Comuna Buzescu salută autostrada București-Alexandria anunțată de Guvern: „E drept că noi n-avem nicio activitate economică, dar la Vitănești e o fermă de porci”

Publicat: 05/03/2014, 16:21
Actualizat: 06/09/2019, 05:03

Câteva mori, o balastieră, câțiva arendași de terenuri din Teleorman sau cei circa 200.000 de turiști ce vizitează anual mânăstirile din nordul Moldovei se numără între principalii beneficiari ai noilor autostrăzi inedite anunțate de premierul Ponta, precum București-Alexandria, Târgu Neamț-Roman sau Buzău-Galați.

Între marii perdanți ai noii strategii de construcție de autostrăzi pentru 2018 este însă uzina Dacia, principalul motor al exporturilor românești, oficialii ei atrăgând atenția că este „o nebunie să se facă o autostradă pe Valea Prahovei și nu pe Valea Oltului”.

Și asta pentru că pe harta autostrăzilor prioritare pentru 2018 prezentată de șeful Guvernului nu apare autostrada Sibiu-Pitești, singura care lipsește pentru a închide coridorul Nădlac-Constanța. De menționat că segmentul face parte din proiectele prioritare europene (din rețeaua TEN T), ceea ce înseamnă că este eligibil pentru finanțare nerambursabilă în valoare de 85%.

sursa Strategia de autostrăzi pentru 2018

Deși includerea segmentului Sibiu-Pitești în harta europeană a drumurilor fusese negociată cu Comisia Europeană și urma să fie finanțată începând din 2014, actualul Guvern spune că proiectul este prea scump, preferând să ignore fluxurile de marfă în favoarea fluxurilor turistice de sezon.

De departe, între marii câștigători ai programului de autostrăzi la loc de frunte se află fostul șef de CJ Teleorman, actualul vicepremier Liviu Dragnea, care va putea veni la serviciu, în câțiva ani, pe autostrada care va lega București de Alexandria. Autostrada ar urma să fie finanțată din Fondul de Coeziune, potrivit datelor prezentate de premierul Ponta.

Desenarea rețelei pare să nu fi ținut cont, în unele cazuri, nici de traficul estimat din zonele traversate. Din harta cu prognoza traficului rutier pentru 2015 realizată de CNADNR reiese, de exemplu, că în zone din Moldova pe unde ar trece noile autostrăzi traficul mediu zilnic nu depășește 8.000 de vehicule în 24 de ore.

sursa cnadnr.ro

„La noi în comună avem 20 de magazine și 3 firme”. Vecinii lor au „11 investitori mari”, între care 3 mori și o balastieră

Durlea Nicolae, viceprimar comuna Buzescu (Teleorman), este unul dintre edilii care se bucură de autostrada București-Alexandria, dar recunoaște că în zonă sa nu prea există activitate economică în afară de câteva magazine.

„La noi în comună nu avem nici o activitate economică. Doar 3 societăți agricole și 20 de magazine. În rest nimic, nimic”, afirmă viceprimarul Durlea Nicolae, care adaugă că de noua infrastructură se va bucura și populația de etnie romă din comună.

„Neoficial sunt cam 20% minoritari în comuna noastră, dar oficial sunt sub 10%, pentru că la recensământ s-au declarat români. Cu toate că se mândresc că sunt țigani. Mulți au vile mai mari”, mai arată viceprimarul.

El spune că „vecinii” lor din comuna Nanov au „11 investitori mari”, enumerând repede Direcția Sanitară Veterinară, 3 mori, din care două ale fostului prefect, o balastieră și o firmă ce face termopane și una ce procesează lapte. „Nici ei nu au industrie”, încheie el.

sursa Strategia de autostrăzi pentru 2018

„Chiar lângă Alexandria, la Vitănești, este o crescătorie de porci. Mai au și alte firme”, ne indică el.

La Vitănești însă, aflăm că toată conducerea primăriei este „pe terenul de fotbal”.

„E meci de cupă, sunt plecați toți pe terenul de fotbal și primarul și viceprimarul”, ne spune cineva care îl înlocuiește pe paznicul de la primăria Vitănești și care ne roagă să revenim a doua zi dis-de-dimineață.

În celălalt capăt de țară, la Târgu Neamț, primarul Vasilică Harpa, nu își ascunde bucuria că mănăstirile din zonă vor avea mai mulți turiști, odată cu construirea unei autostrăzi. Deși nu are niște statistici exacte, el estimează că, în prezent, anual 200.000 de persoane vizitează mănăstirile din zonă, între care Agapia, Sihla, Sihăstria, Văratec, dar și Cetatea Neamțului.

În strategia pentru autostrăzi pentru anul 2018 Târgu Neamț va fi legat de Roman și Iași.

Boagiu: Am lăsat 434 de km de autostrăzi în execuție care trebuiau să fie gata până acum, dar nu sunt

Anca Boagiu, fostul ministru al Transporturilor, a declarat pentru gândul că tronsonul de autostradă Sibiu- Pitești, negociat cu Comisia Europeană, ar fi urmat să fie finanțat din 2014.

„Sibiu- Pitești l-am lăsat în proiectare și trebuia să intre pe finanțare în 2014-2020. Eu am lăsat 434 de km de autostrăzi în execuție care trebuiau să fie gata până acum, dar nu sunt”, a afirmat Anca Boagiu, care este de părere că este neincluderea tronsonului Sibiu-Pitești în rețeaua de autostrăzi prioritare până în 2018 este dovada că „lui Ponta nu îi pasă de Bruxelles și de români”.

sursa Strategia de autostrăzi pentru 2018

„Ponta le-a desenat câte o șoseluță pe hârtie lui Dragnea și lui Fenechiu ca să vină ei la serviciu”, aruncă ea săgeți către actualul Guvern.

Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor, este de părere că programul de autostrăzi prezentat de primul-ministru „este un fel de lumea basmelor baronilor USL, fiecare vrea să facă o autostradă până la el acasă, sau de la el de acasă în altă parte”. „Dacă adunăm toate cifrele pentru basmele prezentate de Ponta nu ajung 3 miliarde de euro”, este de părere Nazare.

Nazare crede că Sibiu-Pitești, chiar dacă e greu de realizat, ar fi cea mai facilă variantă de a avea o autostradă pe termen mediu, care să treacă munții.

Pe de altă parte, Nazare mai spune că podul Brăila-Galați peste Dunăre care este inclus în harta europeană a drumurilor și ar putea fi finanțat din fonduri europene.

Sibiu- Râmnicu Vâlcea, evaluată la 4,5 miliarde euro

Premierul Ponta a precizat că pentru segmentul Vâlcea-Sibiu autoritățile urmează să refacă în 2014 studiul de fezabilitate, iar în 2015 să găsească și finanțare.

Șeful Guvernului a menționat că în primul rând se va face autostrada de la Pitești către Vâlcea și că pentru tronsonul dintre Râmnicu Vâlcea și Sibiu există niște studii de fezabilitate care presupun o sumă foarte mare, în jur de 4,5 miliarde de euro, care de fapt depășește toată suma aferentă autostrăzilor, de 3 miliarde de euro în perioada 2014-2020.

„Noi avem cu totul trei miliarde pentru toată România și, dacă am începe să facem pe studiul vechi de 4,5 miliarde, nu ne ajung banii nici pentru bucata aia. Am văzut populismul și al unora dintre jurnaliștii băsiști că de ce facem la Alexandria și nu facem Sibiu-Vâlcea? Mi-ar plăcea, doar că la Alexandria e 350 de milioane, dincolo e trei miliarde jumăte. E doar o diferență de unu la zece, ca preț, ori banii nu-i avem”, a precizat Ponta.

„Plățile de disponibilitate pentru Comarnic-Brașov vor fi foarte mari”

Cât privește autostrada Comarnic-Brașov, Nazare crede că studiul de fezabilitate este expirat, iar costul real al lucrărilor nu este cunoscut.

„Plățile de disponibilitate pe care le va achita statul pentru Comarnic-Brașov vor fi foarte mari”, consideră Nayare, care crede că proiectul nu este bancabil.

Autostrăzi promise pentru inaugurare

Ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, a anunțat recent că în luna decembrie vor fi inaugurate patru noi tronsoane de autostrăzi: Lugoj-Deva, lot 1 și Orăștie-Sibiu, loturile 1,2 și 4. Potrivit lui Șova, tronsoanele care vor fi inaugurate în luna decembrie a acestui an însumează peste 120 de kilometri de autostradă.

În 2014 urmează să fie inaugurate două loturi din Nădlac -Arad, loturile 1 și 2, și lotul 3 din autostrada Orăștie-Sibiu.

Potrivit lui Șova, în 2015 vor fi inaugurate tronsoanele de autostradă „abia licitate”. „Mă refer la Timișoara-Lugoj – lotul 2 și Lugoj-Deva – loturile 2, 3 și 4. Deci asta în 2015. Cu inaugurarea ultimelor patru loturi pe care le-am menționat, vom avea coridor continuu de la Nădlac la Sibiu. De asemenea, la anul deja vom avea, după ce inaugurăm Orăștie-Sibiu – lotul 3, vom avea coridor continuu de la Deva la Sibiu, ceea ce va fi deja o realizare foarte importantă”, a afirmat Șova.

În plus, ministrul Șova a precizat că, în anul 2016, vor fi inaugurați cei 70 de kilometri de la Sebeș până la Turda, legând în felul acesta Clujul de Coridorul IV.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...