Responsabilitate socială: Cum s-au implicat companiile în susținerea comunităților, anul trecut?

Responsabilitate socială: Cum s-au implicat companiile în susținerea comunităților, anul trecut?
Domeniul sănătății este cel în care s-au implicat cele mai multe companii în 2020 / Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 07/01/2021, 23:21
Actualizat: 07/01/2021, 23:25

Două treimi dintre companiile românești au alocat bugete similare în 2020, în unele cazuri chiar mai mari cu până la 30% față de anul 2019, pentru susținerea nevoilor comunităților, relevă sur in domeniu.

Solidaritatea este valoarea cmună care a mobilizat acțiunile de CSR și în 2020 și le-a dus prioritar spre comunitate. ”Companiile au înțeles imediat că este nevoie de ajutorul lor pentru ca sistemul sanitar să poată face față crizei de sănătate”, spune Elena Badea, Managing Director al Valoria Business Solutions, companie de training, consultanță și coaching care a realizat în ultimii opt ani, alături de platforma CSRmedia.ro, studii aplicate privind dinamica și perspectiva domeniului în România.

”Anul 2020 a fost cel în care domeniul CSR a cunoscut cea mai fulminantă creștere din ultimii ani”, spune, la rândul ei, Lacrămioara Botezatu, Project Manager al CSRmedia.ro, unul dintre autorii studiului din 2020, alături de Elena Badea. Mii de companii din toată țara s-au implicat activ în susținerea comunităților și chiar și cele care până anul trecut nu aveau proiecte de susținere a comunității din jur s-au activat anul trecut și au implementat diverse proiecte punctuale.

O caracteristică a domeniului a fost anul trecut colaborarea companiilor, un lucru era prea puțin vizibil în anii din urmă. ”Pandemia a unit companiile care au susținut împreună anumite proiecte majore sau au participat împreună la crearea de fonduri speciale”, explică Lăcrămioara Botezatu.

Grija companiilor față de oameni nu s-a limitat numai la proprii angajați, ci s-a extins spre medici, asistente, lucrători la ambulanță, oameni singuri, seniori, comunități nevoiașe, iar multe firme au folosit capacitățile lor la nivel tehnic, de know-how, financiar, logistic, dar mai ales la nivel uman pentru a ajuta și pentru a face situația mai gestionabilă, explică Elena Badea.

Donațiile din 2020 s-au îndreptat prioritar spre sănătate

Domeniul sănătății este cel în care s-au implicat cele mai multe companii, în 2020, deoarece acolo au fost și nevoile cele mai stringente, de viată și de moarte. „Deja știm ca 73% dintre companii susțineau prin acțiunile si proiectele lor de CSR acest domeniu în 2019. În mod sigur procentul a crescut semnificativ în acest an”, explică Elena Badea. În a doua partea anului, educația a revenit în vizorul companiilor, având în vedere nevoiele de dotare generate de școala online și pentru prevenirea abandonului școlar.

Tendința majoră este aceea de a dona bani mai degrabă decât produse sau servicii, explică Elena Badea: 76% dintre companii spun că oferă ajutor comunității prin donații în bani.

Obiectivul principal a fost achizitia de aparatură medicală și echipamente de protecție pentru personalul medical. Banii au fost donați, în multe cazuri, către organizațiile mari care cunoșteau foarte bine realitățile din spitalele românești, cum ar fi Fundația pentru SMURD, Crucea Roșie, Asociația Dăruiește Viață, care au achiziționat materialele necesare spitalelor din toată țara. Pe de altă parte, au fost și companii care au dorit să aibă un control mai strict al cheltuielor și au achiziționat direct echipamente și apoi le-au donat spitalelor.

„În acțiunile de sustinere a spitalelor si a personalului medical s-au implicat sute de companii, de la cele multinationale până la cei mai mici antreprenori locali. Fiecare a ajutat comunitatea din jur după puterile sale”, a explicat Lăcrămioara Enache.

Companiile și-au adaptat bugetele de CSR

Managerii companiilor au fost nevoiți să își adapteze proiectele de CSR gândinte înainte de pandemie. Conform ediției din 2020 a studiului „Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în România”, bugetele alocate pentru acțiuni de CSR au fost la același nivel în 2020 ca în 2019 pentru 41% dintre companiile respondente și a crescut cu până la 30% pentru 34% dintre companii. Un sfert din companii au raportat o lipsă a bugetului dedicat acțiunilor de CSR sau scăderi de până la 30%.

Studiul realizat de Valoria Business Solutions și CSRmedia.ro a vizat percepțiile executivilor de top, directorilor, managerilor și specialiștilor de CSR din mai multe companii din România – cu capital străin (54%), românesc (36%) și mixt (10%), care activează în 16 industrii, pe baza unui chestionar administrat online în perioada 12 august – 29 septembrie 2020. Aproximativ jumătate (53%) din companiile respondente aveau cifre de afaceri, în 2019, de peste 100 de milioane de euro, 12% – cifră de afaceri între 50 și 100 de milioane de euro, 18% – între 10 și 50 de milioane de euro, 12% – între 1 și 10 milioane de euro și 5% – mai puțin de un milion de euro.

„Pentru multe companii bugetele lor de CSR au fost „înghețate” în 2020, unele proiecte au fost amânate, dar am văzut și companii care au ales să aloce sume semnificative pentru proiectele de CSR orientate spre sănătate, educație, mediu și nu numai. Cele mai multe companii au căutat să înțeleagă care sunt problemele majore ale comunității și au acționat individual, sau împreună cu alte companii, pentru a ajuta”, a explicat Elena Badea.

Potrivit Lăcrămioarei Botezatu, cele mai multe companii nu și-au modificat bugetele dedicate acțiunilor de CSR, ci au amânat anumite proiecte, în special cele care prevedeau adunări mari de oameni, pe altele le-au adaptat noilor realităti, iar alte firme au intervenit punctual în anumite situații, în funcție de problemele apărute în comunități.

La nivelul întregului an 2020, donațiile companiilor s-au ridicat la aproape 100 milioane de euro, fiind create fonduri speciale, la care au contribuit mai multe companii, pentru susținerea sistemului medical. Cele mai mari donatii au venit de la companiile multinaționale, care au donat, în medie, câte 1,5 milioane de euro”, potrivit Project Managerul CSRmedia.ro.

Au fost și situatii când donațiile în bani au fost completate de donații în produse sau servicii, ”ceea ce face imposibilă realizarea unui clasament al companiilor care s-au implicat în susținerea comunitătilor anul trecut, a precizat Lăcrămioara Botezatu.

Predicții pentru 2021

În mod sigur companiile vor continua să se implice în comunitate prin acțiunile lor de CSR în 2021, spun specialiștii consultați de Gândul.

„Cel mai probabil bugetele vor fi ajustate în funcție de evoluția economică generală, dar sustenabilitatea și responsabilitatea socială fac parte din ADN-ul multor echipe, iar această tendință va continua și în 2021 și în anii următori”, a explicat Elena Badea. Oamenii vor continua să se implice individual, le vor cere companiilor să deruleze în continuare programe de CSR, iar clienții vor fi din ce în ce mai atenți la modul în care brandurile demonstrează prin fapte empatie, atenție față de oameni și de comunitate, a conchis Managing Directorul companiei Valoria Business Solutions.

Companiile mari au deja strategii clare în ceea ce privește sustenabilitatea și responsabilitatea socială, iar acestea nu se vor schimba în acest an, ”cel mult vor fi ușor adaptate completează Lăcrămioara Botezatu.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
George Simon a devenit tată pentru prima dată. Liderul AUR este în culmea fericirii: ”M-ai...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la...