Prima pagină » Justiție » Paisprezece cetățeni străini, care ar fi intrat ilegal în România, au fost prinși la frontieră cu Bulgaria

Paisprezece cetățeni străini, care ar fi intrat ilegal în România, au fost prinși la frontieră cu Bulgaria

Paisprezece cetățeni străini, care ar fi intrat ilegal în România, au fost prinși la frontieră cu Bulgaria

Paisprezece cetățeni străini care ar fi intrat ilegal în România au fost depistați de polițiștii de frontieră între localitățile Negru Vodă și Cerchezu, a informat vineri Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).

Potrivit comunicatului, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au identificat un grup de persoane care nu dețineau documente de călătorie valabile și nu îndeplineau condițiile legale de intrare în țară.

„Joi, polițiștii de frontieră aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu între localitățile Negru Vodă și Cerchezu au depistat un grup de paisprezece persoane care nu dețineau documente de călătorie valabile și nu îndeplineau condițiile legale de intrare în România. În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Irak, Siria, Iran, Vietnam și Afganistan”, precizează IGPF.

Polițiștii au demarat cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei

În acest caz, polițiștii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, a mai transmis Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.


RECOMANDAREA AUTORULUI

O familie infracțională preponderent română a fost destructurată în Canada. Ce vânau prădătorii

Doi români, arestați în Elveția după ce vameșii i-au descoperit cu mai multe BIJUTERII ascunse în pâine și în motorul mașinii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sindicatul MIPE, replică pentru Dragoș Pîslaru: „Părăsit de propriul ministru, MIPE își caută ministru”
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
Pagube uriașe după un cutremur puternic în Granada, resimțit în mai multe regiuni din Spania
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
De ce ți se face somn după-amiaza? Ar putea avea legătură cu ceea ce mănânci!