Prima pagină » Cultură » CTP: „Chiar la temelia nașterii statului român, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, stau alegeri anulate și apoi repetate”

CTP: „Chiar la temelia nașterii statului român, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, stau alegeri anulate și apoi repetate”

CTP: „Chiar la temelia nașterii statului român, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, stau alegeri anulate și apoi repetate”

Cristian Tudor Popescu, jurnalist și analist politic, susține că decizia Curții Constituționale din 6 decembrie 2024 pentru anularea alegerilor prezidențiale nu e o premieră în istoria României. El spune că „chiar la temelia nașterii statului român, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, stau alegeri anulate și apoi repetate”. 

Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a decis să anuleze desfășurarea turului 2 al alegerilor prezidențiale de pe 8 decembrie pentru că unul dintre candidații calificați în turul al doilea a încălcat legislația electorală și a beneficiat de susținerea unui actor statal străin.. Primul tur a fost câștigat de candidatul suveranist independent, Călin Georgescu, și de candidata USR, Elena Lasconi.

Nu este prima oară când se întâmplă ca niște alegeri în care era în joc orientarea țării noastre în cursa marilor puteri globale.

„Pe 19 iulie 1857, au avut loc în Moldova alegeri pentru Divanul Ad-hoc, Adunare Națională a reprezentanților majorității categoriilor sociale din țară, inclusiv mici proprietari și țărani. Un astfel de act democratic devenise posibil în urma înfrângerii Rusiei în războiul Crimeei, fapt care a dus la eliberarea Principatelor de sub ocupația rusească. Miza era clară: unirea Principatelor, în ciuda opoziției imperiului Otoman, imperiului Rus și celui Habsburgic, dar și a Marii Britanii. De partea Principatelor erau Franța, Prusia (azi am zice Germania) și Sardinia (azi am zice Italia).Rezultatul: partida antiunionistă a câștigat majoritatea în Divan”,  a scris Cristian Tudor Popescu pe pagina sa personală de Facebook.

„Locțiitorul domnesc Nicolae Vogoride, neavând la dispoziție un Tik-Tok, falsificase documentele electorale, înlocuind listele unioniștilor cu cele ale separatiștilor. Scandalului internațional creat i s-a pus capăt printr-o întâlnire între împăratul Napoleon III și regina Victoria, în care s-a stabilit ca alegerile din Principate să fie anulate și reluate de la zero. Ceea ce s-a și făcut, unioniștii câștigând zdrobitor. Au urmat Unirea, reformele după model occidental sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza și drumul spre independență și integrarea României în Europa, început cu încoronarea principelui german Karl von Hohenzollern-Sigmaringen”, adaugă jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu se declară uimit de „asemănarea” celor două evenimente, separate de 167 ani.

„Manipularea incorectă și ilegală a campaniei electorale în favoarea unui candidat antiunionist, adică anti Uniunea Europeană și pro Kremlin, urmărind împingerea României din nou sub dominația rusă, a dus la anularea alegerilor. Marile puteri europene și Statele Unite, fie s-au declarat în favoarea hotărârii CCR, fie nu au contestat-o. Întristător, după 167 de ani, miza e aceeași: România membru deplin și respectat al Uniunii Europene sau România sub obrocul Rusiei”.

Gazetarul crede că în istoria României nu există două Uniri, ci trei.

„Unirea pe care o sărbătorim mâine nu e nicidecum Mica Unire, ci Prima Unire. Cea de la 1918 nu e Marea Unire, ci A Doua Unire. Iar aderarea României la Uniunea Europeană este A Treia Unire, unde așteptăm Republica Moldova. Punerea sub semnul întrebării a oricăreia dintre cele Trei Uniri le pune în primejdie pe toate”.


Sursa Foto: Profimedia

Citește și: Ziua Unirii Principatelor Române: Ce sărbătoresc românii pe 24 IANUARIE / „Mica unire”, zi liberă pentru bugetari și angajații de la privat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?