Prima pagină » Economic » Cum a influențat evoluția economiei japoneze bursele europene

Cum a influențat evoluția economiei japoneze bursele europene

Cum a influențat evoluția economiei japoneze bursele europene
Bursele europene au deschis luni în scădere, din cauza încetinirii puternice a creșterii economice a Japoniei, care subliniază dificultățile din economia globală la aproape patru ani de la declanșarea crizei financiare mondiale.

Bursele europene au deschis luni în scădere, din cauza încetinirii puternice a creșterii economice a Japoniei, care subliniază dificultățile din economia globală la aproape patru ani de la declanșarea crizei financiare mondiale, informează Mediafax.

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acțiuni europene a pierdut 0,2% în debutul ședinței de tranzacționare, după ce a închis săptămâna trecută la cel mai ridicat nivel din luna martie.

Piețele europene au crescut timp de 10 săptămâni consecutive, datorită măsurilor anticriză convenite de liderii UE și semnalelor că băncile centrale ar putea acționa coordonat pentru stimularea economiei.

Bursele asiatice au scăzut luni cu 0,2%, iar tranzacțiile futures pentru bursa de la New York indică de asemenea deprecieri.

Creșterea economică anualizată a Japoniei a încetinit la 1,4% din PIB în trimestrul al doilea, de la plus 5,5% în primele trei luni ale anului, odată cu dispariția treptată a efectului pozitiv al investițiilor publice destinate reconstrucției după cutremurul din martie 2011, dar și încheierea subvențiilor pentru stimularea consumului intern în conjuncție cu frânarea exporturilor din cauza crizei din zona euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cuba susține că a ucis patru persoane după focuri trase de o ambarcațiune din SUA
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Rusia trimite migranți în Europa prin tuneluri secrete din Belarus
Mediafax
Abrudean, despre lentoarea deciziilor în coaliție: „Există oarecare opoziție din când în când”
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică