Prima pagină » Economic » Chiriile din București au ȋnceput să crească, în premieră de la ȋnceputul pandemiei. Care sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine zone

Chiriile din București au ȋnceput să crească, în premieră de la ȋnceputul pandemiei. Care sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine zone

Madalina Prundea
Chiriile din București au ȋnceput să crească, în premieră de la ȋnceputul pandemiei. Care sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine zone

Prețul mediu al chiriilor din Capitală a ȋnceput să crească, ȋn trimestrul trei al anului 2021, după mai bine de un an și jumătate de scădere constantă, cauzată de pandemia de COVID-19, potrivit analizei unei companii de consultanță imobiliară.

Chiriile pentru apartamentele de două camere sunt mai mari cu 14% ȋn T3 2021, față de T2, iar cele pentru trei camere, cu 8%, arată analiza citată. Iar creșterea chiriei vine pe fondul creșterii cererii, declanșată de anunțul privind începerea cursurilor cu prezență fizică.

„Cererea pe partea de ȋnchirieri și-a mai revenit ȋn ultimele două luni, din discuțiile avute cu agenții imobiliari. Principalul motiv este redeschiderea cursurilor offline din cadrul universităților din București, de la 1 octombrie. Ȋn mod tradițional, ȋn ultima lună de vară și prima de toamnă, studenții ȋncep să caute chirii ȋn marile orașe, deci pare că, ȋncet, ȋncet, revenim la normalitatea de dinainte de pandemie’’, spune Cristian Nicola, CEO Investpoint, care a realizat analiza.

Potrivit datelor Investpoint, prețul chiriilor din București, ȋn T3 2021, este ȋncă la o diferență considerabilă, ȋn minus, față de aceeași perioadă a lui 2019, ȋnainte de ȋnceperea crizei sanitare – 22%. Apartamentele de două și trei camere, se ȋnchiriau, ȋn medie, cu 410 euro, respectiv 570 euro, ȋn urmă cu doi ani, față de 320 euro, respectiv 420 euro, ȋn prezent.

Cele mai scumpe zone

Centrul Capitalei – Piețele Victoriei, Romană, Unirii, Universitate – rămâne cea mai scumpă zonă din Capitală, din punct de vedere al chiriilor, urmat de zona de Nord. La polul opus se află localitățile de la periferia Bucureștiului, precum Chiajna-Roșu și Popești-Leordeni.

„Prețul mare al chiriilor din centru este dat de distanța mică față de stațiile de metrou și alte mijloace de transport ȋn comun, față de unitățile de ȋnvățământ superior, de magazine, Centrul Vechi ș.a.m.d. Adică principalele atribute pe care le caută studenții și tinerii, ȋn general. Zonele din afara orașului nu au aceste avantaje, ȋnsă, compensează printr-un număr mai mare de locuințe noi, mai mult spațiu verde și liniște, fiind mai degrabă potrivite pentru familii”, completează Cristian Nicola.

Pe segmentul nou, conform unei analize a SVN România, peste 3.000 de locuințe noi finalizate în București și împrejurimi în ultimii trei ani și jumătate au fost achiziționate în scop investițional și au fost oferite ulterior spre închiriere.

Gradul de ocupare actual al acestor locuințe este de peste 90%, peste 2.700 de unități fiind astfel închiriate către chiriași pe termen mediu – lung, de peste șase luni. În medie, chiriile pe segmentul rezidențial nou din București au scăzut cu aproximativ 6% în semestrul întâi din 2021 comparativ cu perioada similară din 2020, potrivit analizei SVN, care se aștepta la o evoluție liniară pentru următoarele 12 luni.

Creșterea chiriilor se simte și la Cluj-Napoca. Înainte de pandemie, un apartament cu două camere în zona centrală costa undeva la 300 de euro, iar acum foarte multe trec și de 500 de euro, mai ales dacă au și parcare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
„Părea doar un virus obișnuit”. Medicul testat pozitiv după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră vorbește din carantină
Cancan.ro
Cum arată Conchita Wurst, la 12 ani după Eurovision. 'Femeia cu barbă', de nerecunoscut! 😲
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Ilie Bolojan vs. Marcel Ciolacu - Administrația Prezidențială clarifică cine a propus reformularea cheie pentru miliardele din apărare
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta Laura Cosoi pentru plăcinta cu brânză dulce și foietaj: „Iese foarte bună”. E un desert simplu pe care vedeta îl prepară acasă
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Cine a fost primul matematician din istorie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Cum să refolosim resturile din bucătărie în grădină?