Prima pagină » EXCLUSIV » EXCLUSIV | Super-combinația pusă la cale de fostul ministru Vlad Voiculescu și Nicușor Dan. De ce vor să schimbe, luni, directorul ASSMB!

EXCLUSIV | Super-combinația pusă la cale de fostul ministru Vlad Voiculescu și Nicușor Dan. De ce vor să schimbe, luni, directorul ASSMB!

EXCLUSIV | Super-combinația pusă la cale de fostul ministru Vlad Voiculescu și Nicușor Dan. De ce vor să schimbe, luni, directorul ASSMB!

Oana Gabriela Sivache – actualul director general adjunct al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și ”protejată” a lui Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății – urmează să fie numită director general. Decizia controversată ar urma să fie semnată de Nicușor Dan chiar luni, 24 aprilie 2023, iar în spatele acestei schimbări la vârful ASSMB se află un adevărat ”lanț al intereselor”.

Prima etapă a scenariului a reprezentat-o implementarea unui sistem informatic cu nume predestinat – Hipocrate –în toate spitalele Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), iar Oana Gabriela Sivache a avut, potrivit surselor Gândul, un cuvânt greu de spus în alegerea celor două firme ”privilegiate” care livrează softul.

Dar ramificațiile duc nu numai la Vlad Voiculescu și la ”protejata” acestuia, ci și la unchiul fostului ministru al Sănătății, afaceristul etichetat drept ”adevăratul rege al medicamentelor din România”.

În acest scenariu în care informații esențiale din spitalele ASSMB, dar și fluxul de medicamente, ar putea ajunge exact la cei ”interesați” apar, astfel, nume cu greutate, dar și controversate, în același timp, iar Gândul prezintă, în exclusivitate, detalii alarmante.

  • Vlad Voiculescu (USR) – fost ministru al Sănătății în guvernele Cîțu și Cioloș.
  • Oana Gabriela Sivache – actualul director general adjunct ASSMB, ”protejata” lui Vlad Voiculescu.
  • Nic Voiculescu – influent om de afaceri și unchiul lui Vlad Voiculescu.

”Rocadă” la ASSMB, Vlad Voiculescu a bătut palma cu Nicușor Dan!

Surse medicale avertizează că luni – 24 aprilie 2023 – ar urma să aibă loc o ”rocadă” la vârful ASSMB, iar ”protejata” lu Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, ar urma să preia ”frâiele” și să impună noul ”drum” care s-ar prelungi indiferent de rezultatul alegerilor din anul viitor.

Lucrurile sunt deja ”bătute în cuie”, spun aceleași surse, pentru că Vlad Voiculescu a bătut deja palma cu Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.

”Mâine se va face rocada la ASSMB, fiindcă Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, a bătut deja palma cu Nicușor Dan. Iar la conducerea ASSMB urmează să ajungă directorul general adjunct, Oana Gabriela Sivache, protejata lui Vlad Voiculescu.

Vor face tot ceea ce doresc la spitale. În primul rând, vor să organizeze, în următoarea perioadă, concursuri pentru manageri la toate cele 19 spitale. După aceea, cu oamenii lor puși exact acolo unde trebuie, indiferent cine câștigă primăria, managerii rămân încă 4 ani!”, dezvăluie sursele Gândul.

Genius IT și DMI IT, firme ”impuse” de ”protejata” lui Vlad Voiculescu?

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, softul ”Hipocrate” va fi livrat în toate spitalele ASSMB prin două firme – Genius IT și DMI IT.

Dar aceste două firme nu ar fi apărut din senin, avertizează surse medicale, fiind ”preferate” chiar la vârful conducerii ASSMB.

”Soft-ul se numește Hipocrate și va fi distribuit în toate spitalele ASSMB prin 2 firme, respectiv Genius IT și DMI IT!”, au precizat surse Gândul, acestea dezvăluind și ”partea nevăzută” a acestui contract controversat.

Cele două firme care apar în acest scenariu ar fi apărut ca ”impuse”, ceea ce se traduce prin aceea că au fost ”alese” și au avut, de la bun început, ”cale liberă”.

Sursele Gândul au mai dezvăluit că persoana care a dorit neapărat aceste firme este chiar de Oana Gabriela Sivache, nimeni alta decât directorul general adjunct ASSMB.

Softul în cauză nu este unul oarecare, din punct de vedere IT, pentru că prin acest soft se pot accesa toate informațiile din spitalele ASSMB, inclusiv fluxul de medicamente.

”Firmele acestea – Genius IT și DMI IT – sunt impuse de directorul general adjunct ASSMB, doamna Oana Gabriela Sivache. Prin acest soft, persoanele interesate care controlează, din umbră, această afacere, vor avea acces la toate informațiile din spitalele ASSMB și, mai ales, la fluxul de medicamente! Ca să fie bine pentru importurile făcute de Nick Voiculescu, unchiul lui Vlad Voiculescu!”, au mai dezvăluit sursele Gândul.

Ramificații Genius IT | Sursa – termene.ro

Ramificații DMI IT | Sursa – termene.ro

Cine este influentul om de afaceri Nic Voiculescu, ”adevăratul rege  al medicamentelor” din România?

Multimilionarul Nic Voiculescu – supranumit și ”adevăratul rege al medicamentelor din România” – a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București, Facultatea de Medicină, și și-a început cariera în industria farmaceutică în anul 1991.

De-a lungul timpului, omul de afaceri Nic Voiculescu, unchiul lui Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, a avut o prezență publică extrem de discretă, fiind considerat și unul dintre privilegiații care ”trag sforile”, fac guverne și impun miniștri, un personaj influent care avea legături directe cu ”Oculta Mondială”, de unde și succesul fulminant.

Nic Voiculescu, ”adevăratul rege  al medicamentelor” din România?

Este membru fondator al Asociației Romane a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), a fost președinte și Vice Președinte al acestei organizații profesionale și a reprezentat industria farmaceutica de cercetare și dezvoltare în cadrul Consiliului Științific al Agenției Naționale a Medicamentului.

Nic Voiculescu a fost, de asemenea, și Managing Director la Novartis Pharma Services Inc., timp de 7 ani. Multimilionarul Nic Voiculescu este membru fondator și membru în consiliul de conducere al Institutului Aspen Romania București.

Genius IT și DMI IT livrează softul ”Hipocrate” în spitalele ASSMB

Firma Genius IT Solutions a fost înființată în anul 2013, pe data de 23 august, având un număr mediu de 42 de angajați.

Sursa – termene.ro

Asociați în acestă firmă sunt:

  • Cârstea Silviu Alexandru – 33%
  • Voicu Alexandra-Mădălina – 67%

Sursa – termene.ro

Cârstea Silviu Alexandru este și administrator al firmei Genius IT, alături de Ana George Bogdan.

Sursa – termene.ro

Firma DMI IT a fost înființată în data de 13 septembrie 2007 și avea – în anul 2021, spre exemplu – un număr mediu de 8 angajați.

Asociați în această firmă sunt:

  • Drăgoi Mihail Ionuț – 90%
  • Drăgoi Rodica – 10%

Drăgoi Mihail Ionuț este, totodată, și administratorul firmei DMI IT, una dintre cele două firme care vor livra în spitalele ASSMB softul ”Hipocrate”, considerate ”firme de casă” care ar fi fost ”impuse” de ”protejata” lui Vlad Voiculescu, Oana Gabriela Sivache.


Citește și:

EXCLUSIV | Defunctul om de afaceri i-a lăsat o AVERE uriașă, dar fiul se luptă de 20 de ani cu mama vitregă. Paul Banu: ”Sunt dezmoștenit parțial”

EXCLUSIV | Miliardarul Mohammad Murad, suspectat de complicitate în dosarul “Sex cu minore”! Camerele orgiilor, oferite gratuit lui Dan Diaconescu

EXCLUSIV | După dezvăluirile GÂNDUL, Nicușor Dan atacă monopolul EKO GROUP: ”Demontăm steagurile de publicitate montate ilegal pe stâlpii de iluminat”

EXCLUSIV | ”Mită la Aeroport”. Patronul Bigotti, ”joc dublu” la DNA? ”Ți-am zis să te ferești de EMIL… A declarat că el nu știe, că TĂNĂSESCU știe!”

EXCLUSIV | ”Mită la Aeroport”. Patronul Bigotti, interceptat de DNA: ”Combinație! Strângi 3 alune, una mi-o dai mie, livada-i a ta pe 10 ani!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cod portocaliu extins: rafale de 130 km/h în România
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Mesajul postat de sora artistului Ion Drăgan, cu o zi înainte de înmormântarea acestuia: 'Ne-ai distrus pe toți'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Trenul legendar care traversează 3 țări și 8 fusuri orare
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Alex Bodi pune tunurile pe Ramona Olaru după ce a spus că fuge de săraci: 'Trecutul ei nu e prea wow'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat atunci când șoarecii de laborator au fost eliberați în natură?