Prima pagină » Cultură » Kevin Spacey este un „prădător sexual”, a declarat una dintre presupusele sale victime în fața instanței britanice

Kevin Spacey este un „prădător sexual”, a declarat una dintre presupusele sale victime în fața instanței britanice

Kevin Spacey este un „prădător sexual”, a declarat una dintre presupusele sale victime în fața instanței britanice

O presupusă victimă a agresiunii sexuale a spus despre Kevin Spacey că este un „prădător” și că l-a agresat sexual în timp ce dormea în apartamentul din Londra al actorului american câștigător de Oscar, scrie reuters.com.

Spacey este judecat la Southwark Crown Court pentru mai multe acuzații de infracțiuni sexuale împotriva a patru bărbați, cu vârsta între 20 și 30 de ani, care ar fi avut loc între 2001 și 2013.

Actorul în vârstă de 63 de ani a negat toate acuzațiile, iar avocatul său, Patrick Gibbs, a spus la începutul procesului că juriul va auzi câteva „minciuni gogonate”.

Presupusa victimă, a cărei identitate nu a fost făcută plublică, a declarat poliţiei că spre sfârșitul anilor 2000, când avea doar  20 de ani și îşi dorea să înceapă o carieră de actor, l-a contactat pe Kevin Spacey pentru a-i cere sfatul. Acesta a povestit că a primit un telefon de la Spacey pe când se afla alături de mai mulți prieteni într-un pub şi că iniţial a crezut că era vorba despre o farsă. Spacey l-a întrebat dacă nu vrea să se întâlnească la o bere, iar presupusa victimă a acceptat imediat, explicând că era extrem de bucuros şi de emoţionat de ideea că se va întâlni cu idolul său.

Faptul că Spacey s-a arătat gata să-l întâlnească în persoană, imediat, l-a făcut pe tânărul actor aspirant să se simtă „ciudat de special”.

„Nici măcar nu mi-a trecut prin cap că este interesat de o relaţie sexuală sau că ar fi altceva decât o relaţie strict profesională pentru că eram pur şi simplu uluit de faptul că-l voi întâlni pe Kevin Spacey”, a mai adăugat acesta.

Presupusa victimă a mai povestit că s-a întâlnit cu actorul în centrul Londrei şi apoi au mers în apartamentul actorului unde au băut bere, au mâncat pizza şi au fumat canabis. El a mai povestit că a adormit la un moment dat şi s-a trezit după câteva ore în timp ce era agresat sexual de actor. Victima i-ar fi cerut actorului să se oprească, iar acesta i-a spus să plece şi să nu vorbească cu nimeni despre ce i s-a întâmplat.

El a mai spus că s-a temut multă vreme să spună adevărul, pentru că nu a vrut să „supere pe cineva atât de puternic” în lumea actoriei., care ar fi putut să facă în așa fel încât să nu lucreze niciodată ca actor.

Ulterior, în cadrul declaraţiei sale presupusa victimă a declarat că auzise că lui Spacey îi plac băieţii tineri heterosexuali, dar nu a dat prea mare importanţă pentru că nu ştia pe atunci că „Spacey este un prădător sexual”.

Gibbs, avocatul lui Spacey, a declarat instanței că înregistrările telefonice ale lui Spacey arată că actorul a sunat-o pe presupusa victimă chiar înainte de ora 1 a.m. în ziua presupusului atac, sugerând că a părăsit apartamentul lui Spacey „aproape imediat după un contact foarte intim” între el și Spacey.

Foto: Profiemdia Images

CITEȘRE ȘI: Un nou proces al lui Kevin Spacey, acuzat de agresiuni sexuale, a început azi la Londra

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...