager la Google România, Simon Rein, Program Manager în cadrul Google Cultural Institute, Virgil Nițulescu, directorul general al Muzeului Țăranului Român, Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, Daniel Andreica, reprezentantul Asociației Wassertalbahn.

Dan Bulucea, Country Manager al Google România, a declarat că lansarea acestui proiect îl bucură în mod particular. „Suntem foarte bucuroși. Google Cultural Institute nu este altceva decât o platformă digitală care permite patrimoniului cultural și istoric din lume să fie disponibil mai ușor, prin internet”, a spus Dan Bulucea.

Platforma digitală Google Cultural Institute are peste 600 de instituții partenere din 60 de țări, astfel încât oricine poate explora online picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise din muzee și colecții din toată lumea. „Este un fenoment de anvergură. Începând de astăzi sunt șapte parteneri din România, care pun la dispoziție oricui din lume câteva din valorile noastre particulare (…) Demarăm acest proiect și îl vedem ca pe un început (…) Noi putem să punem la dispoziție tehnologia astfel încât oamenii să poată să interacționeze cu aceste valori. S-ar putea ca acest proiect să contribuie foarte mult și la prezervarea acestor valori”, a mai spus Bulucea.

El a spus că acest proiect reprezintă și o invitație adresată tuturor instituțiilor muzeale din România, precizând că are încredere că în timp vor veni alături de Google Cultural Institute și alte muzee și instituții de profil din România. Totodată, potrivit lui Dan Bulucea, platforma Google Cultural Institute funcționează ca o invitație pentru utilizatorii săi de a vizita patrimoniul prezentat acolo unde acesta este în mod curent expus.

La rândul său, Simon Rein, Program Manager în cadrul Google Cultural Institute, a precizat că Google Cultural Institute este o platformă care „face accesibil oricui” patrimoniul cultural mondial.

El a precizat că lansarea primelor colecții de artă din România pe Google Cultural Institute reprezintă al doilea proiect al platformei Google în România, după parteneriatul din 2012 încheiat cu Televiziunea Română. Atunci, pe platforma Google Cultural Institute a fost prezentată o colecție de materiale video online dedicată Revoluției Române din 1989.

Simon Rein a mai spus că noul proiect, prin care colecțiile de artă din România sunt prezentate pe Google Cultural Institute, este unul non-comercial, întrucât platforma nu difuzează publicitate, spre deosebire de alte servicii ale companiei Google.

„Muzeele ne dau o licență pentru a expune imagini cu colecțiile lor, dar nu ne aparțin drepturile de autor asupra acestora”, a mai spus Simon Rein.

Pe de altă parte, în conferința de presă de lansare a acestui proiect, Virgil Nițulescu, directorul general al Muzeului Țăranului Român, a spus că a acceptat imediat să participe la acest proiect.

„În momentul în care muzeul nostru a primit oferta de a fi inclus în acest proiect, am spus imediat «Da. Sunt de acord», nu doar pentru că am eu încredere în Google și pentru că este principalul motor de căutare pe care-l utilizez, ci pentru că sunt convins că fiecare dintre noi – companii, autorități, instituții – poate să contribuie la realizarea unui vis altfel de neatins, crearea unui muzeu universal virtual doar prin punerea la un loc a unor piese disparate, ca într-un uriaș mozaic. Scopul final este să punem patrimoniul pe care îl avem la dispoziția publicului. Pe calea virtuală nu facem altceva decât să incităm publicul să vină în muzee să vadă patrimoniul real”, a spus Virgil Nițulescu.

El și-a exprimat speranța ca și alte instituții muzeale din România să participe la acest proiect al Google. „Am aflat că nu toate muzeele invitate au acceptat să intre în proiect. Unele s-au temut că s-ar dubla cantitatea de imagini urcate pe internet, având în vedere că există proiectul Europeana, la care participă și România, de la înființarea sa (a acestui proiect al Uniunii Europene, n.r.). Eu cred că sunt lucruri diferite și mai ales complementare. Avem datoria să oferim, într-un mod cât mai divers, acest patrimoniu la dispoziția publicului (…) Acest lucru va fi în sprijinul patrimoniului și nu în dauna sa”, a mai spus Nițulescu.

La rândul său, Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România, a spus că are convingerea că acest proiect reprezintă „o cale pentru democratizarea cunoașterii și că muzeele sunt mai mult decât muzee”. „Sunt, de fapt, școli, în care se produce educația. Consider că acesta este un moment crucial în educație”, a mai spus Șerban Țigănaș.

Daniel Andreica, reprezentantul Asociației Wassertalbahn, care se ocupă de trenul „Mocănița”, a spus că vede platforma Google Cultural Institute „ca pe o capsulă a timpului”. „Rămân la ideea ca această platformă să fie și o invitație ca utilizatorii săi să viziteze direct colecțiile”, a mai spus Daniel Andreica.

Google Cultural Institute este o platformă online lansată în 2011, care prezintă expoziții ale marilor evenimente ale secolului al XX-lea, printre care teme referitoare la Holocaust și la Nelson Mandela, dar și colecții de artă și exponate din mari muzee ale lumii.

Fondat în 1998, de absolvenții Universității Stanford Larry Page și Sergey Brin, motorul de căutare Google este în prezent o companie prezentă pe toate marile piețele globale. Google are sediul central în Silicon Valley și birouri în America de Nord și de Sud, Europa și Asia.

Google a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou în București, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Cât timp mai pot parca gratuit șoferii de mașini electrice în București?