Prima pagină » Actualitate » Voica Theodoru, fiica generalului de război de 101 ani, vizat de DIICOT, revoltată de situație: „Îmi vine să PLÂNG, nu știu cum nu le este rușine!”

Voica Theodoru, fiica generalului de război de 101 ani, vizat de DIICOT, revoltată de situație: „Îmi vine să PLÂNG, nu știu cum nu le este rușine!”

Care sunt acuzațiile aduse de procurori

Șase persoane au fost reținute de DIICOT, joi dimineață, într-un dosar de trădare, potrivit unui comunicat al instituției. În dosar este vizat și generalul maior în retragere Radu Theodoru, dar acesta nu a fost reținut.

Procurorii acuză că persoanele vizate au fost în legătură cu agenți străini și au negociat, inclusiv la Moscova, retragerea României din NATO, înlăturarea ordinii constituţionale, desfiinţarea partidelor, instalarea unui nou guvern, înlăturarea angajaţilor din instituţiile statului, adoptarea unei noi constituţii, schimbarea numelui ţării, a drapelului şi imnului. Gruparea înființată se numește „Comandamentul Vlad Țepeș.”

„Nu-mi vine să râd, îmi vine să plâng că avem o asemenea conducere”

„Domnule Diaconescu, Vlad Țepeș (n.r. – asociația Vlad Țepeș) este acolo (n.r. într-un sediu SRI) de trei ani, că doar singuri au zis ați văzut domnule unde aveau sediul, unde făceau ședința? – În sediul SRI. Nu știu cum nu le este rușine. Noi râdem, dar știți că mă doare treaba asta? Știți cum mă simt? Mă simt așa, ca într-un cuplu –  cu tatăl meu, mama și tatăl –  conducerea acestei țări. Este un cuplu.

În România, conducerea ține și de mine. Nu-mi vine să râd, îmi vine să plâng că avem o asemenea conducere. E ca și când am doi părinți –  România, mă rog, statul român, nu România, să nu confundăm, statul ăsta corupt și pe tatăl meu. Și unul este vândut și bețiv, și violent și mai știu eu ce și unul care mă crește corect, dar eu la fel sufăr că-s părinții mei amândoi. Pe mine mă doare, mă dor gafele astea oribile”, a mărturisit Voica Teodoru, fiica generalului (r) de 101 ani.

„Mi-a spus să stau liniștită, că au descins domnii de la DIICOT”

Pivit anchetatorilor, pe lângă cei șase suspecți vizați de cercetări din organizația „Vlad Țepeș”, ar mai face parte cel puțin 300 de adepți. Sunt monitorizați de procurorii DIICOT, care vor să probeze conexiunile pe care principalii suspecți le-ar fi avut cu Federația Rusă.

Voica Theodora a povestit că, în dimineața zilei respective, l-a sunat pe tatăl său, așa cum face zilnic, însă acesta nu i-a răspuns. După aproximativ 20 de minute, a fost contactată de o persoană care se ocupă de el și de casa în care locuiește. Atunci a aflat că în locuință se desfășura o percheziție efectuată de DIICOT.

„M-a sunat înapoi foarte succint, că nu are voie în timpul percheziției, și mi-a spus să stau liniștită, că au descins domnii de la DIICOT și fac o percheziție. Bineînțeles că numai liniștită n-am putut să fiu”, a declarat Voica Theodora.

„M-au asigurat de un comportament civilizat, așa a și fost, au strâns anumite documente cu promisiunea să le restituie”

Întrebând despre mandatul de percheziție și motivul intervenției, i s-a spus că autoritățile erau în căutarea unor documente.

„Când i-am întrebat ce conține acest mandat, pentru ce e dat, au confirmat că sunt în căutarea unor documente. Și am zis, domnule, dacă căutați documente care apără România, sunteți la locul potrivit. M-au asigurat că au un  comportament, eu le-am amintit că are 101 ani, m-au asigurat de un comportament civilizat așa a și fost și au strâns anumite documente cu promisiunea să le restituie că tatăl meu toate episoadele pe care le are pe pagina de Facebook le are documentate”, spune Voica Theodora.

Pe site-ul Geția.ro există detalii despre cum membrii urmăreau  înființarea unui „nou stat”, „Geția”, cu ajutorul Rusiei, conform DIICOT și declarațiilor lui Adrian Robertin Dinu, unul dintre suspecți și șeful ”Statului Major al Comandamentului Vlad Țepeș”, reținut alături de Ștefan Mateescu, Raul-Mihail Lupu, Georgică-Cristian Atitiene, Radu Pompiliu Șofran și Marius Semeniuc, mai multe informații AICI.

”Noua” Românie urma să se numească ”Geția și avea Statul Major ”Vlad Țepeș” (SMVT) și un Centru Național Energo-Informațional (CNEI), care urmau să acționeze la nivel militar.

CITIȚI ȘI:

Victor Ponta: „PERCHEZIȚIA lui Theodoru este ori o greșeală monumentală, ori un abuz care trebuie sancționat”

Va ieși Rusia câștigătoare prin războaiele COMERCIALE ale lui Donald Trump? Mutările pe termen scurt pregătite la Moscova și necunoscuta „China”

Voica Theodoru: „Cei de la DIICOT au confirmat că sunt în căutarea unor documente”

Recomandarea video

Mediafax
Horoscop 10 ianuarie 2026: Două zodii primesc ajutor financiar, altele simt o mare ușurare sufletească
Digi24
Culisele cursei globale pentru scăparea lui Maduro: întâlnirea secretă de la Vatican și oferta Rusiei
Cancan.ro
S-a aflat cauza reală a morții lui Gabriel din Buzău. Ce i-a curmat viața, de fapt. Familia se pregătește de înmormântare
Prosport.ro
Un turist cazat pentru a doua oară la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov a surprins personalul: „Încă nu ne vine să credem!”
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
Mediafax
A fost arestat cel mai periculos chinez din „imperiul mafiei cibernetice”. Avea centre de muncă forțată unde-și derula escrocheriile
Click
Vali Vijelie și impozitul pe cele 30 de apartamente. Cât scoate din buzunar anual pentru locuințele sale
Digi24
Rusia ridică miza și readuce în joc Oreșnik. De ce a aruncat Putin în luptă o armă pe care n-a mai folosit-o din 2024
Cancan.ro
Dorian Popa riscă să meargă la ÎNCHISOARE! Vești proaste pentru influencer la început de 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Alexandra King după divorțul de Ilie Năstase! Actrița americană a fost a doua soție a legendarului tenismen român
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Rusia a folosit din nou o „nucleară” împotriva Ucrainei. Racheta Oreșnik, lansată de pe un vehicul 12×12
Descopera.ro
Un obiect imposibil a fost găsit în spațiu!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
De ce cărțile bune primesc recenzii de doar 3 stele?