Prima pagină » Emisiuni » VIDEO | Valentin Ștefan, director Poșta Română: „Peste 2 milioane de pensionari își primesc pensia prin poștă”

VIDEO | Valentin Ștefan, director Poșta Română: „Peste 2 milioane de pensionari își primesc pensia prin poștă”

Gândul

Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu, realizată de publicistul și scriitorul Ion Cristoiu. Acesta a menționat că peste 2 milioane de pensionari își primesc pensia prin poștă.

„E împotriva normelor noastre interne. Deci, la poștă noi nu permitem ca angajații poștei să facă activitate politică în timpul programului de lucru. Dar, este imposibil, pentru că nimeni nu știe ce vorbește un poștaș cu un cetățean pe stradă când se întâlnesc.

Noi primim de la Ministerul Muncii, de fapt, de la casele de pensii, primim niște borderouri, niște liste. În același timp, primim și în conturile noastre bani de la Casa Națională de Pensii. Avem mai mulți parteneri, în special bănci, de unde cumpărăm bani. 

În primul rând, încercăm să nu avem niciun fel de rest în oficiile poștale. Deci, la sfârșitul programului noi scoatem toți banii din oficiile poștale și îi ducem într-un singur loc, la nivel de județ. Există un control foarte strict asupra banilor și toți acești bani sunt aduși dimineața pentru planul din ziua respectivă.

Noi avem un grad de distribuire foarte mare, undeva la peste 99 %, niciodată nu este 100 % și observăm că a doua zi după ce se termină perioada de dat pensiile pe teren, vin foarte mulți pensionari în oficiile poștale să-și ceară drepturile. Noi avem 10 zile la dispoziție să livrăm toate pensiile.

Cred că le-am livra și mai repede dacă am primi mai mulți bani, dar ne costă foarte mult să cumpărăm o sumă mare de cash într-o perioadă scurtă de timp. Peste 2 milioane de pensionari își primesc pensia prin poștă”, a spus Valentin Ștefan.

Emisiunea săptămânală va fi difuzată LIVE pe platforma Gândul (gandul.ro), pe pagina de Facebook și, de asemenea, pe canalul YouTube al publicației, în fiecare marți, la ora 17.00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli