Prima pagină » Emisiuni » Ștefan Popescu spune că Europa a picat testul Ceuta. „Aceasta nu era doar o criză spaniolă, ci una europeană”

Ștefan Popescu spune că Europa a picat testul Ceuta. „Aceasta nu era doar o criză spaniolă, ci una europeană”

Invitat la emisiunea „Ai Aflat” cu Ionuț Cristache, analistul de politică externă Ștefan Popescu a vorbit despre criza migranților din Ceuta și despre reacția Uniunii Europene. Acesta a subliniat că situația nu a reprezentat doar o problemă a Spaniei, ci o criză europeană, în fața căreia UE a eșuat și a lăsat Spania să se descurce singură.  Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.

„Cred că acest lucru a atras responsabilitatea autorităților. Este important să înțelegem inclusiv geografia locului prin care s-a deplasat acest grup numeros, de aproximativ 50.000-60.000 de persoane. Ceuta are opt kilometri de frontieră cu Marocul. În momentul în care 50.000 de oameni se deplasează și ajung, în 24-48 de ore, în același loc, vă puteți imagina că acest lucru este vizibil.

Știm foarte bine că există anumite revendicări, chiar dacă nu foarte insistente, ale Marocului față de Spania în privința celor două enclave spaniole aflate pe teritoriul nord-african. Totuși, Ceuta se află de peste 500 de ani sub suveranitate spaniolă. Este clar că, de foarte multe ori, autoritățile marocane închid ochii și lasă lucrurile să se întâmple”, a declarat Ștefan Popescu la emisiunea „Ai Aflat” cu Ionuț Cristache.

Ștefan Popescu a amintit că o criză similară a avut loc în 2021, după ce Spania a primit într-un spital un lider al Frontului Polisario.

Ștefan Popescu spune că în următorii 10 ani va apărea o criză majoră din cauza creșterii populației africane

Analistul de politică externă a spus că  asta nu e chiar o criză, ci ne paște una peste zece ani atunci când populația Africii se va dubla și asta va fi cu adevprat o presiune pentru Europa. Ștefan Popescu sugerează că sosirea într-un timp scurt a zeci de mii de persoane ar pune o presiune uriașă asupra infrastructurii, autorităților și serviciilor locale.

„Dar trebuie să știți că aceasta nu este încă o criză în adevăratul sens al cuvântului. O criză majoră ar putea apărea în următorii zece ani, când populația Africii va deveni și mai numeroasă. Până la jumătatea secolului, aceasta aproape că se va dubla și va exercita o presiune și mai mare asupra Europei. Gândiți-vă la un teritoriu precum Ceuta, care are o lățime de numai doi-trei kilometri în anumite zone, o distanță maximă de aproximativ 3,5 kilometri și o lungime de opt-nouă kilometri”, a adăugat analistul de politică externă Ștefan Popescu.

Ștefan Popescu: Spania a fost abandonată de Europa. Europenii au picat testul

Ionuț Cristache a spus că a simțit că e vorba despre un abandon din partea Uniunii Europene. Analistul de politică Externă, Ștefan Popescu, a subliniat că nu era doar  criză spaniolă, ci o criză europeană. Și din nefericire Europa a picat acest test și Spania a fost lăsată singură.

„Gândiți-vă la capacitatea Europei — de fapt, a Spaniei — de a gestiona o asemenea situație, în condițiile în care a fost lăsată singură. Europa a picat testul. Aceasta nu era doar o criză spaniolă, ci una europeană. Din păcate, Europa a arătat cum știe să gestioneze crizele. Noi am mai discutat aici despre dispariția alianțelor și despre mutațiile produse. Alianțele au devenit aliniamente și iată că, și în cazul Europei, ne regăsim pe aliniamente, dar nu mai știm să funcționăm în 27”, a susținut analistul de politică externă Ștefan Popescu la emisiunea „Ai Aflat” cu Ionuț Cristache.

Aflux masiv de migranți în Ceuta: primarul a cerut declararea stării de urgență

Un număr mare de migranți a ajuns joi, 30 iulie, în exclava spaniolă Ceuta, după ce au traversat înot din Maroc pe lângă digul Tarajal sau au escaladat gardurile de frontieră.

Ceuta și Melilla sunt singurele teritorii ale Uniunii Europene care au o frontieră terestră cu Africa. Cele două exclave se confruntă periodic cu încercări ale migranților de a traversa ilegal granița în încercarea de a ajunge în Europa.

Activistul pentru drepturile migranților Zakaria Zarroqui a declarat că situația actuală este similară cu cea din mai 2021, când aproximativ 10.000 de migranți din Maroc și din Africa subsahariană au intrat în Ceuta în decurs de câteva zile.

„Situația rămâne în afara controlului în acest moment”, a spus el, adăugând că un număr mare de persoane continuă să se adune în orașul marocan Fnideq în încercarea de a trece în Ceuta.

Având în vedere acest aflux, primarul din Ceuta, Juan Jesús Vivas, a îndemnat guvernul spaniol să declare starea de urgență.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lovitură pe piața petrolului: Chinezii au găsit o nouă metodă de rafinare
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
Putin dă lovitură multinaționalelor. Mari lanțuri europene trec sub controlul unei companii rusești
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Amanta l-ar fi SOMAT pe general să divorțeze. În fundal, familia lui Alice rula contracte grase cu Armata
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Evoluția ar putea să nu fie atât de aleatorie pe cât se credea, dezvăluie un nou studiu
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!