Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe: „Europa a influențat întreaga ordine a lumii”

VIDEO | Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe: „Europa a influențat întreaga ordine a lumii”

Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe și europarlamentar, președinte al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că Europa de acum 20 de ani nu mai are legătură cu cea de astăzi. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Europa a influențat întreaga ordine a lumii. Această lume își trage sevele din religia creștină, din filozofia greacă, din dreptul roman, cea care a inventat democrația reprezentativă.

Lumea asta care nouă ne place, în care se găsește modul nostru de a trăi, gusturile noastre, mâncarea noastră, concediile noastre, școlile noastre, arta noastră, cultura noastră, lumea aceasta se sfârșește. Toate se sfârșesc la un moment dat. Lumea se sfârșește și din vina noastră. Dacă am fi mai înțelepți, am încerca să o prelungim sintetizând valorile noastre, obiceiurile noastre, gusturile noastre cu ale altora care au devenit mai puternici.

Dacă am fi înțelepți, în primul rând, am recunoaște această realitate și am încerca împreună cu ei să construim o nouă ordine a lumii. Fără această cunoaștere de sine, fără cunoașterea situației în care ne găsim, nu putem afla, nu putem stabili nicio soluție corectă pentru viitor.

Probabil au fost mai multe începuturi. Noi, ca europeni, ne-am definit prin contrast cu musulmanii. Islamul are meritul de a ne fi făcut pe noi să ne simțim europeni. De ce suntem europeni? Pentru că ne luptăm cu islamul. Trebuia să ne găsim o definiție, să spunem cine suntem. Cine suntem, ce vrem noi?

Țin minte că în timpul convenție pentru viitorul Europei am avut o dispută întrucât un prim text din Proiectul de Tratat spunea că Uniunea Europeană este o uniune de state și de cetățeni care funcționează pe baze federale. Europa de acum 20 de ani nu mai are legătură cu cea de astăzi”, a spus Adrian Severin.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!