Prima pagină » Actualitate » Va ieși Rusia câștigătoare prin războaiele COMERCIALE ale lui Donald Trump? Mutările pe termen scurt pregătite la Moscova și necunoscuta „China”

Va ieși Rusia câștigătoare prin războaiele COMERCIALE ale lui Donald Trump? Mutările pe termen scurt pregătite la Moscova și necunoscuta „China”

Va ieși Rusia câștigătoare prin războaiele COMERCIALE ale lui Donald Trump? Mutările pe termen scurt pregătite la Moscova și necunoscuta „China”

Donald Trump a impus taxe vamale mai mari pentru Canada, Mexic și China, iar piețele globale au suferit un șoc. Pe termen scurt, Rusia ar putea fi capabilă să valorifice escaladarea războiului comercial prin înlocuirea livrărilor de energie ale SUA către China. Totuși, în ceea ce privește mutările pe termen lung, Moscova nu are, însă, certitudinea că va obține beneficii majore.

La scurt timp după preluarea mandatului, Trump a anunțat o serie de taxe vamale impuse unora dintre principalii parteneri comerciali ai Washingtonului, inclusiv China, Mexic, Canada și UE.

  • Președintele american a spus că această mișcare va ajuta la rezolvarea inechităților din comerțul global care au făcut ca SUA să cumpere din țări străine mai mult decât vinde.
  • Trump a confirmat că va continua cu un tarif de 25% pentru mărfurile importate din Canada și Mexic.

Între timp, tarifele „tit-for-tat” („răzbunare echivalentă” sau „lovitură pentru lovitură”) între China și SUA sunt deja în curs. Beijingul a anunțat noi taxe pentru produsele agricole americane, taxe care vor intra în vigoare pe 10 martie, notează The Moscow Times.

Conform celor mai recente măsuri luate de China, un tarif de 15% va fi impus produselor americane, inclusiv pui, grâu și porumb. Alte produse – soia, carnea de vită, porc, fructe de mare, produse lactate și fructe și legume – vor fi supuse unui tarif de 10%.

China și SUA, lovituri comerciale reciproce

Anterior, China a impus o taxă de frontieră de 15% asupra importurilor de cărbune și produse din gaze naturale lichefiate din SUA, ca răzbunare pentru tarifele impuse de Trump. China a impus, de asemenea, un tarif de 10% asupra țițeiului și mașinilor din SUA.

  • Mișcările Beijingului vin ca răspuns la tarifele suplimentare de 20% impuse de Trump pentru mărfurile chinezești, în plus față de taxele americane preexistente.
  • Aceasta înseamnă că tarifele cumulate ale SUA pentru unele mărfuri din China ar putea ajunge până la 45-50%.
  • Tarifele sunt efectiv taxe pentru companiile americane care doresc să cumpere bunuri din China și invers.

Toată această situație comercială tensionată ar putea face ca SUA și China să dorească să înlocuiască bunurile tarifate cu bunuri produse pe plan intern sau cu unele cumpărate din alte țări.

Donald Trump, președintele SUA | Foto – Profimedia Images

Efectele războiului comercial din SUA și China

Războiul comercial dintre SUA și China poate crește, marginal, cererea pentru unele produse rusești, mai notează The Moscow Times.

Exportatorii de produse agricole din țări terțe, inclusiv Rusia, ar putea beneficia de ruptura China-SUA, a declarat Andrei Sizov, șeful consultanței agricole Sovecon, pe Telegram.

„Nu este clar cât de mult va dura războiul comercial cu SUA… dar dacă va continua, America de Sud va fi în mod natural prima care va beneficia. Poate că furnizarea de produse animale din Rusia va fi puțin mai activă și poate că Beijingul va reveni la problema admiterii integrale a grâului rusesc pe piața sa”, a spus Sizov.

Rusia se poate aștepta, de asemenea, să își mărească exporturile de energie către China. Spre exemplu, China și-ar putea înlocui aprovizionarea cu GNL din SUA, prin creșterea volumelor de GNL rusesc sau de gaz rusesc prin conductele de gaze rusești prin linia Power of Siberia – operată de Gazprom și denumită anterior conducta Yakutia–Khabarovsk–Vladivostok -, a spus Natalia Milchakova, analist la Freedom Finance Global.

CEO-ul gigantului rus Gazprom – Alexei Miller (dreapta) – și președintele rus Vladimir Putin, în timpul ceremoniei de inaugurare a gazoductului „Power of Siberia” (2014) | Foto – Profimedia Images

„Rusia beneficiază de restricțiile chineze de represalii asupra acestui grup de mărfuri americane”, a precizat și Marina Amurskaya, șefa departamentului de afaceri internaționale la Universitatea Financiară din Rusia.

  • Cu toate acestea, există o limită la cât de mult poate Rusia să crească livrările de petrol și gaze către China.
  • Potrivit datelor vamale chineze, SUA au furnizat Chinei mai puțin de 1% din GNL, cărbune și petrol în 2024. Unele surse raportează, totuși, volume mai mari.
  • Reuters a citat cifre care sugerează că importurile de GNL ale Chinei din SUA au fost recent în medie de aproximativ 6,5 milioane de tone pe lună sau între 4% și 12% din total.

De asemenea, importurile de petrol ale Chinei din SUA au reprezentat 2% din totalul importurilor efectuate în ianuarie 2025.

Xi Jinping, președintele Chinei | Foto – Profimedia Images

China joacă pe mai multe „fronturi” comerciale

Totuși, acestea nu sunt sume monumentale pe care China trebuie să le înlocuiască. Mai mult, China are și alte opțiuni pentru furnizorii de energie în afară de Rusia, precum Myanmar și Kazahstan.

„Beijingul a aderat de mult la o politică de diversificare a surselor de energie, iar livrările rusești dețin deja o cotă semnificativă din piața chineză a petrolului și cărbunelui”, a declarat analistul Alexander Firanchuk pentru RBC.

  • Între timp, Ilya Seredyuk – guvernatorul regiunii Kemerovo, un important centru de exploatare a cărbunelui – a declarat că Rusia va avea dificultăți să-și crească exporturile către China pe fondul tarifelor aplicate de Beijing la cărbunele american.
  • Seredyuk a făcut referire la producția mare de cărbune a Chinei, importurile sale scăzute din SUA și blocajele logistice, considerând că acestea sunt motive pentru care este puțin probabil ca Rusia să crească exporturile de cărbune.

Și, în timp ce un război comercial ar putea stimula cererea de petrol și gaze rusești pe termen scurt, comerțul riscă să afecteze creșterea economică globală pe termen lung, ceea ce ar putea reduce cererea de resurse energetice. Acest lucru, la rândul său, va reduce veniturile din petrol și gaze ale Rusiei.

„De asemenea, Rusia va suferi mult dacă lanțurile logistice vor fi rupte. În primul rând vor fi țările din Asia de Sud-Est cu exporturile lor excesive, precum China și Vietnam, iar apoi țările care exportă resurse în aceste țări vor avea de suferit”, a declarat economistul Dmitri Nekrasov pentru Deutsche Welle.

Senatorul rus Andrei Denisov, fost ambasador în China, a avertizat și el împotriva unui război comercial chino-american, menționând că distrugerea lanțurilor logistice va afecta negativ Moscova.

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse | Foto – Profimedia Images

„Poate Trump să împingă economiile majore pe orbita Rusiei?”

Unii specialiști au susținut teoria conform căreia tarifele lui Donald Trump ar putea înstrăina economiile mari precum China și le pot face mai deschise la ignorarea sancțiunilor americane atunci când fac comerț cu Rusia.

Washingtonul, care a impus Rusiei sancțiuni ample pentru petrol în luna ianuarie, aplică aceste sancțiuni nu numai companiilor americane, ci și firmelor din țări terțe care încalcă restricțiile impuse Rusiei și altor state.

Conflictele comerciale dintre SUA și China „pot crește probabilitatea ca firmele chineze să accepte să cumpere petrol rusesc, în ciuda riscurilor de sancțiuni existente”, a spus analistul Alexander Franchuk.

Restricțiile comerciale ale lui Trump ar putea deveni un stimulent suplimentar pentru țări care ar fi obligate să se îndepărteze de dolar și de sistemul financiar american, potrivit lui Boris Kopeikin, analist la Institutul Stolypin pentru Economia Creșterii din Moscova.

Cu toate acestea, Kopeikin a menționat că acesta ar putea fi un „proces pe termen extrem de lung” și că dolarul va rămâne, probabil, dominant în comerțul mondial pe termen scurt și mediu.

„Un astfel de scenariu este puțin probabil”

În situația din prezent, „disponibilitatea țărilor terțe de a se conforma sancțiunilor americane împotriva Rusiei nu este direct legată de prezența sau absența restricțiilor comerciale americane împotriva lor”, a declarat expertul în sancțiuni George Voloshin pentru The Moscow Times.

Situația s-ar putea schimba dacă războiul comercial va escalada la un nivel în care economia globală este clar împărțită în blocuri, unul dintre ele fiind reprezentat sau condus de SUA, a mai  spus Voloshin.

„Cu toate acestea, având în vedere că SUA rămân singura superputere adevărată a lumii, un astfel de scenariu este puțin probabil. China este vizibil interesată să repare legăturile cu SUA sau cel puțin să evite o escaladare a tensiunilor bilaterale”, a continuat expertul.

„Cu siguranță nu le va păsa tuturor de Rusia și Ucraina”

O altă întrebare foarte importantă care așteaptă un răspuns este dacă războaiele comerciale ale lui Donald Trump ar putea duce la aplicarea „lejeră” a sancțiunilor împotriva Rusiei.

„Dacă întreaga lume se implică într-un război comercial, cu siguranță nu le va păsa tuturor de Rusia și Ucraina”, a spus economistul Dmitri Nekrasov atunci când a descris amploarea confruntării potențiale dintre SUA și alte economii mari.

Cu toate acestea, SUA încă mai au capacitatea birocratică de a urma politici comerciale și de sancțiuni pe mai multe căi simultan, a spus analistul Voloshin.

„SUA au cel mai extins aparat guvernamental din lume dedicat dezvoltării, monitorizării și aplicării sancțiunilor economice și controlului exporturilor. Fie că este vorba de Biroul de Control al Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei SUA sau de Biroul de Industrie și Securitate al Departamentului de Comerț, personalul lor nu are nimic de-a face cu disputele comerciale sau cu măsurile comerciale pure, cum ar fi politica tarifară a SUA”, a încheiat George Voloshin, citat de The Moscow Times.

Foto colaj main – Profimedia Images


Citește și:

Șefa firmei care produce emisiunile PROPAGANDISTULUI lui Putin fentează sancțiunile. Discreta afaceristă Zhitnitskaya face avere în Rusia & Bulgaria

Rușii nu l-au uitat pe Alexei Navalnîi. La un an de la moartea disidentului, oamenii depun flori la mormântul său și la memorialele din Rusia (VIDEO)

Putin mizează pe ERODAREA unității occidentale. „Trump nu va accepta toate cererile Kremlinului, dar este o fereastră de oportunitate pentru Rusia”

Rusia și China, tango în ARCTICA. Alianța strategică nu exclude suspiciunile: „Beijingul este un partener indispensabil, dar Moscova se teme”

Rudele lui PUTIN au ieșit la rampă și profită de favorurile Kremlinului. Fiicele, „partenera” Kabaeva și verișoara primară, pe cai mari

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pe cine avantajează prezența mică la alegerile din București
Digi24
Cele două probleme care țin pe loc încheierea unui acord de pace Rusia - Ucraina, dezvăluite de Keith Kellogg
Cancan.ro
Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume a primit o ofertă de nerefuzat
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Primele rezultate. Cum au votat bucureștenii până la acestă oră
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
O crimă care pune gaz pe foc în procesul de mobilizare din Ucraina, în criză de soldați. „Sunt incredibil de ruşinată”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Cel mai bătrân STRĂMOȘ al RECHINILOR înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Un eveniment misterios în Antarctica a eliberat carbonul care a încălzit Pământul