Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Valentin Stan: Negocierile de pace din Ucraina sunt cel mai mare DEZASTRU diplomatic al Uniunii Europene

Valentin Stan: Negocierile de pace din Ucraina sunt cel mai mare DEZASTRU diplomatic al Uniunii Europene

Valentin Stan: Negocierile de pace din Ucraina sunt cel mai mare dezastru diplomatic al Uniunii Europene

Într-o ediție transmisă live de Gândul, profesorul universitar dr. Valentin Stan are un discurs dur la adresa Uniunii Europene și a modului în care țările implicate au gestionat negocierile de pace din Ucraina. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.

Invitat în emisiunea Marius Tucă Show, profesorul Valentin Stan cataloghează negocierile privind acordul de pace dintre Rusia și Ucraina drept cel mai mare dezastru economic de la înființarea Uniunii Europene.

Apropo de evenimentele legate de aceste negocieri de pace în Ucraina, spuneam că m-am tot uitat la ei și ziceam, că planuri, că europenii, că a ieșit ministrul de externe german, cum am făcut noi și ce-am dres. Români, cel mai mare dezastru diplomatic din istoria Uniunii Europene. Verificați Tratatul de la Paris din 1951. De la înființarea primei comunități europene, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Tratatul de la Paris, ’51–’52, vedeți cum intră în vigoare, începutul anilor ’50 ai secolului trecut. Nu există dezastru diplomatic mai mare.

De asemenea, Valentin Stan aduce aminte și de acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Ucraina, care, spune el, a fost instrumentat de către Ursula von der Leyen, care, afirmă invitatul, ar fi trebuit să-și depună demisia în urma dezastrului creat de către acest acord pentru țările implicate.

Ar fi putut fi, deși la noi a fost batista pe țambal, nu numai pentru că unii au încercat să pună o notă ușor atenuată pe nenorocirea aia de acord comercial. Este un acord comercial în care s-a văzut exact unde este puterea Uniunii Europene, în loc să stea ascunși după treaba asta, în loc să se mute în munți. Sigur, într-o galaxie normală la cap, această nulitate astronomică cu numele von der Leyen ar trebui să dispară instantaneu după acest eșec diplomatic gigantic. Pentru că în baza Tratatelor, Comisia Europeană, atenție, are prerogative, mai ales după ce s-a înființat serviciul extern cu micuța estoniană Kaja Kallas, care jură în dreapta și în stânga, că la Estonia, acolo unde suntem prim-miniștri câteodată, portofoliul e mic, pitic, nu ne pricepem cu Europa, cu planeta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Frații Tate, cu bagajele pentru fugă? Procurorii cer să rămână după gratii
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
Apartament cu 2 camere, scos la licitație de ANAF cu 340.000 de lei. Unde se află
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
De ce păduchele de lemn este unul dintre cele mai importante viețuitoare ale grădinilor?