Prima pagină » EXCLUSIV » Lucrările la conducta care aduce GAZELE din Marea Neagră s-au finalizat. Ion Sterian (Transgaz): „Recepția este în curs”. Când va fi predat gazoductul

Lucrările la conducta care aduce GAZELE din Marea Neagră s-au finalizat. Ion Sterian (Transgaz): „Recepția este în curs”. Când va fi predat gazoductul

Madalina Prundea

Toate lucrările de construcție a gazoductului Tuzla Podișor, proiect strategic al României pentru tranzitul gazelor extrase din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep, dar nu numai, au fost finalizate și în prezent se fac demersurile pentru încheierea procesului de predare – primire a proiectului, a declarat directorul general al operatorului național de sistem și transport al gazelor naturale, Ion Sterian, pentru Gândul.

Transgaz, beneficiarul gazoductului Țărmul Mării Negre – Podișor, a finalizat toate lucrările la conducta care va asigura tranzitul gazelor extrase din Neptun Deep, a explicat Ion Sterian, care a vizitat vineri stația de robineți SR2, unde vor intra gazele din stația de reglare-măsurare Tuzla din perimetrul Neptun Deep. SRM Tuzla, cel mai mare astfel de proiect din Românie, este construit de partenerii, cu cote egale, în proiectul Neptun Deep, OMV Petrom (operator) și Romgaz.

„Recepția este în curs și se va finaliza în jurul datei de 15 august”, a declarat Ion Sterian pentru Gândul.

Până la startul producției din perimetrul Neptun Deep, magistrala va fi valorificată astfel încât să permită Transgaz să repare și să reclasifice o altă conductă foarte importantă pentru transportul transfrontalier al gazelor naturale.

Potrivit șefului Transgaz, timp de doi ani, prin acest gazoduct se va face tranzitul spre vestul Europei al gazelor atât din terminalele de gaze naturale lichefiate (LNG) din Turcia, dar și din Azerbaidjan și terminalele LNG din Grecia.

Cronologia proiectului

Gazele naturale ce vor fi extrase din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep – operat de OMV Petrom, partener egal în proiect alături de Romgaz – vor intra, conform programului oficial, din 2027, în sistemul național de transport din țară, prin așa numitul gazoduct Tuzla – Podișor, construit de Transgaz.

Construcția gazoductului – denumit oficial Coridorul de transport pentru preluarea gazelor naturale de la Țărmul Mării Negre, pe traseul Tuzla (Constanța) – Podișor (Podișor)  cu o lungime de 310 kilometri este o investiție majoră, de circa 500 de milioane de euro, a statului pentru exploatarea și valorificarea gazelor din Marea Neagră.

  • Transgaz a semnat, la data de 5 februarie 2021, contractul de execuţie a lucrărilor pentru gazoductul Tuzla – Podişor, cu societatea Kalyon Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi, din Turcia.
  • Pe 16 martie 2023, s-au semnat contractele de transport gaze naturale încheiate în urma procedurii privind rezervarea de capacitate incrementală în SNT cu Romgaz Black Sea Limited și cu OMV Petrom
  • Ordinul de începere a lucrărilor fost emis la data de 16 iunie 2023.

Gazoductul Tuzla (Constanța) – Podișor (Giurgiu) asigură posibilitatea de racordare la gaze naturale pentru aproape 185.000 de locuitori și 523 de instituții publice (școli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale, etc).

Din luna august, va fi valorificat, timp de aproximativ doi ani, pentru lucrări de reparații și reclasificare la o altă magistrală importantă pentru tranzitul gazelor din Turcia, Azerbaidjan și Grecia, care intră pe la Isaccea, spre țările de la vestul României, care ies pe la Nădlac/Csanadpalota.

Este vorba de conducta Isaccea – Șendreni – Siliștea – Butimanu – București, conductă care are peste 35 – 40 de ani și care intră în reparații, pe anumite porțiuni, și reclasificare, pentru ridicarea presiunii de lucru la 50 de atmosfere, potrivit șefului Transgaz.

Autorizație de la ANRE

Pentru lucrările de la SRM Tuzla, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a dat recent „verde”. Mai exact NARE a acordat, marți, autorizația de înființare pentru conductele de alimentare din amonte aferente activității de producție a gazelor naturale în cadrul proiectului strategic de exploatare a gazelor din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep, au anunțat reprezentanții instituției.

Autorizația a fost emisă companiei OMV Petrom SA – operatorul proiectului Nepun Deep, la care deține o cotă egală cu Romgaz Black Sea Limited –  în urma analizării documentației tehnice și legale transmise către ANRE, completată integral până la data de 11 iulie 2025.

Autorizația a fost emisă pentru:

  • conducte de transport din zona offshore în zona onshore;
  • subtraversări de plajă, faleză, drumuri și cale ferată;
  • stația de reglare-măsurare Tuzla (SRM Tuzla);
  • infrastructură asociată (centru de control, platforme, iluminat, împrejmuiri).

Valoarea totală a acestor lucrări autorizate este estimată la 3,77 miliarde de lei (fără TVA).

Sursa foto: Transgaz

Recomandăm și:

„Mighty Barents” se pregătește să pornească în largul Mării Negre. Calendarul exploatării GAZELOR naturale din Neptun Deep

Cât de pregătită este România cu gaze pentru iarnă. Șeful TRANSGAZ: ”Nu vor fi probleme”. Ce spune despre recuperarea datoriei de la Gazprom

Șeful Transgaz, APEL la Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții pentru alocarea de fonduri și pentru componenta de securitate energetică

Oficialii Guvernului, ai Ambasadei SUA, Romgaz și OMV Petrom, pe platforma care va fora în Marea Neagră. „În Neptun Deep ne punem speranțe uriașe”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
De ce ar putea alege Trump weekendul prelungit de Paște pentru o operațiune terestră în Iran
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Locuitorii unui oraș din România ar putea avea transport public cu 1 leu pe zi