Cum arată închisoarea islandeză plină de bancheri

Camera de interogatoriu în care s-a scris istoria recentă a Islandei este austeră, mobilată doar cu o masă, câteva scaune și un computer. O cameră de luat vederi este prinsă de un perete, iar ferestrele duble blochează complet vuietul furtunilor care lovesc Golful Faxafloi și Reykjavikul.

În această cameră procurorul special Olaf Hauksson, un om înalt și bine făcut, cât un urs, și-a petrecut ultimii șase ani cercetând tranzacțiile care au adus economia islandeză în pragul falimentului în toamna anului 2008. Pe aici s-au perindat unii dintre cei mai puternici bancheri din Islanda, executivi și investitori pentru a răspunde întrebărilor lui Hauksson. În toamna anului 2008 cele mai mari trei bănci islandeze s-au prăbușit în doar trei zile, în parte din cauza aranjamentelor ilegale făcute de executivii lor pe burse.

„Manipularea pieței”, explică Hauksson pentru Süddeutsche Zeitung. Întrebat ce s-a întâmplat până la urmă cu șefii celor trei bănci, Hauksson, fost polițist într‑un oraș mărunt, obișnuit cu bețivii și scandalagiii, schițează un zâmbet sfidător: „Toți sunt la închisoare. Au stat chiar aici”. Prin acest lucru este surpinzătoare Islanda. A condamnat la închisoare 29 de bancheri și alte personaje din lumea financiară pentru infracțiuni care au condus la severa criză din 2008. Nicio altă țară din lume nu are un astfel de palmares, nici măcar SUA, unde a izbucnit criza financiară mondială. De aceea Kviabryggja, închisoarea bancherilor, a căpătat o atenție specială. Jurnaliștii de la Bloomberg i-au făcut o vizită.

Kviabryggja nu este o închisoare clasică. Nu are nevoie de ziduri, de garduri de sârmă ghimpată sau de turnuri de observație pentru a-i împiedica pe pușcăriași să fugă. Izolată într-un peisaj bătut de vânturi, vechea fermă este străjuită de înghețatul Atlantic de Nord pe de o parte și de câmpurile de lavă acoperite de zăpadă pe de cealaltă. La est orizontul este dominat de Snaefellsjokull, un vulcan adormit sub acoperământul unui ghețar. Spre civilizație duce doar un drum.

Kviabryggja este acum casa lui Sigurdur Einarsson, fostul președinte al băncii Kaupthing, și a lui Hreidar Mar Sigurdsson, fost director financiar. Kaupthing este cea mai mare bancă islandeză. Bancherii își petrec acum timpul spălând rufe, făcând exerciții în sala de gimnastică a închisorii și navigând pe internet. Ei și alți doi colegi de breaslă întemnițați aici – Magnus Gudmundsson, fostul CEO al subsidiarei din Luxemburg a Kaupthing, și Olafur Olafsson, acționar important al băncii când aceasta s-a prăbușit – pot face și excursii afară, așa cum au voie și ceilalți 19 „oaspeți” ai închisorii. Toți au fost condamnați pentru infracțiuni fără violență.

Pentru un om de rând s-ar putea să nu fie o viață prea grea, însă este ceva cu totul diferit față de zilele de dezmăț când bancherii găzduiau petreceri pentru clienți pe iahturi în Monte Carlo și angajau cântăreți legendari precum Tom Jones pentru a-și încânta invitații la galele londoneze.

Einarsson, Sigurdsson, Gudmundsson și Olafsson s-ar putea să aibă noi colegi. Procurorul Hauksson va avea grijă de asta. În martie biroul său a pus sub acuzare cinci persoane pentru fraudă și manipularea pieței. Unul dintre ei este Larus Welding, fostul CEO al băncii Glitnir. Hauksson mai are în lucru încă vreo șase cazuri care au legătură cu criza financiară.

Tragerea la răspundere a bancherilor vinovați ar fi trebuit să fie un rezultat satisfăcător pentru cei 333.000 de locuitori ai Islandei. Însă un scandal privind vânzări secrete de acțiuni de către cea mai mare bancă a țării trezește temeri că încă nu a fost eradicat capitalismul de cumetrie, cel care a adus economia la dezastru. Ascensiunea unei formațiuni politice antisistem denumite Partidul Piraților arată că furia persistă sub suprafața revenirii economice.

„Societatea încă nu are încredere. Nu are încredere în politicieni, nici în instituții și nici în partide”, explică Stefan Olafsson, profesor de sociologie la Universitatea Islandeză.

O fi Islanda o țară la capăt de lume cu o populație cât un oraș de mărime medie, dar ea trece prin același tip de revoltă populistă care zdruncină guvernele din Occident.

„Politicienii au dezamăgit. Au permis să se întâmple aceste lucruri, tot acest exces și toată această lăcomie, și ca datoriile să se adune”, adaugă Olafsson.

În urmă cu doar un deceniu, statu-quo-ul Islandei era foarte diferit. Cele mai mari trei bănci, după ce s-au scuturat de zeci de ani de disciplină financiară într-un spasm de dereglementare în anii 2000, au asaltat piața internațională a datoriilor așa cum n-au mai facut-o niciodată. Binecuvântate cu ratinguri maxime și cu acces la Zona Economică Europeană, trioul s-a îndatorat cu 14 miliarde de euro doar în 2005, dublu față de 2004. Au plătit cu doar 20 de puncte de bază peste ratele de dobândă de referință, potrivit comisiei speciale de investigație a parlamentului. Băncile au devenit astfel mașini de făcut bani. Banii împrumutați erau dați mai departe ca împrumuturi cu dobânzi mari. Capitalul propriu a ajuns în 2007 la o rentabilitate de invidiat, de aproape 20%. Inundate cu credite, familiile islandeze au început să-și cumpere apartamente în Londra, să meargă în vacanțe de cumpărături la Paris și au împânzit străzile din Reykjavik cu Range Rover-uri. În 2008 activele băncilor islandeze deveniseră de 10 ori mai mari decât economia țării.

Apoi a venit criza și odată cu ea paralizia piețelor din întreaga lume. Băncile și-au pierdut accesul la finanțarea pe termen scurt și nu și-au mai putut gestiona propriile datorii. Valoarea coroanei islandeze s-a prăbușit, făcând creditele denominate în monedă străină mult prea scumpe.

Citește în continuare pe businessmagazin.ro.