Prima pagină » Economic » A renunțat la compania pe care o conducea de 12 ani pentru a lansa un business în domeniul parfumurilor ALTFEL

A renunțat la compania pe care o conducea de 12 ani pentru a lansa un business în domeniul parfumurilor ALTFEL

"Parfumeria s-a inventat în Orient, chiar dacă marketingul și reclama ne-au determinat să credem că parfumurile vin din Franța", explică Anca Marcu, antreprenoarea ce a lansat pe piață Marab Perfumery, o afacere de comercializare de parfumuri orientale, în timp ce descrie fiecare dintre parfumurile de pe raftul magazinului său, unele dintre ele cu arome ce pot fi catalogate drept agasante de un necunoscător.

 După un an și jumătate de activitate, Marab Perfumery este formată din magazinul din București, o franciză de tip insulă într-un centru comercial din Constanța, un magazin online, dar și colaborări cu câteva saloane de frumusețe, activități ce au generat anul trecut afaceri de 540.000 de lei (circa 122.700 euro).

„Am acumulat experiență mai mult în management, nu a fost ceva ce mi-a plăcut, dar a fost ceva ce am ales la momentul respectiv”, explică Marcu, referindu-se la momentul când a intrat în antreprenoriat, în 2001, pornind o afacere de distribuție de produse de unică folosință.

S-a ocupat de administrarea acesteia timp de 12 ani, apoi, după o călătorie în Dubai, a hotărât să schimbe domeniul în care activa și să transforme pasiunea mai veche pentru parfumuri într-o nouă afacere, intrând pe nișa parfumurilor orientale.

„Am depistat acolo o lume total diferită a parfumeriei față de ce știam și am hotărât să aduc o parte din aceasta aici”, descrie ea momentul când a hotărât să se axeze pe o afacere de distribuție de parfumuri orientale, în 2013.

Continuarea în Business Magazin

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertisment dur de la Kremlin. Pot fi atacate fabricile de drone din Marea Britanie
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 4:56! Ce magnitudine a anunțat INFP
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
China pregătește o nouă misiune pe Lună