Prima pagină » EXCLUSIV » Cum l-a pedepsit un bătăuș de stradă pe „Tăurașul Emi”, temutul prădător sexual care vâna în lumea mondenă. Bărbatul nu a spus nimănui ce a pățit

Cum l-a pedepsit un bătăuș de stradă pe „Tăurașul Emi”, temutul prădător sexual care vâna în lumea mondenă. Bărbatul nu a spus nimănui ce a pățit

Emil Munteanu, agresorul sexual care, ani la rând, a terorizat femeile ce frecventau evenimentele mondene organizate la București, ar fi primit „o lecție” de la un temut bătăuș de stradă care ar fi sărit în ajutorul uneia dintre victime. Munteanu nu a vorbit niciodată despre ce i s-a întâmplat la momentul respectiv, însă detaliile legate de incident ar fi fost povestite de restul părților implicate.

Originar din Piatra Neamț, Emil Munteanu este o figură cunoscută mai ales în cluburile de lux din Capitală. Surse din rândul celor care l-au cunoscut au declarat, pentru Gândul, că, pentru a fi cât mai atractiv pentru femei, Munteanu juca rolul unui milionar burlac. Sursele citate au precizat că, de multe ori, femeile care cădeau în plasa falsului milionar erau bătute și agresate sexual.

Povestea „Tăurașului Emi”

Acesta a fost poreclit „Tăurașul Emi” acum mai bine de 8 ani, după ce presa a relatat despre un episod violent care avusese loc în fața clubului Loft, unde Emil Munteanu luase la bătaie o tânără după ce femeia i-ar fi refuzat avansurile sexuale.

Ani la rând, Emil Munteanu a continuat să se comporte în același mod cu femeile, motiv pentru care pe numele său au început să se înmulțească sesizările la Poliție. Majoritatea victimelor renunțau, însă, la plângeri, iar dosarele erau închise cu rezoluție de clasare.

Această atitudine i-a adus însă, mai multe necazuri cu alți bărbați care au venit în ajutorul femeilor agresate de el. Potrivit surselor Gândul, la un moment dat Emil Munteanu a cunoscut o femeie pe care reușit s-o convingă să vină la el acasă, într-un apartament situat în Sectorul 5.

Voia s-o angajeze, cu forța, într-un bordel din Germania

Nu a trecut mult și tânăra respectivă s-a trezit în mijlocul unui coșmar, în condițiile în care, după ce ar fi abuzat-o fizic și emoțional, cel supranumit „Tăurașul Emi” ar fi anunțat-o că intenționează s-o ducă în Germania, unde urmează s-o oblige să se prostitueze pentru el.

Femeia respectivă și-ar fi sunat un prieten, care, în același timp, ar fi și un bătăuș de stradă temut în lumea interlopă. Aceasta l-a anunțat că se afla în locuința unui bărbat care i-a umplut o valiză cu haine și o amenință că urmează să o ducă în străinătate, cu forța. Bătăușul a venit de urgență la adresa indicată de victimă și a intrat în locuință. Acolo, spun sursele Gândul, prietenul victimei l-ar fi lovit pe Munteanu și l-ar fi obligat să-și ceară iertare în genunchi.

Totodată, cu altă ocazie, „Tăurașul Emi” ar fi pățit-o și mai rău, după ce mai mulți bărbați l-ar fi bătut, la Constanța, până când i-ar fi provocat răni care au necesitat o lungă perioadă de spitalizare. Incidentul ar fi avut și o parte care l-a avantajat pe prădătorul sexual, în condițiile în care bătăușii l-ar fi despăgubit cu o sumă importantă de bani.

I-a furat victimei banii din geantă

Până la urmă, Emil Munteanu a ajuns în arestul Poliției Capitalei, după ce, la data de 23 octombrie, polițiștii Secției 17 Poliție au descins în locuința lui într-un dosar deschis pentru lovire sau alte violențe, amenințare, agresiune sexuală și lipsire de libertate în mod ilegal, distrugere și furt.

Conform anchetatorilor, cu două zile înainte, o femeie în vârstă de 26 de ani a sunat la numărul de urgență 112 și a povestit că ar fi fost amenințată de un bărbat cunoscut recent, pe o rețea de socializare.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că victima s-ar fi întâlnit cu Munteanu la data de 16 octombrie, după care ar fi fost de acord să meargă acasă la el.

La un moment dat, când ar fi dorit să plece, Munteanu ar fi amenințat-o, ar fi bătut-o și ar fi atins-o în zona intimă, fără consimțământul ei.

De asemenea, la aceeași dată, în jurul orei 21.00, bărbatul s-ar fi întâlnit cu o altă femeie, cunoscută, de asemenea, prin intermediul unei rețele de socializare, după care s-ar fi deplasat împreună la domiciliul său.

Ulterior, când aceasta ar fi dorit să părăsească apartamentul, „Tăurașul Emi” ar fi bruscat-o și i-ar fi aruncat telefonul din mână, după care i-a luat din geantă suma de 200 de lei.

„Tăurașul Emi” a mușcat un polițist

La momentul descinderii, Munteanu nu era acasă, dar a fost găsit și prins la o altă adresă. Când a fost imobilizat, agresorul sexual l-a mușcat de picior pe unul dintre polițiști, așa încât acesta din urmă a fost transportat la spital cu o ambulanță SMURD. Ca urmare, pe lângă restul acuzațiilor, „Tăurașul Emi” s-a ales și cu o una de ultraj.

După încătușare, acesta s-a prefăcut că se simte rău și a simulat mai multe leșinuri. Mai mult, pentru a fi și mai convingător,  Emil Munteanu a urinat pe el în mod intenționat. Acesta a stat până dimineață internat la Spitalul Universitar, când a fost încătușat și dus la Secția 17 pentru audieri.

Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că pe numele bărbatului mai erau alte cinci plângeri, care au fost conexate într-un sigur dosar.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Fără autobuze de noapte în București. Anunțul făcut de primarul general
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...