Prima pagină » Cultură » Romanul „Recolta”, de Jim Crace, marele câștigător al International IMPAC Dublin Literary Award 2015

Romanul „Recolta”, de Jim Crace, marele câștigător al International IMPAC Dublin Literary Award 2015

Romanul
"Recolta", de Jim Crace, a fost desemnat romanul câștigător la International IMPAC Dublin Literary Award.

Decernat de primăria orașului Dublin, IMPAC Dublin Literary Award este cel mai generos premiu – valoarea lui fiind de 100.000 de euro – acordat pentru o singură operă de ficțiune publicată în limba engleză, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

În mod cu totul deosebit, nominalizările pentru acest premiu vin direct de la bibliotecile publice din orașe de pe întregul glob, fiind recunoscute atât meritele scriitorilor, cât și ale traducătorilor.

„Am fost surprins, copleșit și, în același timp, deosebit de încântat să aflu că cel mai recent roman al meu a câștigat premiul IMPAC Dublin. «Recolta» a fost o carte cât se poate de generoasă, în ceea ce a privit procesul de creație. La rândul lor, cititorii și criticii s-au dovedit darnici cu aprecierile. Iar acum, grație generozității unei rețele a iubitorilor de cărți, rețea ce se întinde în lumea întreagă, «Recolta» are din nou parte de un noroc extraordinar – se va alătura prestigioasei liste a volumelor de ficțiune ce au fost distinse cu acest premiu internațional pe parcursul a douăzeci de ani. Nu există bucurie mai mare pentru un scriitor”, a declarat Jim Crace.

A doua zi după strângerea recoltei, locuitorii unui sătuc englezesc zăresc pe cer două fuioare de fum, care îi umplu de presimțiri sumbre. Primul vine de la acareturile stăpânului: porumbarul a luat foc și o parte din recoltă este compromisă. Cel de-al doilea vine din pădure și vestește sosirea unor străini. Hotărâți să caute un țap ispășitor printre nou veniți, sătenii pleacă într-o expediție de pedepsire a intrușilor, dar declanșează un cumplit lanț de răzbunări, care, în doar șapte zile, amenință să distrugă satul din temelii. Într-o proză suplă, care curge în cadențe lirice, Jim Crace oferă o poveste cu subtile rezonanțe biblice, despre o comunitate care se luptă să rămână neschimbată în siajul istoriei. «Recolta» este o elegie a trecutului plecat în exod.

Jim Crace s-a născut în 1946, la St Albans, în Marea Britanie. A studiat literatură engleză la Birmingham College of Commerce și a lucrat ca voluntar în Sudan, realizând programe educative pentru televiziune. În calitate de membru al Tinerilor Socialiști, a militat pentru dezarmare nucleară și independența coloniilor. La întoarcerea în Marea Britanie, a lucrat pentru BBC, unde a continuat să realizeze programe educative. A debutat în 1974, în The New Review, cu povestirea „Annie, California Plates”. Primul său roman, „Continent” (1986), marchează și începutul succesului său internațional, fiind distins cu premii prestigioase: Whitbread First Novel of the Year Award, David Higham Prize for Fiction și premiul pentru ficțiune al cotidianului The Guardian. A publicat alte zece romane, printre care „Signals of Distress” (1994), „Quarantine” (1997), „Being Dead” (1999), „The Devil’s Larder” (2001) și „Casa molimei” („The Pesthouse”, 2007; editura Allfa, 2012). „Recolta” (Harvest, 2013; editura Allfa, 2015), nominalizat la premiul Man Booker și câștigător al prestigiosului International IMPAC Dublin Literary Award 2015, este cel mai recent roman al său. Jim Crace este membru al Royal Society of Literature.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANUNȚUL momentului! Ce a decis Marine Le Pen în privința candidaturii sale la președinția Franței
Digi24
FOTO Atac major în Marea Azov: opt petroliere lovite într-o singură noapte. Cui aparțineau
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Cine este cel mai detestat bărbat? Melodia virală care a dat naștere unui fenomen: „Alex Stamate e tipul care m-a rănit!”
Mediafax
Estimările NATO: Cât va aloca România pentru apărare în 2026? Care sunt țările fruntașe
Click
Cuvintele lui Filip au făcut-o să plângă pe Cristina Șișcanu. Ce s-a petrecut în familia lor: „Au apărut niște probleme”
Digi24
„Lăsați-o în pace pe «regina» Meloni”. Replica neașteptată primită de Donald Trump la summitul NATO
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum ajungi mai repede la Beach Please: cu trenul sau cu mașina? Ruta cea mai rapidă
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Aproape jumătate dintre profesorii din România se gândesc să plece de la catedră, arată un studiu