Gusturile românești care au cucerit lumea. Cum a ajuns salamul de Sibiu delicatesă în Japonia și conservele de la noi în cămările din Brazilia. Ce specialități exportăm în China

România are deja câteva povești culinare care au trecut granițele: produse cu peste un secol de istorie care au cucerit piețe rafinate cum e Japonia, dar și branduri tinere care aduc gustul copilăriei în trendul culinar contemporan. De la rețete tradiționale la brânzeturi maturate și lactate artizanale, noua generație de producători împachetează brandul și originea românească într-o poveste de succes pe piețele externe. Ce a făcut diferența? GÂNDUL analizează ce au pus pe masă producătorii români care au cucerit lumea.

Etichetele românești care au un loc privilegiat pe rafturile din străinătate sunt încă excepții. România continuă să importe mai multă valoare adăugată alimentară decât reușește să exporte, iar industria spune că următorul pas obligatoriu pentru competitivitate este investiția în procesare, capacitate și acces la piețe.

BANI Când se plătesc alocațiile pentru copii în septembrie 2026, luna în care începe noul an școlar

13:22

VIDEO Dezastrul provocat de viituri în Nepal. Imagini din satelit înainte și după. Bilanțul a ajuns la 469 de morți

13:13

Branduri care au dus gusturile românești peste hotare

De la Salamul de Sibiu perceput ca produs de lux în Japonia și SUA, la conservele Scandia ajunse în Brazilia, există deja produse „Made in Romania” care au trecut testul piețelor externe. Problema este că aceste povești de succes nu sunt încă suficient de numeroase pentru a schimba imaginea comerțului alimentar al României. Industria spune că are nevoie de investiții, procesare, automatizare și o strategie mai bună de export pentru a transforma potențialul local în branduri capabile să concureze în Europa și dincolo de ea.

„Tot suntem arătați cu degetul că se importă. Se importă pentru că industria alimentară nu a fost ajutată suficient cu fonduri ca să poată ajunge la nivelul cerințelor europene” explica, la finalul lui 2025, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta, Aurel Popescu.

Aurel Popescu adaugă că pentru marile rețele internaționale  producătorii trebuie să poată livra nu doar în România, ci simultan unor piețe precum Polonia, Bulgaria sau Ungaria. Și chiar mai departe.

„Dacă nu facem investiții, vin ei peste noi”, este avertismentul lui Popescu.

Povestea care vinde. Salamul de Sibiu a pus pe mesele din Japonia și SUA o istorie de peste un secol

Imagine a „meselor de lux” din perioada comunistă, salamul de Sibiu are o istorie de peste 100 de ani și o rețetă unică despre care Carmen Gavrilescu, președinta Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS) spune că e rezultatul unui meșteșug transmis din generație în generație.

A devenit un succes comercial la sfârșitul secolului XIX, când a ieșit pe piață ca „salam de iarnă”. La Sinaia, industriașul italian Filippo Dozzi producea salam uscat, iar când produsul a început să plece peste hotare, documentele de export erau ștampilate la Vama Sibiu, principalul punct de trecere către Austro-Ungaria. Comenzile externe au început să-l identifice drept „Salam din Vama Sibiu”. Așa s-a născut brandul care a supraviețuit celor două războaie mondiale, Epocii de Aur și a cucerit piețele externe în perioada postdecembristă.

În anii 1950, exporturile au crescut atât de mult încât statul comunist a decis să extindă producția. Între 1971 și 1974 a fost construită o nouă fabrică la Mediaș, iar planurile prevedeau alte fabrici în Bacău, Bihor și Galați.

„Gustul său unic este rezultatul unei alchimii fascinante între ingrediente de cea mai bună calitate și meșteșugul tradițional, transmis din generație în generație”, explică Carmen Gavrilescu.

Produse romanesti sunt expuse la un eveniment de degustare a produselor omologate recent la Ministerul Agriculturii, vineri, 18 martie 2016. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Rețeta succesului: Românii din diaspora, Brand Ambassador pentru produsele românești

Cererea a continuat să crească în ultimii ani, iar în 2025–2026 producătorii au continuat investițiile și extinderea capacităților. Cris-Tim a preluat recent chiar fabrica istorică SALSI din Sinaia.

Astăzi, salamul de Sibiu este un produs de lux pe piețele externe. are statut de Indicație Geografică Protejată, iar în asociația producătorilor sunt șase companii românești acreditate și recunoscute în Europa: Agricola Bacău, Aldis Calarași, The Family Butchers România, Salsi Sinaia, Scandia România și Cris-Tim Family Holding.

„În SUA, succesul Salamului de Sibiu a fost amplificat de prezența unei mari comunități românești, care a primit cu bucurie acest simbol al tradițiilor românești. Pentru românii din diaspora, Salamul de Sibiu nu este doar un produs alimentar, ci o legătură cu rădăcinile și cultura lor (…)

În Japonia, Salamul de Sibiu a fost perceput ca un produs de lux, grație atenției la detalii și respectului pentru tradiție, aspecte foarte apreciate în cultura japoneză”, spune Carmen Gavrilescu intr-un interviu pentru G4Food.

Scandia: Conservele românești, pe noul drum global al Mătăsii – din Germania și UK până în Brazilia și Japonia

Povestea Scandia începe în 1922, la Sibiu, când Josef Theil, un producător de mezeluri de origine germană, înființează o fabrică de preparate și conserve din carne. În anii ’80, conservele produse la Sibiu traversau planeta pe un drum pe care puține produse românești îl mai fac astăzi: ajungeau din Japonia până Brazilia. Scandia exporta atunci în URSS, Marea Britanie, Germania de Vest, Turcia, Italia, Egipt, Iordania și alte piețe. Între 1990 și 1996, compania spune că exporta întreaga producție. După privatizarea din 2001 a revenit însă și pe piața românească.

Povestea Scandia arată însă că pentru a transforma un produs local într-un business internațional nu este suficient să găsești un cumpărător în străinătate. Compania a investit ulterior peste 40 de milioane de euro într-o fabrică nouă, și-a ridicat standardele pentru piețele externe, și-a construit capacități de cercetare-dezvoltare și și-a diversificat portofoliul. Astăzi, strategia de export combină piețele regionale cu cele globale, iar diaspora a fost una dintre primele porți de intrare.

Noile povești de succes ale etichetelor românești. Artesana țintește piața din China

Una dintre cele mai interesante schimbări este apariția unor producători mai mici care au succes cu produse de nișă pe piețe externe cu gusturi rafinate. Producătorul de lactate Artesana a început să exporte în Belgia și Marea Britanie, iar ulterior a intrat și în Spania. Compania a investit aproximativ 7 milioane de euro într-o fabrică nouă, tocmai pentru a-și crește capacitatea și a susține extinderea.

La puțin timp după ce China a aprobat importurile de produse lactate din România, Artesana vizează deja o piață uriașă – unde doar veniturile producătorilor chinezi trec de 70 miliarde dolari.

„Pentru categoria de brânzeturi există un potenţial real pentru export pe pieţe îndepărtate, inclusiv China, mai ales dacă vorbim despre produse cu valoare adăugată mare“, a declarat Daniel Donici, co-fondator Artesana, în aprilie.

Este un exemplu de trecere de la „produs românesc premium” la „produs românesc care poate fi scalat”. Iar aici apare una dintre problemele-cheie ale industriei: nu este suficient să găsești un client extern. Trebuie să poți produce constant, în volume suficiente și la standardele cerute de piața respectivă.

Lăptăria cu Caimac: Sofisticata Asie, următoarea destinație

Accesul României pe piețele asiatice este mai degrabă o oportunitate decât o barieră, însă lipsa unor strategii coerente de intrare și dezvoltare limitează extinderea brandurilor locale.

Pentru Lăptăria cu Caimac, exportul era încă marginal în 2023, sub 1% din cifra de afaceri, dar compania explora extinderea în Europa Occidentală și Orientul Mijlociu și, mai ales, posibilitatea de a intra în China cu brânzeturi maturate. Compania care deține brandul, Agroserv Măriuța, a obținut International Food Standards (IFS) cu scor maxim, care îi permite să livreze produse în lanțuri de retail din Uniunea Europeană. În 2024 se uita deja spre piețele asiatice, dar managerii vorbeau despre bariere logistice: rute de transport, Schengen și incertitudinea geopolitică. În aprilie 2026, China și-a deschis oficial piața pentru importurile de lactate din România, ceea ce deschide o fereastră uriașă de oportunitate pentru prducătorii locali.

China înseamnă însă exact problema pe care industria trebuie să o rezolve: logistică, termen de valabilitate, transport frigorific, certificări și adaptarea produsului la cerințele unei piețe foarte diferite. Hong Kong-ul e văzut de antreprenorii români ca platformă de lansare către China continentală și restul regiunii Asia-Pacific. Mediul de afaceri deschis, sistemul fiscal simplificat și infrastructura logistică dezvoltată transformă orașul într-un spațiu de testare pentru companiile care vor să se extindă.

Însă succesul pe piețele asiatice depinde de definirea clară a modului de intrare, de obiective comerciale realiste și de disciplină în execuție, spun specialiștii.

China – Foto: Unsplash – imagine cu rol ilustrativ

România are produse bune. Întrebarea este dacă are infrastructura de export

România nu duce lipsă de materie primă, producători sau produse care pot trece testul consumatorului străin. Are însă o problemă mai greu de rezolvat: o parte prea mare din valoarea creată pleacă din țară sub formă de materie primă, iar România cumpără înapoi produse alimentare procesate, mai scumpe.

”Ne dorim ca 2026 să fie anul procesării, adică să se dea importanța cuvenită industriei alimentare. Tot suntem arătați cu degetul că se importă. Se importă pentru că industria alimentară nu a fost ajutată suficient cu fonduri ca să poată ajunge la nivelul cerințelor europene. Neapărat trebuie continuate toate programele de finanțare, pentru că avem industrie alimentară bună, avem specialiști foarte buni, putem face produse de mare calitate”, explica, la finalul lui 2025, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta, Aurel Popescu.

Industria are nevoie de investiții în automatizare

În primele 11 luni din 2025, România a avut un deficit comercial de aproximativ 3,65 miliarde de euro la categoria „alimente și animale vii”. În aceeași perioadă, deficitul comercial total al țării a fost de 29,77 miliarde de euro.

Un studiu realizat de ASE și PENNY arată că dezechilibrul alimentar este concentrat în special în carne, lactate, dulciuri și snacks-uri și conserve de legume și fructe. Problema nu este, așadar, doar că „importăm prea mult”. Este că importăm produse alimentare cu valoare adăugată.

„Fără robotizare nu se mai poate. Am vizitat lunile trecute peste 10 fabrici de industria alimentară, fabrici de cozonac, de morărit, de carne de pui și fără robotizare, fără automatizare completă nu merge. Avem fabrici unde apeși pe 4 și a plecat rețeta de fabricație. Este absolut necesară automatizarea, pentru că altfel nu faci față concurenței”, spune președintele Romalimenta.

Ce au făcut diferit producătorii români care au cucerit piețele externe?

Privite într-un tablou de bord, poveștile au câteva lucruri în comun.

Au investit în capacitate și automatizare.

Nu poți deveni furnizor regional dacă fabrica poate produce doar pentru piața internă. Cris-Tim, de exemplu, are un plan de investiții de 890 milioane de lei pentru 2025-2030, iar compania își dezvoltă inclusiv capacitatea pentru produse ready-meals și producție pentru retaileri internaționali. De asemenea, automatizarea a devenit deja obligatorie pentru competitivitate.

Au transformat produsul în brand cu poveste.

Salamul de Sibiu nu este exportat ca „un mezel românesc”, ci ca un produs cu origine, istorie și certificare. Cris-Tim își exportă produsele în peste 17 țări europene și este certificat pentru exportul Salamului de Sibiu IGP în SUA.

Au analizat atent piața înainte să facă pasul către export.

Transavia spune explicit că participarea la târguri internaționale precum Anuga este folosită pentru identificarea de clienți, înțelegerea cerințelor partenerilor și adaptarea ofertei. Produsele sale ajung în aproape 30 de țări.

Au început să gândească regional, nu doar național.

Pentru un retailer european, „Made in Romania” nu este suficient. Contează dacă producătorul poate livra simultan în mai multe piețe.

Producătorii au nevoie de susținere instituțională să facă din „Made in Romania” brand de export

Producătorii sunt responsabili, pentru a consolida brandul de țară al produselor alimentare Made in Romania, de investiții în capacitate, automatizare, certificări, logistică și produse cu valoare adăugată mai mare. Aurel Popescu estimează deficitul de forță de muncă din industria alimentară la circa 10% și spune că fără automatizare și robotizare companiile vor avea dificultăți în a ține pasul cu concurența.

Însă autoritățile ar trebui să contribuie cu finanțarea procesării și rezolvarea blocajelor care împiedică accesul pe piețe externe. Industria cere continuarea programelor de finanțare, iar măsura DR-23 are un buget de aproximativ 165 milioane de euro pentru investiții în procesarea și comercializarea produselor agroalimentare.

Companiile care au reușit au făcut o cercetare a pieței „in depth” înaintea exportului, nu după. Ce cumpără consumatorul local? Ce preț acceptă? Cu ce mesaj îi atragi atenția? Unde distribui produsele? Ce certificări sunt necesare? Ce termen de valabilitate are produsul? Ce canal de distribuție funcționează? Ce adaptări de ambalaj sau poziționare sunt necesare?

În 2025, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 12,6 miliarde de euro, dar această cifră include și produse precum tutunul și exporturile de cereale realizate de traderi; pentru industria alimentară, problema relevantă rămâne ponderea redusă a produselor procesate cu valoare adăugată mare în raport cu importurile.