Prima pagină » Economic » Comisia Europeană deblochează parțial plățile de fonduri UE din cadrul Programului Operațional Regional. Teodorovici: Urmează alte două programe

Comisia Europeană deblochează parțial plățile de fonduri UE din cadrul Programului Operațional Regional. Teodorovici: Urmează alte două programe

Comisia Europeană deblochează parțial plățile de fonduri UE din cadrul Programului Operațional Regional. Teodorovici: Urmează alte două programe
Comisia Europeană a decis reluarea plăților pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operațional Regional (POR), anunță Ministerul Fondurilor Europene într-un comunicat.

Comisia Europeană a decis reluarea plăților pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operațional Regional (POR), anunță Ministerul Fondurilor Europene într-un comunicat. Cele patru direcții pentru care se reiau plățile – axele I, III, IV și V – înseamnă aproximativ 80% din fondurile europene alocate României prin intermediul POR. Rămân, însă, blocate plățile pentru axa VI a POR, care înseamnă circa 3% din banii europeni pe care îi putem folosi în cadrul acestui program, precizează ministerul de resort.

Comisia a presuspendat acest program la sfârșitul lunii octombrie 2012, din cauza unor nereguli la achizițiile publice.

„Decizia Comisiei Europene de a debloca patru axe importante ale acestui program demonstrează  eficiența măsurilor implementate de Guvernul României”, a comentat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. „În continuare, eforturile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și ale Ministerului Fondurilor Europene se vor concentra pentru deblocarea integrală a acestui program.  În cel mai scurt timp posibil, urmează să fie deblocate și Programul Operațional Sectorial Transport și Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (plasate în presuspendare tot în octombrie 2012, n.red.), indiferent de eforturile pe care trebuie să le depună angajații ministerelor implicate”, a dat asigurări Teodorovici.

Ca urmare a reluării plăților, România va încasa pe POR peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise Comisiei Europene documentele necesare pentru rambursare în luna martie 2013, precizează Ministerul Fondurilor Europene.

În total, țara noastră are alocate peste 3,7 miliarde de euro prin intermediul Programului Operațional Regional, un program în cadrul căruia au fost semnate până în prezent aproape 3.400 de contracte de finanțare.

La sfârșitul lunii martie 2013, rata de absorbție pe POR era de 24,30%, mult mai mare decât în cazul altor programe operaționale. Prin comparație, rata medie a absorbției de bani europeni în România era, tot la finele lunii martie, de numai 13,05%, conform datelor oficiale.

Pe lângă măsurile de presuspendare din octombrie 2012, Comisia Europeană a propus și corecții financiare cuprinse între 5 și 25%. Pentru POR, spre exemplu, rata de corecție a fost de 10%, în timp ce pentru POS CCE a fost de 10-25% (în funcție de axe), pentru Transporturi a fost propusă o corecție de 25%, pentru POS Mediu – de 10%, iar pentru POSDRU, între 5 și 25% (în funcție de axe).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...