Prima pagină » Economic » Criza din Cipru. Banca centrală nu a luat încă o decizie privind redeschiderea băncilor

Criza din Cipru. Banca centrală nu a luat încă o decizie privind redeschiderea băncilor

Criza din Cipru. Banca centrală nu a luat încă o decizie privind redeschiderea băncilor
Banca centrală din Cipru nu a luat încă o decizie privind redeschiderea băncilor, care potrivit unui anunț de săptămâna trecută ar fi urmat să își reia marți activitățile, după zece zile de la oprirea operațiunilor, transmite AFP.

Banca centrală din Cipru nu a luat încă o decizie privind redeschiderea băncilor, care potrivit unui anunț de săptămâna trecută ar fi urmat să își reia marți activitățile, după zece zile de la oprirea operațiunilor, transmite AFP.

Un responsabil al băncii centrale a declarat pentru AFP „că nu a fost luată nicio decizie” referitoare la redeschiderea instituțiilor financiare din Cipru.

Decizia de oprire a activităților bancare a fost luată după un prim acord de salvare a Ciprului, pe 16 martie, care prevedea aplicarea unei taxe pentru toate depozitele bancare din țară.

Măsura a provocat panică, iar oamenii au format cozi la ATM-uri pentru retragerea banilor.

Parlamentul cipriot a respins această taxă, astfel că Banca Centrală Europeană a dat termen Ciprului până pe 25 martie să găsească o soluție cu creditorii.

În noaptea de duminică spre luni, a fost încheiat un acord dificil pentru evitarea falimentului Ciprului și menținerea țării în zona euro.

Banca centrală a mai anunțat luni numirea unui administrator special pentru lichidarea Laiki, a doua mare bancă din țară, măsură prevăzută în acord.

Potrivit acordului, banca va fi scindată într-o „bancă rea”, care va fi treptat desființată, și o „bancă bună”, care va include depozitele garantate, în valoare de până la 100.000 de euro, care sunt garantate în UE.

Măsura va avea ca efect restrângerea considerabilă a sectorului bancar cipriot, considerat supradimensionat în raport cu economia insulei, având în vedere că este de opt ori mărimea PIB-ului. Cea mai mare bancă a țării, Bank of Cyprus, va prelua apoi depozitele garantate ale Laiki Bank, precum și o datorie de 9 miliarde de euro a Cyprus Popular Bank către mecanismul de lichiditate de urgență al zonei euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!