Prima pagină » Educație » Școlile nu mai sunt închise de pandemie, ci de facturile uriașe la gaze

Școlile nu mai sunt închise de pandemie, ci de facturile uriașe la gaze

Școlile nu mai sunt închise de pandemie, ci de facturile uriașe la gaze

Toate școlile din municipiul Giurgiu au început cursurile online pentru că autoritățile locale spun că nu au bani pentru a furniza încălzire în școli.

Anunțul a fost făcut de către primarul Adrian Anghelescu încă dinaintea sfârșitului de an 2021, când, în conferință de presă, anunța că gazul plătit de municipalitate era suficient până la data de 3 ianuarie, urmând ca de atunci să se caute soluții pentru achiziționarea unei noi cantități de materie primă pentru asigurarea agentului termic.

O primă asemenea soluție, preciza primarul Anghelescu, în conferința de presă din 30 ianuarie, era ca sumele strânse, în primele zile, la Direcția de Taxe și Impozite din sumele ce se plăteau de către contribuabili la bugetul local, să fie direcționate către achiziția de gaz.

”Nu se poate trece peste iarnă decât cu ajutor guvernamental”

„E greu să căutăm acum vinovați, dar trebuie spus că nici fosta administrație publică locală nu știa, atunci când am hotărât prelungirea subvenției de 60%, că prețul gazului va crește de șase ori, ajungând să cheltuim aproximativ 1 miliard 800 de milioane de lei vechi, pe zi! Asta ar însemna 5 milioane de euro în perioada sezonului rece. Este catastrofal pentru primăriile care, ca și Giurgiu, nu au agenți economici importanți, care nu au colectări importante. În concluzie, nu se poate trece peste această iarnă decât cu ajutor guvernamental”, spunea primarul Anghelescu.

Mai mult, acesta declara că sumele primite ca sprijin de la Guvern, în speță de la Ministerul Dezvoltării, s-au situat mult sub nivelul nevoilor municipiului, mai cu seamă în condițiile în care datoriile pe care le are conducerea orașului către diverși furnizori sunt imense, greu de acoperit.

Mi-aș fi dorit să împărtășim alte vremuri…Vom da rațiile cu care deja bună parte din școli, grădinițe, licee s-au obișnuit. Doresc să înțeleagă lumea că aceștia sunt banii comunității giurgiuvene, nu ai lui Anghelescu, nu ai domnului Muscalu… Ne vom întinde cât ne este plapuma și de aceea cerem ajutor și facem tot posibilul să primim acest ajutor. Guvernul României trebuie să înțeleagă că nu se poate altfel… Sunt localități din România care au primit sume importante pe care nu le pot cheltui. Și aici trag un semnal de alarmă și sper ca cineva să țină cont de asta și să ne pună la dispoziție măcar o sumă de 5 miloane de lei, minim necesar pentru lunile următoare”, a încheiat Adrian Anghelescu.

„Tremurăm în case de frig”

Primarul a reamintit că agentul termic era livrat unităților școlare după un program stabil de comun acord cu conducerile acestora, de la 4 dimineața la ora 16.00. Mai mult, atunci când a fost nevoie, pentru sălile de sport unde în timpul weekend-ului s-au derulat competiții sportive, furnizarea agentului termic a fost făcută non-stop.

„Eu n-am crezut că după 32 de ani vom ajunge să vorbim iarăși despre încălzirea populației în apartamente și de faptul că tremurăm în case de frig…” a mai spus primarul Adrian Anghelescu.

De altfel, toate temerile primarului municipiului, exprimate la finalul anului trecut, au devenit realitate, când, din data de 3 până pe 7 ianuarie, elevii din municipiu au reînceput cursurile în sistem on-line.

„Vom vedea ce se întâmplă în continuare, dar avem asigurări din partea conducerii Primăriei Municipiului Giurgiu că se depun eforturi pentru remedierea acestei situații”, preciza, pentru evenimentgr.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Județului Giurgiu, Georgeta Stănescu.

Cât privește agentul termic furnizat populației, sunt zone din municipiu în care acesta a fost întrerupt, ca urmare a calității neconforme, respectiv temperatura mult prea scăzută din calorifere, iar în alte zone, acesta circulă prin conductele și caloriferele giurgiuvenilor, asigurând un minimum de confort. ”Nu e ca afară”, spunea un locuitor al zonei centrale, văduvite de furnizarea agentului termic la parametrii necesari.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Episod de iarnă severă în România: concluziile ședinței Comitetului ministerial pentru situații de urgență convocat de Ministerul Mediului
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Județul din România în care au fost găsite 19 persoane decedate în cele 2 zile de Crăciun. Nu s-a mai putut face nimic pentru ei
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Trenul legendar care traversează 3 țări și 8 fusuri orare
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Mesajul postat de sora artistului Ion Drăgan, cu o zi înainte de înmormântarea acestuia: 'Ne-ai distrus pe toți'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat atunci când șoarecii de laborator au fost eliberați în natură?