Prima pagină » Economic » Darius Vâlcov: Jaf de DOUĂ MILIARDE de dolari! Consilierul premierului acuză neactualizarea prețului la gaze naturale

Darius Vâlcov: Jaf de DOUĂ MILIARDE de dolari! Consilierul premierului acuză neactualizarea prețului la gaze naturale

Prețurile la gaze anunțate de marii furnizori sunt neschimbate de la 1 iulie
Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, susține că statul român a pierdut două miliarde de dolari din cauza neactualizării prețului la gaze naturale vreme de 10 ani. Vezi nota de informare a ANRM și anexele cu detaliile despre banii pierduți

Consilierul premierului Darius Vâlcov a prezentat pe Facebook, o notă de informare de la Agenția Națională pentru Resurse Mine (ANRM) în care se arată că bugetul de stat a pierdut peste două miliarde dolari, din cauza neactualizării prețului de referință la gazele naturale în perioada 2006-2018.

„Așa arată un jaf de 2 miliarde $. Ce ar fi însemnat acești bani pentru România? Alocațiile tuturor copiilor pentru 2 ani. Sau construcția a 10 spitale mari, complet utilate, cu câte 600 de paturi fiecare. Sau construcția și dotarea a câte 3 grădinițe în fiecare localitate din România. Sau finalizarea autostrăzii Ploiești-Brașov”, scria Darius Vâlcov pe Facebook.

Informarea ANRM, pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov

Un prim nivelul al pierderilor a fost stabilit de Curtea de Conturi în 2010, printr-o analiză care viza perioada 2006 – 2010, se arată în nota de informare transmisă lui Darius Vâlcov, consilierul pe teme economice al Vioricăi Dăncilă, de către Gigi Dragomir, președintele Agenția Națională pentru Resurse Mine (ANRM).

Acesta solicitase Agenției Naționale pentru Resurse Naturale, care are atribuții în a stabili prețul la gaze naturale, o evaluare privind impactul asupra bugetului de stat al neactualizării acestuia. 

„Prețul de referință al gazelor naturale este prețul minim admis la tranzacțiile cu gaze naturale considerat de statul român în vederea aplicării redevenței și valorificării acestei resurse în interesul cetățenilor. Ultimul ordin al președintelui ANRM pentru aprobarea prețului de referință al gazelor naturale extrase în România a fost dat în anul 2008 (O.P ANRM nr. 21/2008) prin care se stabilea nivelul de 495 RON/1000 mc. Acest ordin nu a mai fost actualizat„, se menționeaza în nota de informare semnată de Gigi Dragomir, președintele ANRM.

ANRM a contestat în instanță nivelul prejudiciului stabilit de Curtea de Conturi, dar contestația a fost respinsă de Curtea de Apel București în 2012 și apoi de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în 2015 printr-o sentință definitivă.

În 2015, Curtea de Conturi a constatat că situația nu a fost remediata și a mai făcut o analiză pentru perioada 2011-2015, stabilind un nou nivel al prejudiciului la 4,67 miliarde de lei.

La această sumă, o analiză ANRM din 2018 a adăugat din perioada 2015-2018 alte aproape 976 milioane de lei, potrivit sursei citate.

„În februarie 2018, ANRM a actualizat prețul de referință pentru gazele naturale. Ca urmare a aplicării noului tarif de referință, în semestrul I al anului 2018 a avut loc o creștere a încasărilor redevențelor cu 11.031.604,16 RON„, se mai scrie în nota citată.

Vineri, consilierul premierului face publice și patru anexe ale notei de informare primită de la ANRM, pentru a dovedi cât a pierdut statul din cauza neactualizării prețului la gaze naturale.

„Jaf de 2 miliarde $, partea a doua: pentru cei mai suspicioși, avem 4 anexe,” scrie Darius Vâlcov pe pagina de Facebook. „Primele trei, arata câți bani a pierdut statul în perioada 2015-2017. Ultima anexă arată cum Guvernul Dăncilă a stopat jaful în februarie 2018 și a încasat deja cu 117 milioane lei în plus, în doar câteva luni. Adică 30 de milioane $ în plus, în 5 luni. Adică fapte, nu vorbe!”

Anexa la Nota de informare ANRM publicată de Darius Vâlcov

Anexa la Nota de informare ANRM publicată de Darius Vâlcov

Anexa la Nota de informare ANRM publicată de Darius Vâlcov

Anexa la Nota de informare ANRM publicată de Darius Vâlcov

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul României vine cu soluții după reclamațiile românilor privind cartea de identitate electronică
Digi24
Putin avertizează că războiul din Iran poate declanșa un șoc global ca pandemia COVID-19
Cancan.ro
Zodia care va da lovitura pe plan sentimental. Acești nativi singuri își vor găsi jumătatea, spune Mihai Voropchievici
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Trump prelungește cu 10 zile ultimatumul pentru Iran, „la solicitarea Teheranului”
Mediafax
Care sunt cele mai proaste locuri într-un avion. Experții explică de ce trebuie evitate
Click
Zodiile care au parte de un miracol în aprilie. Ei sunt nativii care vor trăi o lună ca-n povești
Digi24
Ce valoare are bancnota de 10 milioane de riali, recent lansată de Iran, care se confruntă cu o inflație-record
Cancan.ro
Rareș Cojoc i-a dat 'fatala' Andreei Popescu după divorț. Nu doar că a părăsit-o, dar a 'lovit-o' unde o durea mai tare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. S-a retras din lumina reflectoarelor de ani buni! Mulți nu ar mai recunoaște-o acum!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Parteneriate cu industria auto pentru armament low-cost. România, pe radar
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat după ce o femeie a auzit voci care îi spuneau...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Marea Neagră, aproape de „un punct critic” din cauza războiului din Ucraina