Prima pagină » Educație » Cum arată anul școlar 2026-2027, propus de Ministerul Educației. Document oficial

Cum arată anul școlar 2026-2027, propus de Ministerul Educației. Document oficial

Cum arată anul școlar 2026-2027, propus de Ministerul Educației. Document oficial

Cursurile anului școlar 2026 – 2027 încep pe 7 septembrie 2026 și se încheie pe 18 iunie 2027. Anul școlar 2026-2027 începe la data de 1 septembrie 2026, se încheie la data de 31 august 2027 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri, conform proiectului pus în consultare publică de Ministerul Educației.

Structura anului şcolar 2026-2027

Art. 2 (1) Anul şcolar 2026-2027 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:

a) intervale de cursuri: 

Modul 1 – de luni, 7 septembrie 2026, până vineri, 23 octombrie 2026;

Modul 2 – de luni, 2 noiembrie 2026, până marți, 22 decembrie 2026;

Modul 3 – de luni, 11 ianuarie 2027, până vineri, 19 februarie 2027 sau vineri, 26 februarie 2027, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Modul 4 – de luni, 1 martie 2027 sau luni, 8 martie 2027, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 23 aprilie 2027;

Modul 5 – de miercuri, 5 mai 2027 până vineri, 18 iunie 2027;

b) intervale de vacanță: 

– de sâmbătă, 24 octombrie 2026, până duminică, 1 noiembrie 2026;

– de miercuri, 23 decembrie 2026, până duminică, 10 ianuarie 2027;

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 22 februarie – 7 martie 2027;

– de sâmbătă, 24 aprilie 2027, până marți, 4 mai 2027;

– de sâmbătă, 19 iunie 2027, până duminică, 5 septembrie 2027. (

2) Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 octombrie 2026, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia.

5 octombrie 2026 este zi liberă

Art. 3 În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

„Şcoala altfel” și „Săptămâna verde”

Art. 4 (1) Programul naţional „Şcoala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

(2) La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică și din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

(3) La clasele din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde”, se organizează activităţi de instruire practică. Art. 5 În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.

(VEZI DOCUMENTUL AICI)


Rectorul Universității Politehnica Timișoara pune tunurile pe Guvernul Bolojan. Florin Drăgan se opune tăierilor salariale din universități

Studenții din Brașov, campioni europeni la Formula Student cu o mașină de curse construită de ei. Coordonatorul echipei explică, în exclusivitate pentru Gândul, cum a fost posibilă performanța

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu, despre criza energetică: Primăria Capitalei analizează măsuri de reducere a consumului
Digi24
Cele mai mari catastrofe de pe Pământ par să urmeze un misterios ciclu de 27 de milioane de ani
Cancan.ro
Este oficial! Cresc pensiile acestor pensionari români, cu 2.5%, începând cu 6 aprilie 2027
Prosport.ro
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
Mediafax
Aeroportul Charleroi se închide complet în 2028. Zborurile vor fi suspendate aproape trei luni
Click
Top 4 vedete de succes din România care nu au facultate: „Am fost arătat cu degetul”
Digi24
„Înșelătoria incredibilă” prin care un escroc a păcălit turiști și oficiali din Italia timp de zeci de ani cu un amfiteatru roman fals
Cancan.ro
Sahara României: 43 grade Celsius la umbră pe 7 august, în aceste orașe. Avertismentul meteorologilor EaseWeather
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ultimele mașini ultra-fiabile noi, construite să reziste peste 15 ani fără probleme
Descopera.ro
O reptilă marină s-a fosilizat atât de bine încât...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
O stea care orbitează gaura neagră a Căii Lactee cu 8% din viteza luminii îi uimește pe astronomi