Prima pagină » Justiție » INEDIT. O bătrână de 80 ani, cel mai vârstnic infractor din România / Ce și de unde fura femeia

INEDIT. O bătrână de 80 ani, cel mai vârstnic infractor din România / Ce și de unde fura femeia

INEDIT. O bătrână de 80 ani, cel mai vârstnic infractor din România / Ce și de unde fura femeia

O femeie –  în vârstă de 80 de ani – a devenit cel mai vârstnic infractor din România. Femeia, care este dată în urmărire generală, are deja o condamnare la un an şi jumătate de închisoare, sentință pronunțată de către judecătorii Tribunalul din Suceava, pentru furturi din magazine. Magazinele Lidl și Profi s-au aflat printre părțile civile la proces.

Elena Barbu Busuioc este considerată „infractor voiajor” pentru că, deși are reşedinta în Sectorul 2 din Bucureşti, se mută din oraş în oraş și comite diverse furturi. Bătrâna nu atenta la marfă scumpă, ci la cea care nu valora mai mult de câteva zeci de lei, potrivit Antena 3.

Din cauza vârstei înaintate, polițiștii și judecătorii au fost îngăduitori cu ea, dar femeia a fost dovedită cu foarte multe furturi la activ, peste tot în țară. A fost și condamnată cu suspendare sau eliberată condiționat, dar mereu se întorcea la vechiurile obiceiuri.

În urmă cu doi ani, a fost prinsă la Suceava, trimisă în judecată și condamnată la un an și jumătate de închisoare, pentru nouă furturi din magazine.

Dar, pentru că era în vârstă, procurorii au cerut doar plasarea sub control judiciar și nu arestarea sa. În acest moment, nimeni nu știe nimic de ea și este dată în urmărire generală.

PROIECT. Infractorii condamnaţi la închisoare de până la şapte ani ar putea executa pedeapsa la domiciliu

Senatul a adoptat, la începutul lunii aprilie, două proiecte legislative care prevăd că mai multe categorii de deţinuţi vor putea să îşi execute pedeapsa la domiciliu, însă aceştia vor fi supravegheaţi prin intermediul unei brăţări electronice.

Una dintre condiţiile executării pedepsei la domiciliu prevede că deţinutul trebuie să aibă o pedeapsă de cel mult şapte ani. Vezi aici care sunt condițiile!

Unul dintre cei mai căutați infractori din Rusia a fost prins abia după 24 de ani datorită… inundațiilor. Ce a aflat „criminalul” de la polițiști l-a lăsat fără cuvinte

Un bărbat din Rusia a fost prins de polițiști, după 24 de ani de când și-a atacat iubita și pe fiica acesteia, datorită inundațiilor devastatoare ce au lovit Siberia, anul trecut.

Bărbatul de 73 de ani evacuat dintr-o regiune izolată a Siberiei din cauza inundațiilor puternice, a fost identificat când a ajuns la spital drept unul dintre cei mai căutați infractori din Rusia.

Bătrânul, care trăia singur în taiga și mânca ceea ce vâna și pescuia, a fost în tinerețe gardian la închisoare, dar a ajuns el însuși după gratii pentru că a omorât un deținut, scrie The Siberian Times.

În 1995, acesta și-a atacat cu un cuțit iubita și pe fiica acesteia de doar 6 ani. Le-a înjunghiat cu sălbăticie și, convins că le-a ucis, a fugit și s-a ascuns în taiga, unde a locuit aproape un sfert de secol.

La un moment dat, „criminalul” și-a pierdut un picior în timp ce vâna. Când au venit inundațiile, acesta a trebuit să plece și astfel a fost identificat de către autorități. Bărbatul a recunoscut dubla crimă, dar a aflat de la polițiști că victimele sale au supraviețuit.

Cel mai probabil, acesta va ajunge după gratii, pentru că fapta lui nu s-a prescris.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avarie în Capitală: Mii de bucureșteni, fără apă și căldură. Când se va relua livrarea agentului termic
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Ce interdicție a avut Mirabela Grădinaru în prima lună de președinție a lui Nicușor Dan. Fiica celor doi a pătimit cel mai mult
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
„De banii cheltuiți aici într-o săptămână stai o lună în Raiul din Bali”. Prețurile exagerate i-au alungat pe români din Valea Prahovei
Mediafax
Doi copii din Vaslui, găsiți morți după ce s-au înecat în acumularea Tăcuta
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Cântăreața care urlă de durere după moartea lui Ion Drăgan. Mesajul crunt de adio: 'Ai fost jumătatea mea mai bună'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
De ce aproximativ 90% dintre oameni raportează schimbări de personalitate după transplant?