Prima pagină » EXCLUSIV » Sunt pregătiți românii pentru blocarea plăților cu cardul? Scenariile care ne-ar putea face să depindem de CASH. Mircea Coșea: „Banul fizic rămâne cel mai sigur”

Sunt pregătiți românii pentru blocarea plăților cu cardul? Scenariile care ne-ar putea face să depindem de CASH. Mircea Coșea: „Banul fizic rămâne cel mai sigur”

Oana Zvobodă

O pană de curent majoră, un atac cibernetic sau blocarea sistemelor bancare ar putea face imposibilă folosirea cardurilor sau a aplicațiilor de plată. În astfel de scenarii, cash-ul devine vital. Nu știm cât de probabile sunt aceste scenarii, însă Banca Centrală Europeană ne-a avertizat deja să păstrăm bani cash în casă pentru a-i putea folosi în cazul unei situații de urgență. Suma de bani ar trebui să acopere nevoile pentru 72 de ore.

Ce preferă românii: cash sau card?

Nu doar tinerii au devenit dependenți de plata cu cardul. Vârstnicii care au optat să-și primească pensia pe card, merg la bancomat doar să-și scoată câteva sute de lei cu care să facă piața.

„Folosesc bani cash la piață. La magazinele mari, nu, plătesc cu cardul. Păstrez cam 200-300 de lei în casă, dar pentru piață. Atât. Când vine pensia îmi opresc o sumă în casă, cash, iar cumpărăturile le fac la marile magazine, acolo unde folosesc cardul”, a explicat o pensionară.

Paradoxal, tinerii sunt mai conștienți de problemele cu care se confruntă uneori la plata cu cardul.

„Păstrez bani cash în casă. O sumă păstrez. În jur de 400 de lei, cam așa, în cazul în care se strică la un magazin POS-ul sau dacă nu funcționează bancomatul. E bine să păstrezi și cash. E mai ușor cu cardul, dar nu tot timpul ai opțiunea de a plăti cu cardul din cauza unor mici erori”, a spus o studentă.

„Păstrez bani cash. Am și la mine. Sunt unele magazine care nu au POS și trebuie să ai bani cash. În medie, pe lună, păstrez cam 500 de lei sau poate un pic mai mult. Folosesc mai des cardul. E un pic mai ușor. Scoți telefonul. Cu cash-ul…sunt și mai împrăștiată și îmi e că-i pierd”, a punctat o altă studentă.

Pentru pensionarii care își primesc banii de la poștaș, cash-ul este indispensabil.

„Păstrez bani cash în casă. 700-800 de lei. Plătesc și cu cardul, dar mai greu. La vârsta mea, poate înțelegeți. Poate să se întâmple orice. E bine să am. Să nu stau să alerg. Am banii mei la saltea. Mă duc, cumpăr și așa mai departe”, a spus un vârstnic.

„Păstrez banii în casă. În casă îi țin mamă, păi unde? Cu cardul nu plătesc. Nu am card”, a precizat o pensionară.

Mircea Coșea: „Să ai în permanență o sumă de bani cash”

În aprilie, o pană de curent în Spania și Portugalia a blocat terminalele de plată, iar magazinele au fost nevoite să accepte exclusiv numerar. În fața unor astfel de crize, banul fizic rămâne cel mai sigur acces la resurse, a precizat analistul economic Mircea Coșea pentru Gândul.

„Banii cash sunt o necesitate. Deocamdată nu există niciun fel de idee în legătură cu desființarea banilor cash. Banii cash trebuie să existe în continuare. E adevărat că o dată cu progresele pe care le face tot ceea ce înseamnă informatizare, automatizare, inteligență artificială și așa mai departe, banii virtuali vor căpăta o importanță mai mare, dar asta nu înseamnă că banii dispar. Este imposibil să dispară banii cash pentru că există anumite necesități pe care oamenii trebuie să le acopere imediat cu banii cash.

Deci, în momentul de față, având în vedere că este și o situație destul de complicată din punct de vedere al evoluției, din punct de vedere al posibilităților. Totul este incert, este o lipsă totală de predictibilitate, în condițiile acestea trebuie să existe protecție. Și această protecție înseamnă sa ai în permanență o sumă de bani cash care să-ți servească pentru anumite evenimente neprevăzute, pentru anumite plăți care trebuie să le faci fără să te aștepți sau chiar pentru necesități mai grave cum ar fi niște niște situații de criză, inundații, catastrofe naturale, război, care întrerup activitatea ciclului banilor și atunci trebuie să ai bani cash”, a explicat Mircea Coșea.

Marele pericol al cardurilor: atacurile cibernetice

„Acum există și o altă o problemă, o problemă care a apărut în ultima perioadă și pe care guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a făcut foarte bine că a semnalat-o și anume – există o foarte mare probabilitate să existe atacuri cibernetice asupra circuitului banilor. Asta înseamnă că aceste atacuri cibernetice ar putea bloca orice activitate de banii pe card, bani transfer, tot ceea ce înseamnă bani care la un moment dat reglementează activități economice, dar care se pot opri brusc ca urmare a acestor atacuri cibernetice. Atunci trebuie să ai o sumă de bani cash cu care să poți să-ți acoperi necesitățile până când se rezolvă problema.

De ce Banca Europeană intervine și face atâtea presiuni pentru a avea un euro virtual? Este pentru că are în vedere capacitatea și, mai ales, posibilitatea unor foruri superioare ale Uniunii Europene ca să aibă un control absolut asupra banilor existenți în depozite. Totodată, băncile, în general, au această dorință de a extinde plata cu banii virtuali pentru că în fiecare operațiune ei primesc un bonus, primesc un coeficient. Deci, ies în câștig băncile, dar populația și firmele trebuie să aibă o disponibilitate, în orice moment, de bani cash”, a precizat analistul economic.

Persoanele fizice și juridice pot efectua plăți în numerar către persoane fizice până la suma de 2.500 de lei pe zi, per tranzacție. Mircea Coșea este de părere că nu ar trebui să existe un control asupra banilor.

„Nu trebuie să existe un control asupra banilor. Banii sunt o proprietate privată și toate aceste încercări de a plafona anumite activități trebuie să fie văzute cu foarte mare grijă, pentru că ele până la urmă pot bloca anumite activități. Deci, deocamdată, România nu e pregătită pentru așa ceva. Noi nu avem, în țară, o rețea de circulație a banilor virtuali. Știm foarte bine că nu există o educație financiară a populației. Persoanele în vârstă nu știu să lucreze cu cardul, deci, în România, e nevoie în primul rând de o extindere a rețelei, o logistică și, în al doilea rând, o extindere a educației”, a punctat Mircea Coșea.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Obiectele pe care le aruncăm zilnic ar putea încălzi casele! Invenția unui tânăr inginer francez
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi