Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Victor Ponta: „Războiul din Iran este un dezastru pentru toată lumea. Singurul care câștigă va fi Putin”

Victor Ponta: „Războiul din Iran este un dezastru pentru toată lumea. Singurul care câștigă va fi Putin”

Victor Ponta: „Războiul din Iran este un dezastru pentru toată lumea. Singurul care câștigă va fi Putin”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta și-a prezentat propriile opinii cu privire la consecințele războiului declanșat în Orientul Mijlociu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Fostul prim-ministru Victor Ponta afirmă că, din perspectiva sa, războiul cu Iranul reprezintă un dezastru la nivel mondial și toată lumea are de pierdut în urma acestui conflict. Acesta susține că, în acest caz, singurele țări care câștigă sunt Rusia și China. În cazul Rusiei, spune invitatul, după ani de zile în care Occidentul a încercat să îl învingă pe Vladimir Putin, acesta ajunge să fie pus într-o situație favorabilă, dată fiind criza energetică din Occident.

„Un dezastru pentru toată lumea. Una peste alta, e lose-lose-lose-lose. Mă rog, știi cine câștigă? Putin, în primul rând. Deci ne-am luptat patru ani să-l omorâm pe Putin, de doi ani ne luptăm cu Putin. Acum, în fiecare lună îi dăm, nu știu, două miliarde sau trei miliarde.”

În ceea ce privește cazul Chinei, spune Ponta, țara a crescut la bursă datorită faptului că mare parte din companiile de baterii sunt din China, iar criza energetică din Occident îi avantajează.

„Știi cine mai câștigă? Și aici mă bucur. Recunosc că mă bucur. La Putin nu mă bucur. China câștigă foarte mult. Toate companiile de baterii din lume sunt din China. Au crescut la bursă.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Richard Trenton Chase, „Vampirul din Sacramento”
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!