Prima pagină » Economic » CADRU. Întreprinderile mici cu dificultăți financiare la finalul anului trecut ar putea primi ajutor de stat. Care sunt condițiile

CADRU. Întreprinderile mici cu dificultăți financiare la finalul anului trecut ar putea primi ajutor de stat. Care sunt condițiile

Madalina Prundea
CADRU. Întreprinderile mici cu dificultăți financiare la finalul anului trecut ar putea primi ajutor de stat. Care sunt condițiile
Comisia Europeană a extins domeniul de aplicare al Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat

Comisia Europeană a adoptat o a treia modificare prin care extinde domeniul de aplicare al Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. Prin modificările adoptate astăzi, Comisia Europeană extinde cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat astfel încât statele membre să poată acorda sprijin public tuturor microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, chiar dacă acestea se aflau deja în dificultate financiară la 31 decembrie 2019.

Comisia Europeană a adoptat marți o a treia modificare prin care extinde domeniul de aplicare al Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, adoptat la 19 martie 2020 pentru a sprijini economia în contextul pandemiei, a tranmis Reprezentanța CE, marți, printr-un comunicat de presă.

Cadrul temporar a fost modificat pentru prima dată la 3 aprilie 2020 astfel încât să se ofere mai multe posibilități de sprijin public pentru cercetarea, testarea și fabricarea de produse relevante pentru combaterea pandemiei de coronavirus, să se protejeze locurile de muncă și să se sprijine în continuare economia. La 8 mai 2020, Comisia a extins a doua oară domeniul de aplicare al Cadrului temporar pentru a include măsuri de recapitalizare și de datorie subordonată.

În baza modificărilor operate prin transpunerea directivei europene, statul român a decis susținerea producătorilor români care au mai mult de 100.000 de angajați  și care sunt mari consumatori de energie, prin compensarea unor costuri cu certificatele de emisii de CO2.

Întreprinderi afectate de lipsa de lichidități

Potrivit vicepreședintelui executiv responsabil cu politica în domeniul concurenței, Margrethe Vestager, decizia de marți a fost luată pentru sprijinirea suplimentară a întreprinderilor mici și a celor nou înființate.

„Microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile nou-înființate au un rol extrem de important în redresarea economică a Uniunii. Acestea au fost afectate în mod deosebit de lipsa de lichidități provocată de pandemia de coronavirus și se confruntă cu dificultăți mai mari în ceea ce privește accesul la finanțare. Astăzi am extins cadrul temporar pentru a le permite statelor membre să sprijine și mai mult aceste întreprinderi. De asemenea, am introdus condiții care să ofere stimulente investitorilor privați, astfel încât aceștia să participe alături de stat în recapitalizări, reducând astfel nevoia de ajutor de stat și riscul de denaturare a concurenței. În cele din urmă, reamintim că ajutoarele de stat nu sunt condiționate de delocalizarea producției sau a unei alte activități a beneficiarului dintr-o regiune a Uniunii în alta, întrucât piața Uniunii este unică și reprezintă cel mai mare atu de care dispunem. Continuăm să colaborăm îndeaproape cu statele membre pentru a ajuta întreprinderile europene să facă față acestei crize și să revină puternic, menținând în același timp condiții de concurență echitabile în beneficiul tuturor consumatorilor și întreprinderilor europene”, a declarat Margrethe Vestager.

În ce condiții de poate acorda ajutor de stat

Potrivit comunicatului Comieisi, scopul principal al Cadrului temporar este de a oferi un sprijin specific întreprinderilor viabile care au intrat în dificultate financiară ca urmare a pandemiei de coronavirus. Prin urmare, societățile care se aflau deja în dificultate înainte de 31 decembrie 2019 nu sunt eligibile pentru a primi ajutoare în temeiul cadrului temporar.

Totuși, precizează Comisia, ele pot beneficia de ajutor în temeiul normelor existente privind ajutoarele de stat, în special în temeiul Orientărilor privind salvarea și restructurarea. Aceste orientări stabilesc condiții clare potrivit cărora aceste societăți trebuie să stabilească planuri de restructurare solide care să le permită să atingă viabilitatea pe termen lung.

„În același timp, microîntreprinderile și întreprinderile mici – adică cele cu mai puțin de 50 de angajați și cu o cifră de afaceri anuală și/sau totalul bilanțului anual mai mic sub 10 milioane de euro – au fost afectate în mod deosebit de lipsa de lichidități cauzată de impactul economic al actualei pandemii de coronavirus, exacerbând dificultățile cu care se confruntau în ceea ce privește accesul la finanțare în comparație cu întreprinderile mai mari. Dacă nu sunt remediate, aceste dificultăți ar putea duce la un număr mare de falimente ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici, cauzând perturbări grave pentru întreaga economie a UE”, se arată în comunicatul Comisiei.

Astfel, prin modificările adoptate astăzi se extinde cadrul temporar pentru a le permite statelor membre să acorde sprijin public în temeiul cadrului temporar tuturor microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, chiar dacă acestea se aflau deja în dificultate financiară la 31 decembrie 2019.

Care sunt excepțiile

Potrivit documentului citat, sprijinul va fi acordat cu excepția cazului în care aceste societăți se află în proceduri de insolvență, au primit ajutor pentru salvare pe care nu l-au rambursat sau fac obiectul unui plan de restructurare în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat.

„Având în vedere dimensiunea redusă a acestui tip de întreprinderi și implicarea lor restrânsă în tranzacții transfrontaliere, ajutoarele de stat temporare acordate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici sunt mai puțin susceptibile să denatureze concurența pe piața internă decât ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mai mari”, se arată în comunicatul CE.

Această modificare va spori în mod efectiv posibilitățile de sprijinire a întreprinderilor nou-înființate – majoritatea acestora intrând în categoria microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici – în special a celor inovatoare, care ar putea înregistra pierderi în faza lor de creștere, dar care sunt esențiale pentru redresarea economică a Uniunii, potrivi Comisiei.

Comisia reamintește, de asemenea, că toate întreprinderile mici și mijlocii care la 31 decembrie 2019 aveau mai puțin de trei ani de existență ar putea beneficia deja de măsurile de ajutor prevăzute în cadrul temporar, cu condiția să nu facă obiectul unei proceduri de insolvență, să nu fi primit ajutor pentru salvare pe care să nu îl fi rambursat sau să nu facă obiectul unui plan de restructurare în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anchetă la Gorj după avortul unei adolescente violate în mod repetat de tatăl ei / Medicul ginecolog, dus la audieri
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminatele Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, din partea postului Antena 1, pentru cele 10 săptămâni la Asia Express
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
Cine sunt primele calificate în semifinalele Turneului Campioanelor. Cum arată situația în grupe
Click
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Digi24
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre etnie, rasă și naționalitate?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi