Prima pagină » Economic » 6 crize mondiale iminente dacă nu se deblochează Strâmtoarea Ormuz. Expert: Petrolul este doar începutul

6 crize mondiale iminente dacă nu se deblochează Strâmtoarea Ormuz. Expert: Petrolul este doar începutul

Blocarea prelungită a Strâmtorii Ormuz ar avea ca efect „inevitabil” 6 crize majore în energie, ambalaje, alimente, construcţii, industria auto și industria medicală. În final, efectele se vor resimți şi în tehnologie şi energie verde și vor încetini tranziţiile economice majore, avertizează Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).

Președintele AEI, Dumitru Chisăliţă, avertizează că, în timp efectele din industria petrolului s-au văzut imediat.

Crize economice mondiale în lanț. „Șocul nu va porni de la pompă, ci din fabrici”

Blocajul prelungit al Strâmtorii Ormuz ar putea declanşa crize economice mondiale în lanț, a spus Chisăliță. Adevărata lovitură a crizei din Ormuz „nu va porni de la pompă, ci din fabrici”.

„Dacă Strâmtoarea Ormuz devine un punct de blocaj prelungit, reflexul public este să se gândească la petrol şi la preţul combustibililor. Este o reacţie firească, dar profund incompletă. Adevărata undă de şoc nu va porni de la pompă, ci din fabrici. Nu loveşte prima dată consumatorul, ci producătorul. Iar această diferenţă schimbă complet natura crizei. Economia modernă nu funcţionează pe produse finale, ci pe fluxuri continue de materiale intermediare.

Petrolul este doar începutul. Din el derivă petrochimia, iar din petrochimie derivă aproape tot: ambalaje, textile, adezivi, componente, materiale de construcţii. Când nodul Ormuz s-a blocat, nu s-a întrerupt doar o rută comercială, ci un sistem circulator industrial”, a aprecizat specialistul, într-o analiză intitulată „Crize mondiale care se anunţă dacă Strâmtoarea Hormuz rămâne blocată”.

Elementele invizibile care susțin producția globală sunt afectate

Președintele AEI a spus că Ormuz este un nod sistemic, nu doar energetic. Importanţa strâmtorii nu se reflectă doar în volumul tranzitat, ci mai ales din numărul însemnat de tipuri de produse care o traversează.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă / Sursa Facebook

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă / Sursa Facebook

„Nu vorbim doar despre petrol brut sau gaze naturale lichefiate, ci despre produse petrochimice, polimeri, metale şi semifabricate. Acestea sunt elementele invizibile care susţin producţia globală. Impactul blocajului nu este uniform. El devine critic acolo unde se suprapun trei condiţii: dependenţă mare de Golful Persic, lipsa substituţiei rapide şi stocuri reduse. În acele puncte, piaţa nu reacţionează doar prin scumpiri, ci prin penurii reale. Şi exact aceste puncte sunt cele mai puţin vizibile publicului”, a mai spus preşedintele AEI.

Cel mai subestimat risc

De fapt, petrochimia este epicentrul real al şocului generat de Blocarea Strâmtorii Ormuz.

„Dintre toate materiile afectate, metanolul este probabil cel mai subestimat risc. Cu o pondere afectată de până la un sfert din cererea globală, el este fundamental pentru adezivi, răşini, vopsele şi o gamă largă de produse industriale. Problema nu este doar volumul, ci faptul că piaţa globală depinde de fluxuri comerciale active, nu de producţie internă.

Când aceste fluxuri se rup, efectul este rapid şi brutal în sectoarele cu stocuri mici. Adezivii devin mai scumpi sau indisponibili, producţia de panouri din lemn scade, iar industria mobilei începe să resimtă presiunea. Nu dispare imediat produsul finit, dar lanţul din spate începe să cedeze”, mai arată expertul în energie.

Polietilena, alt punct critic al crizei

Polietilena este chiar punctul critic sistemic. Dar și PVC-ul şi aluminiul aprofundează criza.

Polietilena stă la baza multor mase plastice. Foto Pexels

„Este materialul omniprezent al economiei moderne. Ambalaje, recipiente, folie, logistică – toate depind de ea. Dacă fluxul global este perturbat, problema nu este doar că plasticul se scumpeşte. Problema este că produsele nu mai pot fi ambalate (…) În multe aplicaţii, aceste materiale nu pot fi înlocuite rapid. În construcţii, infrastructură sau sectorul medical, specificaţiile sunt stricte, iar alternativele sunt limitate. La aluminiu, problema nu este doar cantitatea, ci forma. Economia nu consumă aluminiu brut, ci table, profile, extrudate.

În realitate, este o criză a funcţionalităţii economiei, nu doar a costurilor. Fără ambalaj, nu există distribuţie, nu există depozitare, nu există comerţ.

Logistica și infrastructura vor fi afectate

Bitumul este, în opinia specialistului, un alt exemplu de vulnerabilitate. „Nu este spectaculos, nu apare în dezbateri publice, dar fără el infrastructura se opreşte. Drumurile nu se mai repară, proiectele sunt amânate, iar efectele devin rapid vizibile politic şi economic”. De asemenea, pe termen lung probleme va pune și o eventuală criză a sulfului.

Logistica „este fragilitatea invizibilă”.

„Pentru metale precum fierul, cuprul sau oţelul, problema nu este lipsa globală, ci sincronizarea. Economia modernă funcţionează pe livrări precise. O întârziere de câteva săptămâni poate opri o linie de producţie. Aceasta este logica dură a globalizării, nu contează doar dacă există resursa, ci dacă ajunge exact la timp, în forma necesară. Blocarea Ormuz introduce incertitudine în acest sistem. Iar incertitudinea este suficientă pentru a crea disfuncţii majore”, a tras concluzia Chisăliţă.

„Blocarea Ormuz nu este doar un şoc de piaţă. Este un test de rezilienţă pentru o economie globală construită pe fluxuri continue, rapide şi fragile. Iar lecţia, dacă va fi una, este simplă şi incomodă: cele mai mari vulnerabilităţi nu sunt acolo unde ne uităm, ci acolo unde nu vedem nimic – până când începe să lipsească”, conchide analistul.

AUTORUL RECOMANDĂ

Când va lovi criza îngrășămintelor, noul șoc declanșat în Golf? Economist: În cazul României, vulnerabilitatea e mai ridicată decât media europeană

Șefa FMI: „Efectele economice ale războiului din Orientul Mijlociu și a crizei petroliere vor afecta grav țările sărace”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cutremur politic în Germania. AfD zdrobește partidul cancelarului Friedrich Merz și obține un scor record
Digi24
În ce intersecții din București vor sta polițiștii în prima zi de şcoală. Plan de fluidizare a traficului rutier
Cancan.ro
Armina și Marcel și-au dat arama pe față la Insula Iubirii 2026. Producătorii i-au trimis acasă INSTANT
Prosport.ro
FOTO. Apariție incendiară a unei faimoase prezentatoare TV!
Adevarul
Mașinile de lux pe care românii de rând nu aveau voie să le conducă. Bolizii secreți ai comunismului
Mediafax
Pericolul ascuns în conservele de casă. De ce borcanele nu trebuie sterilizate niciodată „după ochi”
Click
Secretul tinereții: are 60 de ani, dar arată ca la 30. Cum se menține fotomodelul Chuando Tan
Digi24
Rusia apelează la moaştele unui sfânt medieval pentru a mobiliza trupele care luptă în Ucraina. Ce spune Putin despre cneazul Donskoi
Cancan.ro
De ce a murit Costeluș de la Clejani? Cauza reală a decesului
Ce se întâmplă doctore
Noi detalii în cazul părinților din Italia care au provocat moartea fetiței lor de 5 ani! Ce au scos la iveală anchetatorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Dacia renunță la un model care trebuia lansat în 2027. Constructorul își schimbă prioritățile
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
O fosilă străveche vie dezvăluie modul în care a început viața complexă
Mediafax Italia
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Spania
Așa arată CASA DE DOAR 12.000 DE EURO! Vine la pachet cu tot ce trebuie