Prima pagină » Emisiuni » Stephane Mureșan: accidentul rutier din 2021, alcoolul și decizia care l-a dus în arest preventiv timp de 3 luni

Stephane Mureșan: accidentul rutier din 2021, alcoolul și decizia care l-a dus în arest preventiv timp de 3 luni

Serdaru Mihaela

Într-o nouă ediție a emisiunii „Martorii”, transmisă de Gândul, Stephane Mureșan, fiul milionarului Sever Mureșan, fost jucător profesionist de tenis și fondator al Băncii Dacia Felix, a vorbit despre evenimentele care i-au schimbat viața, explicând că, pe fond de stres și oboseală, a consumat alcool în timp ce se afla în mașină. Urmărește aici, integral, emisiunea Martorii

Povestea lui Stephane Mureșan arată cum un singur moment poate schimba o viață. El este fiul milionarului Sever Mureșan. Lucra în domeniul imobiliar din România și avea o viață agitată, cu multe deplasări. În 2021, a fost implicat într-un accident rutier. Nu au existat victime, dar consecințele legale au fost serioase. Astfel, a ajuns în arest preventiv pentru trei luni.

„Lucram în domeniul imobiliar în România, iar în 2021 am avut un accident. De fapt, un accident rutier, dar fără victime. În urma acestui accident, am ajuns în închisoare, în arest preventiv, timp de 3 luni” , spune Stephane.

Contextul accidentului

Pe de altă parte, invitatul a recunoscut că nu își amintește momentul exact al accidentului. Detaliile le-a aflat ulterior din rechizitoriul procurorilor. Potrivit declarațiilor sale, incidentul a avut loc pe fondul oboselii accentuate și al stresului acumulat.

„Nu îmi aduc aminte cum s-a întâmplat accidentul. Am aflat despre acesta din rechizitoriul procurorului. În contextul general, pe fond de surmenaj și stres, cauzate de activitatea profesională și de problemele familiale, am consumat alcool în timp ce eram în mașină” , povestește Mureșan

Stephane Mureșan: „Am consumat întreaga sticlă de whisky în aproximativ 30 de minute, pe fond de surmenaj și stres.”

În continuare, Mureșan a povestit că se afla în Brașov. În mașină avea o sticlă de whisky, rămasă de câteva săptămâni. Din cauza oboselii, a decis să bea „un pahar” pentru a se relaxa.

„În acea zi, am ajuns în Brașov. În mașină, care era parcată acolo și pe care o foloseam pentru deplasări în mai multe localități din țară, se afla o sticlă de whisky, pe care o cumpărasem cu câteva săptămâni înainte. Pe fond de surmenaj, stres și oboseală, am vrut să beau un pahar de whisky, pur și simplu, ca să mă revigorez. Aceasta a fost o greșeală fatală, să spun așa, pentru că se pare că am consumat întreaga sticlă în aproximativ 30 de minute” , conchide Stephane Mureșan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Propunerea PNL pentru funcția de premier, vizată de o plângere penală. De ce îl acuză fosta deputată PSD Laura Vicol?
Digi24
Împăratul, planurile de adopție și o prințesă care nu va domni niciodată: viitorul nesigur al celei mai vechi monarhii ereditare
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Tot mai multe țări europene cer sancțiuni împotriva Israelului. Explicația din spatele schimbării de ton: „Marea victorie a Rusiei și a lui Putin”
Mediafax
Ministerul Sănătății solicită măsuri speciale din cauza caniculei
Click
Ce dietă ține Lupu Rednic, la 56 de ani: „Beau și câte un păhărel de horincă!”. Solistul și soția lui au primit un cadou aparte
Digi24
VIDEO Culisele dezbaterilor de la Cotroceni: de ce nu s-au înțeles partidele cu Nicușor Dan (surse)
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, surprinsă din nou în trafic. Noul model a fost fotografiat chiar într-o stație GPL
Descopera.ro
După jumătate de secol, astronomii au descoperit ce ascunde gaura neagră din inima Căii Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Disputa pentru averea lui Iancu Oteteleșanu. Scandalul din jurul moștenirii