Prima pagină » EXCLUSIV » Porojan, Greenpack, la Gândul Recycle Now: Doar prin DIALOG deschis autorități-jucători se poate realiza coerența între teorie și practică

Porojan, Greenpack, la Gândul Recycle Now: Doar prin DIALOG deschis autorități-jucători se poate realiza coerența între teorie și practică

Bogdan Pavel

Autoritățile trebuie să înțeleagă necesitățile jucătorilor din domeniul managementului deșeurilor dar și ale populației, să asigure cadrul legislativ și să vină cu opțiuni și metode mult mai sustenabile pentru colectarea separată și pentru reciclarea deșeurilor. Declarațiile îi aparțin lui Marius Porojan, CEO Greenpack, și au fost făcute în cadrul celei de-a cincea ediții Gândul Recycle Now.

“A fost o întâlnire reușită din punctul meu de vedere. Este foarte important întotdeauna să avem un dialog deschis între autorități și toți jucătorii din piață. Numai astfel se poate realiza, să spunem, în beneficiu mutual, pentru că trebuie realizată acea coerență între teorie și practică. Este foarte important ca autoritățile să înțeleagă necesitățile jucătorilor din piață și ale cetățenilor pentru a putea veni în sprijinul lor cu opțiuni și metode mult mai sustenabile pentru colectarea separată și pentru reciclare a acestor deșeuri”, a declarat Marius Porojan, CEO Greenpack.

În opinia lui Marius Porojan, pentru ca economia circulară să fie cu adevărat funcțională este nevoie să fie făcuți mai întâi pașii pentru asigurarea materiei prime. Pe același plan trebuie așezată și educarea populației.

“Cred că este foarte important și s-a tot discutat în cadrul acestui eveniment despre necesitatea unei infrastructuri corecte de colectare și de asemenea, de reciclare. Este foarte important, de asemenea și educarea, atât a cetățeanului de rând, cât și a tinerei generații.

De ce? Pentru că este singurul, să spunem, argument prin care putem avea un viitor mult mai sustenabil și durabil. Este foarte important ca tânăra generație să înțeleagă impactul asupra mediului”, a concluzionat Marius Porojan, CEO Greenpack.

Partenerii Conferinței Gândul Recycle Now, ediția a V-a, au fost Administrația Fondului pentru Mediu, RedPoint, RetuRO, PROFI, Green Pack.

CITEȘTE ȘI:

M. Frăsineanu, la Gândul Recycle Now: „România mai are nevoie de sisteme de COLECTARE separată, de tratare și reciclare”

Geanin Șerban, OIREP Ambalaje, la Gândul Recycle Now:”Procesele de colectare și de reciclare sunt pe un trend ascendent”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!