Prima pagină » Economic » ANALIZĂ | Câte firme ar putea intra în faliment ca urmare a crizei COVID-19. „Reacția solidară a societății tinde să reducă impactul negativ”

ANALIZĂ | Câte firme ar putea intra în faliment ca urmare a crizei COVID-19. „Reacția solidară a societății tinde să reducă impactul negativ”

ANALIZĂ | Câte firme ar putea intra în faliment ca urmare a crizei COVID-19. „Reacția solidară a societății tinde să reducă impactul negativ”

Criza economică generată de pandemia COVID-19 ar putea cauza intrarea în faliment a aproximativ 150.000 de firme din România în următorul an, potrivit unei analize interne a uneia dintre cele mai importante companii internaționale, independente, de consultanță în management.

Calculul este bazat pe datele care indică evoluția firmelor active pe piața locală, în perioada 2008 – 2017.

Astfel, potrivit precizărilor celor de la Horváth & Partners, numărul companiilor intrate în faliment s-a dublat între 2008 și 2009, crescând de la 57.500 în 2008 la 114.500 în 2009.

Conform precizărilor consultanților, impactul semnificativ negativ al crizei COVID-19, care ar putea fi similar cu cel generat de criza din 2008, poate fi diminuat.

Ei susțin că modificările structurale ale modalităților de colaborare și revoluția responsabilității corporative, aspecte care au cunoscut cele mai ample schimbări în ultimii 10 ani, susțin companiile și persoanele aflate în dificultate.

„Am făcut această analiză pentru că în domeniul nostru, al consultanței în management, contextul economic joacă un rol primordial. Ultimul moment critic din punct de vedere economic, resimțit la nivel global, și urmat de o depresiune de aproximativ cinci ani a fost cel din 2008. Așadar, am folosit acea criză ca punct de plecare pentru comparație și pentru analiza noastră. De atunci, în foarte multe aspecte, lumea s-a schimbat considerabil”.

„Astfel, am observat câțiva factori care ar putea diminua impactul negativ al crizei în care ne aflăm: multe companii joacă un rol credibil de cetățean responsabil, susținând activ lupta împotriva pandemiei. De asemenea, colaborarea digitală dintre oameni a devenit foarte firească, creând experiențe similare cooperării de dinainte de pandemie.

„Sunt niște concluzii interesante, pe care ni le asumăm și noi prin modul de lucru și prin felul în care înțelegem să ajutăm mediul de afaceri românesc”, a precizat Kurt Weber, director general al Horváth & Partners România.

Conform datelor analizate de Horváth & Partners, totalul companiilor intrate în faliment a rămas, pe plan local, la peste 100.000 în perioada imediat următoare vârfului crizei trecute, adică în intervalul 2009-2013.

Numărul ridicat de falimente a dus, ca o consecință directă, și la creșterea ratei șomajului.

În perioada aceasta, aproximativ 600.000 de oameni au devenit șomeri ca urmare a intrării în faliment a firmei pentru care lucrau.

„Dacă ținem cont de numărul de falimente pe care l-am estimat pentru 2020, am putea asista la intrarea în diferite forme de șomaj a circa 180.000 de persoane, adică în jur de 4% din populația care lucrează în mediul privat în România”.

„Companiile trebuie să fie foarte atente în perioada următoare și să-și creioneze un plan de acțiune care să înglobeze managementul continuității afacerii în vremuri incerte, strategii de adaptare a prețurilor și de reducere a costurilor și nu numai. Este necesar ca toate aceste acțiuni să fie analizate și implementate rațional, cu toate că impulsurile emoționale sunt greu de evitat acum”, a adăugat Kurt Weber.

Pentru a-și susține clienții și orice alte companii care au nevoie de cunoștințe și consultanță de specialitate în această perioadă, sursa citată a demarat o serie de webinarii gratuite, care se desfășoară începând cu 9 aprilie.

Acestea vor avea loc de două sau trei ori pe săptămână, până la finalul lunii, cu posibilitate de prelungire în funcție de cerere. Fiecare seminar online durează aproximativ 40 de minute și este susținut de unul dintre consultanții companiei amintite anterior.

Webinariile sunt destinate tuturor companiilor care au nevoie de ghidaj profesional, indiferent de industria în care activează.

Printre tematicile care vor fi abordate se numără și planificarea lichidității în perioada de criză COVID-19; excelență în achiziții: reducerea costurilor pe termen scurt și îmbunătățirea lichidităților în perioada COVID-19, respectiv strategii de adaptare a prețurilor în perioada de criza economică.

Sursă foto: Shutterstock/caracter ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...